In primul trimestru al acestui an, nume mari din industria auto, ca Maserati, Porsche sau Lexus, au avut vanzari mult mai bune decat in perioada similara a anului trecut, piata masinilor de lux crescand per ansamblu cu circa 20%, conform Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile.

Romanii au cumparat in primele trei luni ale acestui an 30 de autoturisme Porsche, unul dintre cele mai bine vandute modele fiind Cayene, fata de 25 in perioada similara din 2007, in timp ce Maserati, parte a grupului italian FIAT, a vandut opt masini de lux, fata de numai doua in acelasi interval.

Modelele de Maserati au fost Quatroporte si Granturismo, cel din urma avand un pret de pornire, la nivel international, de circa 98.000 de euro, fara taxe. Un alt producator cunoscut de masini de lux, Lexus, a avut si el parte de un prim trimestru foarte bun, reusind sa vanda 42 de autoturisme din clasa lux in acest interval, dublu fata de nivelul de anul trecut.

Numele grele de pe piata insa, ca Rolls Royce sau Maybach, care ofera cele mai scumpe masini care pot fi cumparate in Romania, nu au atras clienti in aceasta perioada a anului, dupa cum precizeaza Realitatea in baza datelor Apia.

Gandul