Metroul de Otopeni: licitaţia pentru prima secţiune a fost suspendată. Licitaţia pentru prima secţiune a Metroului de Otopeni, pentru care Metrorex aştepta oferte până miercuri, 29 mai, apare ca fiind suspendată în platfoma de achiziţii publice SICAP. De asemenea, marţi, 28 mai, a fost înregistrată şi prima contestaţie în cadrul acestei licitaţii. Demersul la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a fost iniţiat de către Strabag, cea mai mare firmă de construcţii din România. Metrorex a publicat pe 15 martie anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia structurii de rezistenţă a secţiunii 1 Mai – Tokyo a Magistralei 6 de metrou. Valoarea contractului este estimată la 1,27 miliarde de lei iar durata acestuia va fi de patru ani, scrie Economica.

businessFoto: Colaj foto

Bursa post-Dragnea: creștere de 3% și speranțe. Tractată de acțiunile bancare și pe volume sporite, bursa românească s-a reîntors în zona maximelor de după promovarea „taxei pe lăcomie” după un salt consistent în sesiunea de azi. Așteptările sunt ca o parte din ordonanță să nu se aplice. „Sunt speranțe false”, avertizează un investitor, uitându-se la declinul burselor europene. Reacția a fost prudentă inițial, după anunțul privind primele date ale alegerilor europarlamentare, însă astăzi, pe Bursa de Valori București, am avut o sesiune explozivă, scrie Profit.

Facturi mai mari la curent, din iulie? Cresc tarifele de transport şi distribuţie. Începând cu data de 1 martie 2019 clienţii casnici beneficiază de tarife reglementate aprobate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), după ce Guvernul a aprobat Ordonanţa 114 pentru plafonarea preţurilor. Preţurile reglementate vor fi valabile până în anul 2022. Cu toate acestea, consumatorii finali de electricitate ar putea plăti, în facturi, tarife mai mari pentru transportul şi distribuţia energiei electrice, scrie Adevarul.

Cum ar putea România să își dubleze numărul de turiști. România nu are un plan naţional pentru incoming, iar asta reprezintă un mare handicap în turism, a declarat pentru News.ro Alin Burcea, proprietarul touroperatorului Paralela 45, care este de părere că Guvernul trebuie să stimuleze investiţiile în turism, pentru a atrage şi mai mulţi turişti, mai ales străini. „Trebuie să alocăm o sumă mare de bani în doi ani de zile. Pot lua bani de la voucherele de vacanţă şi să dea la investiţii. Este nevoie de promovare, de investiţii în aeroporturi. Trebuie dat şi un act normativ prin care să dea facilităţi celor care construiesc hoteluri”, a spus omul de afaceri, potrivit Newmoney.

Cum arată economia României în pragul unor schimbări politice majore. Economia românească a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 5%, serie brută, arată ultimele estimări publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Guvernul mizeaza în acest an pe o creştere economică de 5,5%. Tot INS a calculat pentru luna aprilie o rată a inflaţiei de 4,11%. În urcare de la 4,03% în martie, şi de la 3,27% în decembrie 2018. Nu a ajuns în schimb la rata din octombrie 2018, de 4,3%. Ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale este pentru acest an de 2,5%, aşteptând o diminuare a indicelui în a doua parte a anului, scrie Economica.

Economist: PSD a promis creşteri de pensii care nu se pot onora. Promisiunile făcute de PSD în ultimii ani, menite doar să „cumpere voturi”, nu pot fi susţinute de niciun partid, nici măcar de social-democraţi, pentru simplul motiv că nu sunt bani pentru creşterea punctului de pensie de la 1 septembrie. „Preluarea guvernării în acest moment este foarte periculoasă. PSD a făcut tot felul de promisiuni nesustenabile. Practic, programul lor se reduce simplu la: cumpărarea votanţilor prin promisiuni şi gargară. Au promis dublarea punctului de pensie, au tot amânat calendarul creşterii punctului de pensie pentru că au atins demult cu degetele fundul sacului, scrie Adevarul.

Retailerul austriac XXXLutz, venit după 10 ani în România pentru a concura Ikea, cumpără magazinele din București ale rivalului Kika. Retailerul de mobilă austriac XXXLutz, intrat în România în primăvara anului trecut, după o tatonare a pieței de 10 ani, cu planul de a fi un concurent direct al suedezilor de la Ikea, preia cele două centre comerciale Kika din România. La nivel global, Kika concura chiar cu XXXLutz. Kika are în București un magazin chiar în zona Pallady, unde Ikea va deschide în vara acestui an al doilea centru din România. Magazinele au fost cumpărate alături de alte 20 de unități Kika din Cehia, Slovacia și Ungaria, potrivit Profit.

Datoria publică – împrumutăm mai mult decât restituim. Datoria crește sau scade? Datoria publică este singurul indicator cu care ne-am încadrat în permanenţă cerinţelor de la Maastricht pentru adoptarea euro. Adusă la zero prin decizie politică în „perioada de tristă amintire”, ea a revenit în perioada de tranziţie la valori modice, pentru a fi triplată în criză, undeva de la 13% din PIB în 2008 spre 39% din PIB în 2014. Deşi suntem departe de pragul de 60% din PIB stabilit drept criteriu de evaluare pentru aderarea la Eurozonă, costurile actuale de împrumut sunt cu mult peste cele în baza cărora s-a stabilit acest prag, potrivit Curs de guvernare.