Vânzările iPhone, în picaj în trimestrul doi. Cum şi-au împărţit piaţa Samsung, Huawei şi Apple. În urmă cu un an, Huawei depăşea în sfârșit Apple pentru a deveni cel de-al doilea cel mai mare furnizor de smartphone-uri din lume. Douăsprezece luni mai târziu, Apple tot nu a reușit să câștige cotă de piaţă. Per ansamblu, piaţa de smartphone-uri s-a contractat cu 3% în trimestrul doi faţă de acelaşi interval al anului trecut, de la 350,4 milioane de unităţi, la 341,4 milioane. Este o scădere notabilă, dar încă mai puțin severă decât cea suferită de industrie anul trecut, când livrările au scăzut cu 10 milioane, potrivit Economica.

Business reportFoto: Colaj foto

Cea mai mare economie a Europei testează un venit de bază pentru șomeri. Câți bani vor primi și ce trebuie să facă pentru ei. În cadrul acestui proiect, municipalitatea din Berlin finanţează locuri de muncă pentru circa 1.000 de şomeri, în cadrul unor organizaţii şi companii pe care le operează, în încercarea de a oferi o alternativă la cel mai scăzut nivel al ajutoarelor sociale. Guvernul federal a refuzat să susţină financiar proiectul. Cei înscrişi în program vor oferi, de exemplu, asistenţă pasagerilor cu handicap din metrouri sau asociaţiilor de administrare a locuinţelor sociale, iar în viitor şi adăposturilor pentru oamenii străzii, precum şi unor şcoli şi centre de zi, notează InCont.

Percepția unui gigant al transferurilor de bani: românii părăsesc Marea Britanie din cauza Brexit. Volumele de transferuri de bani cash dinspre Marea Britanie către România, reprezentând în principal remitențele compatrioților care muncesc în Regatul Unit către familiile rămase în țară, au scăzut semnificativ în ultima perioadă, spune șeful unui gigant global al sectorului, care pune fenomenul pe seama incertitudinilor generate de procesul de ieșire a UK din Uniunea Europeană, care au dus la o oarecare "migrație" a românilor din Insulă, scrie Profit.ro

Forbes laudă performanţele Dacia: „O companie de care nimeni nu a auzit în SUA“. Dacia, Tesla şi marca franceză Citroen sunt marii câştigători de cotă de piaţă, în prima jumătate a anului, aflându-se deasupra unei liste uriaşe de pierzători, subliniază publicaţia Forbes. Înmatriculările Dacia au crescut viguros cu 12%, în primele şase luni din 2019, de la 280.500 de maşini la 312.900 vehicule. „Acest lucru pare şi mai impresionant atunci când iei în considerare că a fost realizat pe o piaţă care a scăzut cu 3,1%”, arată Forbes, conform Adevărul.

Băncile nu cred că BNR va modifica dobânda, chiar dacă deficitul bugetar indică în continuare creşterea inflaţiei. Analiştii economici ai băncilor comerciale precizează că nu se aşteaptă ca BNR să modifice dobânda cheie în şedinţa de luni, 5 august 2019, chiar dacă inflaţia este în creştere, iar măsurile de reducere a deficitului bugetar pe care le va anunţa astăzi guvernul nu sunt menite să potolească ritmul acesteia de creştere. Ei spun însă că este foarte important mesajul guvernatorului de după şedinţa de politică monetară, mesaj care ar putea arăta cum va lupta BNR cu pârghiile politicii monetare pe care le are la îndemână pentru a diminua majorarea inflaţiei, notează Economica.

România, ţara companiilor micro. 95% din companiile active în România sunt microîntreprinderi. Deşi acestea ar trebui să fie coloana vertebrală a economiei, microîntreprinderile generează doar o treime din numărul locurilor de muncă şi un sfert din valoarea adăugată din economia naţională, arată o analiză realizată de economistul Iancu Guda. Poate cea mai importantă modificare structurală în ultimul deceniu în ceea ce priveşte evoluţia microîntreprinderilor este că acestea înregistrează o profitabilitate superioară marilor companii, a constatat Iancu Guda pentru Adevărul.

CBRE, raport: După 5 ani, piață de investiții imobiliare din Romania poate să treacă din nou pragul de 1 MLD. euro. Volumul investițiilor în Romania a fost de aproximativ 340 milioane de euro, în primele șase luni, cifra similaăa cu cea înregistrată în primul semestru al anului precedent, în timp ce valoarea medie a tranzacției s-a ridicat la 26 milioane de euro. Un procent de 60% din volumul total al investițiilor a fost tranzacționat la nivel national, în timp ce Bucurestiul a atras 40%. Pe de alta parte, aproape jumătate din volum au fost tranzacții în sectorul de spații de birouri, aceasta poziției de lider fiind deținută și în primul semestru din 2018, conform wall-street.ro