Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a admis la Antena 3 că, aflat la guvernare din anul 2020, PNL este supus „erodării imaginii”, însă susţine că partidul nu are niciun motiv să se teamă de alegerile care urmează. El răspunde astfel celor care consideră că PNL susţine comasarea unor runde de alegeri pentru a avea un câştig electoral, potrivit News.ro.

Nicolae CiucăFoto: Inquam Photos / George Călin

„Partidul Naţional Liberal şi-a asumat să intre în alegeri prin forţe proprii, prin motto-ul «Prin noi înşine». Este un motto pe care nu l-am asumat doar pentru a ne mobiliza activul nostru de partid, ci este un motto prin care noi credem că putem să redăm românilor încrederea în ceea ce am realizat, realizăm şi vom putea să realizăm de aci înainte. Sincer, vă pot spune fără niciun fel de limitare, că nu are de ce să ne fie teamă sau ruşine să ieşim în alegeri. Este adevărat, ne aflăm la guvernare din 2020 şi tot ceea ce presupune procesul acesta, al guvernării, presupune erodare, presupune nemulţumire, nu toate deciziile au fost pe măsura aşteptărilor cetăţenilor. Şi atunci, există acea erodare care se vede în sondaje doar când nu sunt cifre care să ne sperie. Nu avem de ce să ne temem, am făcut lucruri la guvernare”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi seară, la Antena 3.

Fostul premier s-a lăudat cu cifre privind creşterea economică, absorbţia fondurilor europene, investiţiile străine directe şi demararea de mari proiecte de investiţii.

Ciucă este de părere că scorul electoral al AUR, foarte apropiat de cel al PNL, conform sondajelor de opinie recente, este unul „mobilizator” pentru liberali.

„Este mobilizator pentru noi că trebuie să fim mai aproape de oameni, să le explicăm oamenilor ce am făcut, să recunoaştem ce am făcut, să ne punem cenuşă în cap pentru ceea ce nu am făcut bine, oamenii vor aprecia această onestitate şi sinceritate. Noi avem ce le spune oamenilor ce am făcut. Ceilalţi ce spun, ce au făcut?”, a adăugat Ciucă.

Ciucă e de părere că manifestările extremiste ar „îngreuna şi mai mult” situaţia în care România se află.