Basescu spune ca va negocia formarea guvernului „cu rezultatele pe masa”. Aflat intr-o vizita la uzina Upetrom „1 Mai” din Ploiesti, presedintele Traian Basescu a raspuns, indirect, unei acuzatii a liderului PSD, Mircea Geoana, potrivit careia el ar incerca, inca de pe acum, prin diversi reprezentanti, sa impuna PD-L la guvernare si sa obtina, la randul sau, sprijin pentru campania alegerilor prezidentiale din 2009. "Traian Basescu trimite emisari la partide, inclusiv la noi, si spune: Ce-ar fi sa intrati voi, PSD, piua a doua intr-un guvern PD-L si va dam cateva ministere, si, in schimb, sa nu sustineti un candidat la prezidentiale in 2009", declarase de dimineata Geoana, in cadrul unui miting electoral la Dorohoi, scrie Gandul.

Videanu, unul dintre emisarii lui Basescu. Democrat-liberalii negociaza aliante politice cu «acordul omului». Democrat-liberalii lui Traian Basescu negociaza la doua capete intrarea la guvernare a PD-L dupa alegerile din 30 noiembrie. Atat social-democratii, cat si liberalii afirma ca presedintele Basescu a trimis emisari pentru a discuta despre viitorul Guvern. Sursele liberale sustin ca unul dintre negociatorii PD-L cu PNL este Adriean Videanu. Potrivit liberalilor, pedelistii afirma ca negociaza destinul viitorului Executiv cu “acordul omului” (n.r. – Traian Basescu). De asemenea, conform altor surse avizate, democrat-liberalii sunt dispusi sa puna la “bataie” chiar si pielea lui Theodor Stolojan (n.r- propunerea PD-L pentru Palatul Victoria) pentru ca discutiile sa se finalizeze cu succes, noteaza Gardianul.

Pinalti a infratit Alianta D.A. cu PSD la Neamt. Un protocol de colaborare local semnat in 2004 intre presedintele Aliantei D.A. din Piatra Neamt, Gheorghe “Pinalti” Stefan, si seful filialei PSD, Ioan Munteanu, a ajuns, vineri, pe cale electronica, in mai multe redactii din Capitala. rotocolul este scris de mana si stabileste conditiile unui pact de neagresiune politica intre cele doua formatiuni, dar si impartirea posturilor in Adunarile Generale ale Actionarilor (AGA) ale societatilor din subordinea Consilului Judetean si a Consiliilor Locale. Documentul este semnat de ambii presedinti. Cei doi recunosc veridicitatea lui, insa se acuza reciproc de incalcarea lui. “Intr-adevar, exista acest protocol. Este semnat insa intre doi oameni, nu intre doua partide. A fost incalcat de PSD, intrebati-l pe domnul Munteanu de ce”, a declarat pentru Cotidianul Gheorghe Stefan.

"Teleshopping" electoral. Emisiunile electorale nu sunt diferentiate clar de emisiunile publicistice de dezbatere, fapt ce contribuie la manipularea telespectatorilor. Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere CNA sa adopte de urgenta o decizie prin care emisiunile electorale contra cost sa fie marcate de un semn distinctiv unic pentru ca telespectatorii sa le diferentieze mai clar de emisiunile publicistice de dezbatere. IPP propune ca emisiunile electorale sa fie marcate cu litera "E" incadrata intr-un cerc. "Consecintele lipsei de reglementare sunt deosebit de grave in actuala campanie electorala pentru alegerile parlamentare din Romania, iar CNA trebuie sa si le asume. Un candidat, partidul plateste sume considerabile, intre 5.000 si 20.000 euro, prezenta la o asemenea emisiune, in schimbul carora ar putea astepta un tratament ingaduitor din partea moderatorului, postului TV, noteaza Romania Libera.

APD ameninţă cu retragerea de la urne. Asociaţia Pro Democraţia avertizează că ar putea să nu mai observe alegerile parlamentare din 30 noiembrie, în condiţiile în care riscurile de fraudare ale acestora au crescut. "APD îşi manifestă îngrijorarea cu privire la creşterea semnificativă a riscurilor de fraudare a alegerilor din 30 noiembrie 2008. Consecinţă directă a modului arbitrar şi lipsit de transparenţă de organizare şi reglementare a alegerilor, a multiplicării deciziilor de ordin normativ cel puţin stranii, a lipsei de interes pentru rezolvarea problemelor relevate de precedentele scrutine, deriva procesului electoral de la bunele practici pune sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor şi afectează grav libertatea observării alegerilor şi a informării cetăţenilor", se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii vineri, scrie Cotidianul.

Buletine de vot gresite in Sectorul 1 din Bucuresti. In urma cererii PD-L, membrii BEM au decis verificarea tuturor buletinelor de vot din Capitala. Biroul Electoral Municipal Bucuresti a gasit vineri un lot de 8.400 de buletine de vot tiparite gresit. E vorba de 8.400 de buletine de vot tiparite de Monitorul Oficial pentru Colegiul 1, din Sectorul 1, Camera Deputatilor. Membrii BEM au constatat ca, in locul candidatilor pentru Camera Deputatilor, respectivele buletine cuprindeau candidatii pentru Senat. Iar acestia mai erau trecuti si in dublu exemplar pe buletine. In plus, buletinele de vot contineau si mai multe foi albe. Membrii BEM s-au intrunit vineri seara intr-o sedinta extraordinara pentru a decide soarta buletinelor gresite. In urma sedintei, au decis sa ceara Prefecturii retiparirea buletinelor de vot gresite, iar, in urma cererii PD-L, membrii BEM au decis verificarea tuturor buletinelor de vot din Capitala in termen de 48 de ore de la momentul la care decizia a fost luata, noteaza Cotidianul.