Accidentele șoferilor români pun pe jar Europa. Olandezii cer falimentul City, cu 3,5 milioane de clienți RCA. Cum ripostează City. City Insurance, cea mai mare companie de asigurări din România și singura cu capital autohton, se află în centrul unui scandal care a depășit granițele țării. Implicată deja într-un proces de faliment deschis de un grup de service-uri, City a ajuns obiectul unei alte cereri, venite de data aceasta din Olanda. Mai mult, firma care asigură RCA una din două mașini din România este în conflict deschis și cu corespondentul din Italia și acuză asociațiile profesionale din țară că protejează firme din afara țării, scrie Economica.net

BusinessFoto: Colaj foto

Băncile scad dobânzile la credite, dar clienții nu pot fructifica oportunitatea. Firmele nu sunt pregătite să fructifice oportunitatea, ci acuză fiscalitatea, impredictibilitatea legislativă și lipsa forței de muncă. Totodată, capacitatea de îndatorare a populației se apropie de saturare. Marja netă de dobândă dintre creditele și depozitele noi în lei a scăzut, în noiembrie 2019, până la cel mai mic nivel din decembrie 2017 încoace, 6,27 puncte procentuale. Dobânda la creditele noi a scăzut cu un ritm lunar mai mare decât cel în care a crescut la depozitele noi, respectiv de 18 puncte bază până la o medie de 9,20%, potrivit Curs de Guvernare.

Guvernul a început anul cu un împrumut de 605 milioane de lei la costuri în scădere. Necesarul de finanțare pentru 2020 depășește 92 de miliarde de lei. Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat 605 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni scadentă în septembrie 2023. Cererea din partea băncilor a fost ridicată și randamentele au scăzut față de o licitație similară ținută luna trecută. Prospectul inițial al licitației a fost de 500 de milioane de lei, în timp ce ofertele de la investitori au depășit 1,1 miliarde de lei. Randamentul mediu al licitației a fost de 3,85% pe an, în scădere de la 4,12% la o licitație pentru aceeași serie de obligațiuni ținută la mijlocul lunii decembrie, notează Profit.ro

O mică temă pentru Finanțe și ANAF: Circa 25% de companii nu și-au depus bilanțurile în 2018, de peste două ori mai multe decât în 2014. Peste 200.000 de companii nu și-au depus bilanțurile în 2018, de peste două ori mai multe decât la nivelul anului 2014, reiese din datele comunicate de Registrul Comerțului pentru cursdeguvernare.ro. Cu alte cuvinte, una din patru companii active la nivelul anului 2018 nu și-au depus situațiile financiare. Astfel, dacă în 2014, dintre cele circa 750 de mii de companii active, doar 89 de mii nu își depuseseră bilanțul, numărul lor a urcat la 120 de mii doi ani mai târziu, apoi la 201.793 la finele lui 2018.

Cum ne va merge în 2020: Salariile şi numărul de angajaţi vor creşte solid. Construcţiile frânează. Economia va creşte solid şi la fel şi salariile românilor. Se va tempera sectorul construcţiilor însă vor merge mai bine industria şi agricultura, estimează statistica de stat pentru 2020. România se bazează anul acesta pe o creştere economică de 4,1%, uşor mai mare decât cea de anul trecut, potrivit ultimelor prognoze ale guvernului. Dintre sectoarele economiei, cel mai mare avans îl vor avea Construcţiile, cu o creştere de 6,5%. Statistica statului subliniază însă că aici va fi vorba totuşi de o decelerare masivă, creşterea estimată pentru 2019 fiind de 15,5%, potrivit Economica.net

Top: Acțiunile care au crescut cel mai mult la București și New York în 2019. SIF Transilvania (SIF3), Nuclearelectrica (SNN) și Petrom (SNP) sunt campioanele anului 2019 pe Bursă de Valori București (BVB), acțiunile acestor companii aducând investitorilor câștiguri cuprinse între 50 și 82%. Pe bursele din SUA, producătorul de componente PC AMD a avut cea mai spectaculoasă evoluție, creșterea ajungând la 150%. Bursă de Valori București a închis anul 2019 cu cea mai mare creștere din lume. Dintre cele mai tranzacționate acțiuni din piață, cel mai mult au crescut societățile de investiții financiare (SIF), băncile, precum și o parte din companiile din sectorul energetic, relatează wall-street.ro

Carrefour preia un start-up specializat în livrarea de mâncare la birou. Grupul francez de distribuţie Carrefour, prezent şi pe piaţa din România, a confirmat luni că a preluat Dejbox, un start-up specializat în livrarea de mâncare la birou în zonele suburbane din Franţa. "Prin această achiziţie, Carrefour îşi extinde oferta în domeniul e-comerţului alimentar, atât din punct de vedere al produselor, cât şi al clientelei", a informat grupul de distribuţie, într-un comunicat de presă în care confirmă o informaţie publicată anterior în cotidianul Le Figaro, potrivit InCont.