Business report: Energia electrică se scumpește. Cât vor plăti consumatorii de la 1 martie; Pentru cine a cumpărat Gabriela Firea, în numele Primăriei Capitalei, 70 de apartamente în cartierul rezidenţial Greenfield; Dacă magistrala spre Otopeni se face la suprafaţă, Voluntari devine ghetou
Efectele devastatoare ale OUG 114-Banii din Pilonul II se vor face sursă de venit la stat pentru infractorii Dragnea şi Vâlcov. Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că, în urma unei analize făcute de liberali, dacă luăm în calcul noile taxe impuse de OUG 114, combinate cu deprecierea leului şi cu rata inflaţiei prognozate, totul se scumpeşte, de la Internet şi telefonie până la energie şi ratele bancare. "La această nedreptate grosolană pentru pensionarii actuali, trebuie să adăugăm crima cu premeditare a Pilonului 2 de pensii care, prin noile reglementări, practic va fi desfiinţat. Astfel, în medie, 10 mii de lei din contul fiecăruia dintre noi, adică peste 6 milioane de contribuabili de la Pilonul 2, banii noştri, banii tăi se vor face sursă de venit la stat pentru infractorii Dragnea şi Vâlcov.", a transmis el. Pe de altă parte, potrivit Adevărul, fondurile de pensii private obligatorii care aveau active în valoare de peste 48 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2019, sunt în creştere cu 17,1% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Bun de citit:
Deprecierea leului şi finanțarea statului văzute dinspre sistemul bancar. Stabilitatea financiară a României sub amenințarea confuziilor guvernamentale. Cele mai mari două bănci din România şi-au înăsprit estimările privind costul împrumuturilor statului şi cursul leului, pe fondul confuziilor majore induse în economie de politicile guvernamentale, potrivit Curs de guvernare.
Dacă magistrala spre Otopeni se face la suprafaţă, Voluntari devine ghetou. Construirea la suprafaţă a metroului către Aeroportul Otopeni este imposibilă, pentru că nu este loc, spun surse apropiate metroului pentru Economica.net. Ipotetic, dacă linia s-ar face la nivelul solului, locuitorii din Voluntari nu vor mai avea acces la DN1, iar dacă ar fi urcată pe estacade, va fi ca un roller coaster ce va trece şi prin blocurile celor din Otopeni.
Gabriela Firea a cumpărat, în numele Primăriei Capitalei, 70 de apartamente în cartierul rezidenţial Greenfield. Cui sunt destinate. Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, 70 de apartamente, situate în Sectorul 1, ansamblul rezidenţial Greenfield, ofertate în cadrul licitatiei organizate de Primăria Municipiului Bucureşti, pentru achiziţia de apartamente pentru personalul medical din institutiile aflate în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, scrie Adevarul.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină