Start pentru PE: Sapte partide pe Dreapta, o alianta pe Stanga. Ieri a fost ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile europarlamentare. Daca pe partea Stanga a scenei politice se afla doar Alianta PSD-PC-UNPR, pe partea Dreapta avem nu mai putin de 7 formatiuni politice: Partidul National Liberal(PNL), Partidul Democrat- Liberal(PDL), Partidul Miscarea Populara(PMP), Partidul Forta Civica, Partidul Noua Republica, Partidul National Taranesc Crestin Democrat (PNTCD) si UDMR. In cursa pentru europarlamentare si-au mai depus candidaturile si PRM, dar si candidatii independenti fosta gimnasta Corina Ungureanu, medicul Filip Constantin Titian, Danut Liga si Mircea Diaconu. Eventualele contestatii se pot formula incepand din 28 martie, iar termenul limita de solutionare a acestora este 16 aprilie, scrieEVZ.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

PRM, singurul partid cu doua liste la euroalegeri: Vadim a depus primul lista. Funar depune o alta lista. Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a depus miercuri dupa-amiaza, la Biroul Electoral Central (BEC), lista de candidati ai PRM pentru alegerile europarlamentare. In acelasi timp, Gheorghe Funar a anuntat ca va merge sa depuna lista la BEC in jurul orei 17.00. "Dupa ce trec toate aceste formalitati, il voi da in judecata. Va avea o ploaie de dosare penale. Se agata cu disperare, nu accepta realitatea si da cu fumigene, dar toate acestea se vor intoarce impotriva lui, pentru ca am vorbit deja cu avocatii mei si punct cu punct il vom lua din urma", a declarat Vadim, sustinand ca Funar este un intrus pentru ca el este presedintele PRM. Lista lui Vadim incepe cu el pe prima pozitie, fiind urmat de fostul viceprimar al Capitalei Victor Iovici si de Cristian Stanescu, un fost europarlamentar. Vadim sustine caa strans 222.000 de semnaturi. "Nu cred ca vor fura de o asa maniera incat sa ne dea sub pragul electoral", a raspuns optimist Corneliu Vadim Tudor, anuntaAdevarul.

Udrea: Daca opozitia nu se uneste pentru prezidentiale, vom trai 10 ani cu PSD. Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri seara, la B1 TV, ca singura sansa ca viitorul presedinte sa nu fie al PSD-ului este ca opozitia sa prezinte un proiect comun la prezidentiale. "Sansa dreptei este sa se uneasca, sa mearga cu un singur candidat care sa fie in parteneriat cu Traian Basescu. E absurd sa crezi ca poti sa dai presedintele Romaniei fara sprijinul lui Traian Basescu. Va trebui, dincolo de supararile si orgoliile personale, noi, cei din opozitie, sa ne asezam la aceeasi masa si sa sustinem un singur proiect la prezidentiale. Daca nu, vom avea PSD peste tot. PSD la Cotroceni, PSD la Guvern, PSD la Cornu si toata tara va trai 10 ani sub PSD", a spus Elena Udrea, informeazaRomania Libera.

Antonescu: Ciorbea are sanse sa fie validat in conducerea ASF, ne pare rau ca pierdem un senator. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca Victor Ciorbea ar avea sanse sa fie validat in conducerea ASF, pentru care si-a exprimat dorinta de a candida, mentionand ca liberalilor le pare rau ca pierd un senator. Antonescu a fost intrebat daca Victor Ciorbea va fi sustinut de PNL pentru a face parte din conducerea ASF. Liderul PNL a precizat ca nu este vorba de sustinere din partea partidelor, deoarece nu s-ar mai merge pe formula ca un partid sau altul sa faca numiri in conducerea ASF, scrieEVZ.

Blaga: Va fi foarte greu, daca nu chiar imposibil sa colaboram cu PMP. Presedintele PDL Vasile Blaga nu ofera nicio sansa unei colaborari cu Partidul Miscarea Populara (PMP), pe care il suspecteaza ca sprijina Guvernul Ponta III. "Va fi foarte greu, daca nu chiar imposibil. Va fi foarte greu sa stam la masa cu oamenii care pana ieri au fost langa noi si de astazi, cu toate fortele, ne injura. Au pe cine ataca, sa atace Guvernul USD. Dar eu chiar asta cred, ca doresc sa sprijine guvernul USD", a spus Vasile Blaga, intrebat despre posibilitatea unei colaborari cu PMP. Liderul PDL crede ca plecarea in masa de la PDL a fost din cauza Elenei Udrea, care "nu a ajuns presedinte de partid". De asemenea, in competitia pentru europarlamentare, PDL va concura cu toate partidele. "Suntem in competitie cu toate partidele care au depus liste. Cu PSD suntem in competitie din 1991. O singura data am colaborat cu PSD, in 2009, timp de opt luni si a fost o mare greseala. Nu am fi avut azi acest mamut daca se spargea atunci", a mai spus Vasile Blaga, scrieAdevarul.

Interviu cu Siegfried Muresan, inlocuitorul Elenei Basescu pe lista PMP. Siegfried Muresan are 33 de ani si crede ca din Parlamentul European va putea sprijini Romania, ca viitoare tara euro, sa poata participa la deciziile privind zona euro inca inainte de a trece la moneda europeana. Propunerea pentru a candida pe lista Partidului Miscarea Populara (PMP) pe un loc eligibil i-a fost facuta cu o zi inainte de depunerea acestei liste. Siegfried Muresan este in acest moment consilier principal la "Partidul Popular European (PPE), dar inainte a lucrat la biroul europarlamentar al Monicai Macovei (2009-2011) si la Parlamentul German pentru presedintele Comisiei de Afaceri Europene (2006-2009). A terminat Academia de Studii Economice si are un master in stiinte economice la Universitatea Humboldt din Berlin. Integral inRomania Libera.