Medicul Mihaela Zaharia de la Spitalul Universitar din Capitală afirmă că există în România numeroase persoane care nu sunt asigurate şi care, pentru a beneficia de servicii medicale, se adresează camerelor de gardă ale spitalelor de urgenţă, deşi în numeroase cazuri nu este vorba despre urgenţe medicale, potrivit News.ro.

Pacienți în sala de așteptare a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Pius Brinzeu din TimișoaraFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

„Sunt foarte multe persoane care nu plătesc contribuţia pentru sănătate şi dacă ei nu plătesc atunci ştiu că singurul loc unde se pot adresa şi li se efectuează o examinare fără a plăti este un spital de urgenţă. Acest lucru nu este bun pentru sistemul de sănătate public, pentru că, în mod normal, ei ar trebui îndrumaţi, în primul rând, să îşi plătească contribuia aceea minimă la sănătate. Nu este foarte mult, este în jur de 120 de lei pe lună. De multe ori sunt persoane care sunt prezente în camera de gardă şi noi chiar le explicăm: nu este o sumă atât de mare, puteţi să mergeţi la Casa de Sănătate să o plătiţi individual, nu e necesar să fie angajaţi undeva, o pot plăti în nume propriu, pe persoană fizică”, a afirmat medicul Mihaela Zaharia, la Medika Tv, marţi seară.

Conform acesteia, de foarte multe ori pacienţii care ajung la camerele de gardă ale spitalelor nu reprezintă urgenţe, iar ei nu sunt niciodată refuzaţi, în acest context volumul de muncă devenind „covârşitor”.