Liderul UDMR, Kelemen Hunor a declarat marţi seară , la Prima TV, că Uniunea trebuie să obţină cel puţin 90% din votul maghiarilor care se duc la vot, pentru că, cu 50% nu fac nimic, au pierdut. „Dacă nu am 90% şi ceva la sută nu am reprezentare proporţională”, a subliniat Hunor, potrivit News.ro.

Kelemen HunorFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Kelemen Hunor a declarat la Prima News că formaţiunea sa politică în orice moment trebuie să fie pregătită să meargă în faţa electoratului şi să ceară votul.

„Pe noi nu ne avantajează şi nu ne dezavantajează, noi trebuie să mergem să spunem asta am făcut în acest mandat, asta este munca noastră, şi cerem votul electoratului nostru. La noi lucrurule sunt foarte simple de fapt dar extrem de complicate, de 34 de ani”, a spus liderul UDMR.

„UDMR trebuie să obţină cel puţin 90% din votul maghiarilor care se duc la vot, cu 50% nu fac nimic, am pierdut. Cu 75%, cu două treimi, dacă nu am 90% şi ceva la sută nu am reprezentare proporţională. De aceea la noi tot timpul se pune problema de a păstra alectoratul. Noi ştim ce avem de făcut”, a completat Kelemen Hunor, arătând că nimeni nu ştie cum se va comporta electoratul într-un an atît de complicat cu atîtea provocări şi dezinformări.