Compania Clever Media Network, care operează postul Prima TV, a cerut Consiliului Naţional al Audiovizualului să retragă licența și să suspende emisia Realitatea Plus, după ce realizatoarea Anca Alexandrescu ar fi făcut niște acuzații „extrem de grave”, fără a prezenta „măcar o singură dovadă” în ediția emisiunii „Culisele statului paralel” din 22 noiembrie, potrivit Pagina de Media.

TelevizoareFoto: Kheng Ho Toh / Panthermedia / Profimedia Images

„Realizatoarea şi invitaţii din platou au adus grave acuzaţii, cu prejudicii de imagine, firmei şi acţionarilor CMN. Timp de aproape 90 de minute s-au derulat pe ecran acuzaţii extrem de grave, unele penale, fără să fie prezentată măcar o singură dovadă, toate fiind minciuni şi calomnii”, se arată în comunicatul companiei.

Compania controlată de Adrian Tomșa cere în mod public CNA „să-şi exercite atribuţiile de garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale si să retragă licenţa audiovizuală/să suspende emisia postului Realitatea Plus.”

Clever Media Network denunță o „campanie de denigrare şi calomnie” care este „iniţiată şi susţinută inclusiv financiar de către anumite entităţi care ar face orice să oprească achiziţia Telekom Mobile de către o companie românească”.

Ce a spus Anca Alexandrescu în emisiunea de la Realitatea Plus

Conform Pagina de Media, reacția companiei CMN vine după ce la începutul emisiunii, Anca Alexandrescu a anunţat că va difuza o anchetă făcută de jurnalistul Liviu Alexa.

Alexandrescu a vorbit înainte de difuzarea anchetei despre „nişte băieţi deştepţi, care în ultimii ani au dezvoltat ei aşa o reţea de cablu, întâi, după aia au cumpărat televiziune după televiziune”.

„Din ancheta asta o să vedeţi că, băieţii ăştia, zilele astea pun mâna pe Telekom, ştiţi, este compania aceea de telefonie, care a fost cumpărată de fostul Romtelecom”, a mai spus Anca Alexandrescu.

„Din ancheta asta reiese că au nişte bani foarte mulţi, care au legătură cu Viktor Orban de prin Ungaria, poate au legătură şi cu ruşii, nu ştiu. Datorii multe, rostogoliri la bancă, nişte sume uriaşe.”

„Băieţii ăştia par a fi nişte milionari fără chip, dar în seara aceasta o sa vi-i arătăm datorită jurnalistului Liviu Alexa, care a făcut o anchetă extraordinară. (...) nişte băieţi deştepţi, care dau în aceste zile o mare lovitură.”

Sancțiune dură pentru Realitatea Plus

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune Realitatea Plus cu obligarea de a difuza pe 18 mai, între orele 19:00 şi 19:10, numai textul deciziei de sancţionare, din cauza încălcării legislaţiei în domeniul informării obiective a publicului, prin asigurarea separării clare a opiniilor de fapte.

Postul a fost sanțcionat pentru emisiunile Deschide lumea şi Culisele statului paralel în care s-au adus acuzatii lui Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, şi lui Sebastian Burduja, pe atunci Ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Realitatea Plus a blocat punerea în aplicare a suspendării, contestând decizia în instanță, însă CNA a câştigat definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la începutul lunii noiembrie, potrivit Pagina de Media.

Vânzarea Telekom Mobile: Grupul elen OTE a semnat un memorandum cu o companie controlată de Adrian Tomșa, patronul Clever Media

Grupul elen OTE a anunțat marți pe bursa de la Atena că a negociat și a semnat un memorandum cu Quantum Projects Group, controlat de Adrian Tomșa, proprietarul grupului media Clever Media, pentru vânzarea integrală a Telekom Mobile România.

  • „În acest context, OTE a purtat negocieri cu Quantum Projects Group, controlat de Adrian Tomșa, proprietarul grupului media Clever Media, cu privire la interesul acestuia din urmă de a achiziționa TKRM.
  • Părțile au semnat un Memorandum de înțelegere, pentru a facilita acest proces și l-au depus spre aprobare la autoritățile române competente.”, se precizează în anunțul OTE.

Documentația privind achiziția Telekom Mobile România de către Quantum Projects a ajuns la Consiliul Concurenței.

Președintele autorității, Bogdan Chirițoiu, a declarat pentru HotNews.ro că tranzacția va fi analizată și din punctul de vedere al securității statului, o decizie urmând a fi luată, cel mai probabil, la începutul anului viitor.

Grupul Clever este unul dintre cei mai importanți jucători din piața media românească, în portofoliul complet al acestuia intrând 11 canale de televiziune (Profit News, Prima TV, Prima Sport 1, 2 și 3, Prima News, Prima Comedy, Agro TV, Medika TV, Cinemaraton și Cinemaest), 7 site-uri (profit.ro, primatv.ro, primanews.ro, primasport.ro, agro-tv.ro, lookmedica.ro, servuscluj.ro) și platforma PrimaPlay, potrivit Profit.ro.

Acționarul majoritar al Telekom Romania Mobile este grupul elen OTE, care este deținut la rândul său în proporție de 46% de grupul german Deutsche Telekom.