Bancile si companiile straine au retras 4 miliarde de euro din tara in trei luni. Dezechilibranta datorie externa pe termen scurt, de 24 mld. euro in noiembrie, s-a diminuat abrupt, cu 4 mld. euro. Bancile au fost nevoite sa isi reduca datoria externa cu 1,8 miliarde de euro, sau 17% doar in primele doua luni ale anului, desi BNR se astepta ca aceasta sa fie reinnoita aproape integral, dupa ce grupurile financiare straine cu activitati in Romania si-au luat angajamentul de a mentine finantarile acordate pe plan local. Contrar asteptarilor BNR, datoria externa pe termen scurt a bancilor a scazut chiar mai rapid decat cea a companiilor private. Datoria externa a companiilor a coborat la 10,15 mld. euro in februarie, cu 1,1 mld. euro sau 10% sub nivelul din decembrie anul trecut. Datoria externa a bancilor era in februarie de 8,9 mld. euro, potrivit datelor BNR. "Nu este de mirare. Am spus ca nu o sa vedem un rollover (reinnoire, n. red.) ridicat, asa cum anticipa BNR, si asta se intampla. Finantarea externa nu are cum sa fie la fel ca anul trecut, pentru ca s-au schimbat conditiile", comenteaza Matei Paun, managing partner al casei de consultanta BAC Investment, scrie Ziarul Financiar.

Aspiratorul Pogea ii lasa pe romani fara credite. De ce nu mai reusesc romanii sau firmele sa ia credit de la banca? Pentru ca Ministerul Finantelor se imprumuta in disperare, adunand toti banii de pe piata, ca sa umple gaurile din buget pe care nu e in stare sa le acopere prin colectare. Cele 6 miliarde de euro, in lei, imprumutate de stat de la inceputul anului si pana acum au creat o sursa sigura de venit bancilor interne, care astfel nu mai au de ce sa-si asume riscul de a credita populatia si firmele. Nevoia statului de bani pentru indeplinirea programului bugetar, in special pentru plata la timp a salariilor din sectorul public, a provocat o adevarata explozie a creditului guvernamental, in detrimentul creditului pentru populatie si firme. Astfel, soldul creditului neguvernamental acordat de institutiile de credit a scazut in luna martie cu 2,1% fata de luna februarie, potrivit ultimelor date comunicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), afirma Cotidianul.

Topul ieftinirii apartamentelor vechi pe cartiere, in Capitala. In Berceni, pretul mediu al unei garsoniere a ajuns, in luna martie, la 39.650 de euro, de la 64.500 de euro in mai 2008. In Drumul Taberei, pretul a scazut de la 78.600 la 42.000 de euro, iar in Crangasi, de la 81.700 la 43.500 de euro. De altfel, aceste doua cartiere au cunoscut cele mai drastice ieftiniri pe acest segment, cu aproximativ 46%. Cel mai bine stau cartierele Militari, unde pretul mediu a scazut cu 32%, de la 74.100 la 49.900 de euro, si Titan, unde s-a inregistrat o scadere de 34%, de la 68.500 la 45.200 de euro. In cazul apartamentelor cu doua camere, preturile medii nu mai inregistreaza asemenea scaderi de peste 40% ale pretului mediu. Cea mai mare depreciere s-a inregistrat in Titan, unde pretul mediu a scazut cu 36%, de la 114.200 de euro in mai 2008, la 73.000 de euro in martie 2009. In Crangasi s-a inregistrat o devalorizare cu 35%, de la 112.700 la 72.000 de euro. In Drumul Taberei, pretul mediu al apartamentelor cu doua camere a scazut in acelasi interval de timp de la 100.900 la 67.400 de euro, in vreme ce in Militari in prezent pretul mediu este de 73.200 de euro, fata de 106.500 de euro in mai 2008. Cel mai mult s-a conservat pretul mediu al apartamentelor cu doua camere din Berceni, care a scazut cu doar 25%, de la 93.700 la 70.100 de euro, scrie Capital.

Asfaltatorii straini ai lui Berceanu ii dau gaura in impozite lui Pogea. Principalele firme straine din constructia de sosele primesc anual contracte de sute de milioane de euro platiti din bugetul de stat, insa cand vine vorba sa achite statului impozitul pe profit, sustin ca au inregistrat pierderi, deci nu platesc nimic. Profiturile sunt repatriate prin diferite scheme catre firmele-mama din tarile de origine, iar Fiscul nostru ii menajeaza. In tarile lor constructorii raporteaza profituri in crestere, platesc impozite si dividende, iar aici, unde au primit contractele, nu platesc nimic. Potrivit datelor oficiale pentru 2007 prezentate de Ministerul Finantelor, majoritatea firmelor mari din Romania nu au platit impozit pe profit deoarece sustin ca au avut pierderi sau, in cazul in care profitul a existat, a fost insignifiant, scrie Cotidianul.

Baroni vlaguiti de virusul crizei. Dupa ce averea multora dintre baronii Romaniei s-a ridicat cu precadere prin asocierea cu statul, acestia se vad in anul crizei "taiati" de la robinetul cu contracte grase. De exemplu, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Gorj, Eugen Valceanu, a trecut la disponibilizarea angajatilor dupa ce a vazut ca aceste contracte cu statul nu mai vin atat de lesne ca in trecut. Si afacerile ieseanului Relu Fenechiu cu statul au de suferit din cauza crizei financiare. Comenzile statului catre firmele sale de constructii, generoase pana nu demult, au cam disparut. In atare conditii, Fenechiu incearca sa se reorienteze catre alte domenii. Dupa ce a preluat functia de presedintele al Comisiei IT din Camera Deputatilor, Relu Fenechiu a trecut la dezvoltarea afacerilor lantului de firme din sectorul IT pe care-l detine la Iasi, scrie Romania Libera.

Bataie pe activele defunctei Daewoo. Craiova Ford a cumparat la Craiova active evaluate la 690 milioane de euro, dar ar fi renuntat la bunuri evaluate la acea data la 500 milioane de euro. Ultimele vor fi administrate de o societate imobiliara, in care doar statul are garantia scrisa ca va primi 72,4% din actiuni. SIF Oltenia forteaza in instanta un angajament similar din partea Ford. SIF Oltenia continua in instanta lupta cu gigantul Ford Motor Company (FMC) pentru activele imobiliare ale grupului Automobile Craiova SA (ACSA), de care Ford nu s-a aratat interesata in momentul semnarii contractului cu statul roman. Practic, pretul la care Ford a preluat 72,4% din actiunile Automobile Craiova includea un discount corespunzator cu valoarea acelor active, care urmau a fi cedate statului roman (AVAS), scrie Romania Libera.

Supermarketurile au scumpit alimentele cu peste 30% intr-o singura saptamana. Mai sunt aproximativ trei-patru saptamani pana cand vom putea cumpara din piata rosii, castraveti si ardei romanesti. Pana atunci, supermarketurile profita de pozitia de lider pe care o detin in piata si scumpesc, peste noapte, produsele alimentare. „Retailerii nu au nici un motiv intemeiat sa creasca preturile cu 30-40%, asa cum s-a intamplat saptamana trecuta. Am ajuns sa mancam mai scump ca de Paste”, ne-a declarat Tudor Dorobantu, secretarul general al Agrostar. Pe viitor, specialistii prevad alte scumpiri la produsele alimentare si nonalimentare, ca o consecinta a introducerii impozitului minim anual care trebuie platit incepand cu 1 mai, afirma Gardianul.

Cum pierde statul 21 milioane € pe zi. Privita ca afacere, si nu ca un stat, Romania este una dintre cele mai proaste business-uri posibile la ora actuala. In timp ce statul a avut venituri de 97,44 mil. euro pe zi (419 milioane de lei, la un curs de 4,3 lei/euro, folosit in toate conversiile din articol) in primele trei luni ale acestui an, cheltuielile zilnice medii s-au ridicat la 118,8 milioane de euro, respectiv o pierdere (deficit bugetar) de 21,4 milioane de lei in fiecare zi, conform datelor privind executia bugetara ale Finantelor. Altfel spus, statul cheltuieste cu 24% mai mult decat incaseaza. Pentru a putea face platile, statul apeleaza, cum fac si firmele care au nevoie de bani, la bancheri, cu mentiunea ca Finantele se imprumuta de la banci cam de doua ori mai ieftin decat mediul privat. Mai mult decat atat, ca urmare a acordului de finantare dintre Romania, Comisia Europeana si FMI, statul va primi un credit de cinci miliarde de euro de la Comisie, tocmai pentru a putea acoperi deficitul bugetar de anul acesta, impus de FMI la maximum 4,6% din PIB, scrie Gandul.

Un nou motor de cautare va schimba modul de utilizare a internetului. Internetul este posibil sa intre intr-o noua era odata cu lansarea unui soft care va intelege intrebarile pe care le va scrie un utilizator si va da raspunsuri specifice intr-un mod in care web-ul nu a fost capabil sa il ofere pana acum. Noul sistem, numit Wolfram Alpha si prezentat in premiera la Universitatea Harvard saptamana trecuta, face primul pas spre ceea ce multi considera a fi Sfantul Graal al internetului – un depozit global de informatie care intelege si raspunde limbajului obisnuit asa cum o face o persoana. Desi este destul de nou, sistemul a produs deja interes masiv din partea specialistilor in tehnologie, dar si din partea simplilor utilizatori de internet, scrie Gandul.

Un barbat din Brad acuza o angajata a filialei BRD ca i-a sustras din cont 29.500 de euro, pe motiv ca banii i-ar fi fost imprumutati de sotia sa defuncta. Un barbat din orasul Brad, judetul Hunedoara, acuza o angajata a filialei BRD din localitate ca i-a sustras din cont aproape 30.000 de euro. Mai mult decat atat, Emil Lung, in varsta de 76 de ani, sustine ca, atunci cand a sesizat neregula, conducerea filialei nu a anuntat politia pentru a clarifica situatia, ci l-a luat pe reclamant la un notar, unde a semnat un document prin care salariata bancii se angaja sa returneze banii pana la 1 iunie, scrie EvZ.

Platesti chiar daca ai cerut suspendarea sau radierea inainte de 1 mai. Potrivit unor surse guvernamentale, cei care au solicitat radierea sau suspendarea inainte de 1 mai, dar nu au primit decizia din partea judecatorului pana la intrarea in vigoare a ordonantei, sunt pasibili sa plateasca impozit minim aferent lunii mai. Noul impozit si normele par neclare chiar si pentru ministerul de resort. Oficial, Finantele au comunicat Business Standard ca se ia in calcul data inregistrarii cererii la ONRC, iar cei care depun solicitarea dupa 1 mai vor plati impozit forfetar pentru cate zile au depasit termenul. In ultima saptamana, mii de contribuabili din toata tara au luat cu asalt sediile Registrului Comertului, cerand suspendarea sau inchiderea activitatii, iar judecatorii delegati de pe langa aceste oficii sunt coplesiti. De exemplu, in Bucuresti, cei trei judecatori de pe langa ONRC au fiecare cateva sute de dosare de evaluat. Daca teoretic o suspendare dureaza sapte zile, radierea unei firme poate ajunge si pana la aproape doua luni pana sa devina efectiva, scrie Business Standard.

Jumatate din banci au intrat pe pierdere. La nivelul intregului sistem bancar, pierderea a fost de aproximativ 50 mil. euro in primul trimestru, in conditiile in care anul trecut, in primele doua luni, castigul acestora se ridica la aproximativ 200 mil. euro. Un rezultat bun a afisat insa liderul pietei, BCR - banca aflata in mana austriecilor de la Erste, care a raportat pentru perioada ianuarie-martie un profit net de 330,3 mil. lei (78,3 mil. euro), cu 13,7% mai mic fata de perioada similara a anului trecut, in conditiile in care nici ea nu a riscat, si si-a majorat provizioanele pentru a se proteja de evolutia portofoliului de credite neperformante, in special pe zona clientilor din sectorul IMM si a micilor dezvoltatori imobiliari, puternic lovite de criza financiara globala. “Mai putin de jumatate din bancile din Romania au inregistrat pierdere in primul trimestru, fiind astfel nevoite sa-si majoreze capitalul. La nivelul sistemului, pierderea cumulata este de pana in 50 mil. euro”, a explicat pentru Business Standard, Nicolae Cinteza, directorul directiei de supraveghere din BNR, afirma Business Standard.

Google cade pe locul 8 in topul companiilor cu cea mai buna reputatie in SUA. Johnson&Johnson a urcat pe prima pozitie intr-un top al companiilor cu cea mai buna reputatie in SUA, realizat de Reputation Institute, si a devansat Google, care a pierdut pozitia de lider coborand pe locul opt, potrivit Forbes. Reputation Institute a clasificat companiile in functie de cat de stimate, admirate sau cata incredere atrag din partea populatiei si le-a acordat punctaje cuprinse intre zero si 100. Astfel, Johnson&Johnson, care a urcat de pe locul al doilea ocupat in 2008, s-a plasat pe prima pozitie, urmata de Kraft Foods. Potrivit rezultatului sondajului, cresterea inregistrata de Johnson &Johnson este de numai 0,1 puncte, la 83,58 puncte, insa Google a pierdut peste sase puncte, la 78,8 puncte, scrie Capital.

Aproximativ 10.072 de dosare de optiune (cereri de despagubire) au fost inregistrate la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), pana la finele lunii trecute, potrivit informatiilor funizate de reprezentantii Autoritatii. Dintre aces­tea, 7.295 de dosare nu au fost achitate nici pana in prezent, Autoritatea depinzand, pentru plata acestor dosare, de Ministerul Finantelor si de dividendele Fondului Proprietatea. Potrivit ultimelor statistici valabile, ANRP ar avea nevoie de aproximativ un miliard de lei ca sa plateasca toate dosarele cu cerere de optiune inregistrate pana in prezent in vederea acordarii despagubirilor in numerar. Pana in prezent, au fost platiti 247,48 milioane de lei, aferenti cererilor depuse de 3.044 de persoane, scrie Capital.

“Antrenorii” de afaceri sunt tot mai cautati. Rata anuala de crestere a pietei de coaching din Romania este intre 30% si 50%, iar specialistii spun ca momentul crizei este favorabil, oferind acestui domeniu oportunitatea diferentierii. Potentialul de dezvoltare este mare atat din punct de vedere al segmentelor abordate, cat si al numarului de profesionisti care activeaza in domeniu. Daca la inceputul anilor 2000, in Romania, doar putini manageri erau familiarizati cu ideea de coaching, aceasta a devenit ulterior un concept “la moda”, pentru ca in prezent sa beneficieze de recunoastere si incredere. Initial, contractele de coaching active la nivelul pietei locale de business erau concentrate in companiile multinationale, acestea folosind coach din afara tarii. Insa, in opinia Ralucai Mohanu, coach si manager al Steps4Change, pe parcurs, atat companiile cat si indivizii au inceput sa aiba incredere si chiar sa prefere in unele cazuri acest serviciu, in favoarea proiectelor de training si consultanta, afirma StartUps.ro.