Presa in Diagonala: Intalnire pozitiva intre israelieni si palestinieni la Amman pentru procesul de pace; Rusia: Opozitia strange semnaturi pentru anularea alegerilor parlamentare; Atentate sinucigase in Afganistan, soldate cu 12 morti si 28 de raniti
Intalnire pozitiva intre israelieni si palestinieni la Amman. SUA saluta evolutia discutiilor. Israelienii si palestinienii s-au intalnit marti in Iordania pentru prima data in ultimele 16 luni, incercand sa revigoreze procesul de pace. "Toate partile si-au exprimat angajamentul lor de a gasi o solutie", a declarat ministrul de externe iordanian Nasser Jawdeh, care a numit pozitiva intalnirea de trei ore si jumatate. "Partea palestiniana a prezentat un document care reprezinta viziunea lor despre frontiere si problemele de securitate, in timp ce partea israeliana a promis ca va studia documentul saptamanile viitoare", a adaugat Jawdeh. Statele Unite ale Americii au salutat "aceasta evolutie pozitiva", anunta AFP.
Muzicianul Youssou N'Dour va candida la alegerile prezidentiale din Senegal. Cantaretul Youssou N'Dour, unul dintre cei mai populari din Senegal si castigator al unui premiu Grammy in anul 2005, si-a anuntat candidatura pentru alegerile prezidentiale din luna februarie, motivat de "o datorie patriotica suprema de a face mai mult pentru tara", a anuntat televiziunea TFM. N'Dour se va lupta pentru functia suprema cu actualul presedinte Abdoulaye Wade, a carui candidatura pentru un al treilea mandat starneste controverse. In luna iunie a anului trecut, mii de protestatari s-au ciocnit cu politia din capitala Dakar, dupa ce presedintele Wade a propus modificarea Constitutiei, informeaza CNN.
Atentate sinucigase in Afganistan, soldate cu 12 morti si 28 de raniti. Doua atentate-sinucigase au lovit marti orasul afgan Kandahar, omorand 12 persoane, printre care si 4 politisti, si ranind cel putin alte 28. In cel mai recent atentat, atacatorul kamikaze s-a aruncat in aer in centrul orasului, a anuntat generalul Abdul Razzik, seful politiei din provincia Kandahar. Patru civili si trei politisti au fost ucisi, a precizat el. Cateva minute mai devreme, a explodat o bomba de slaba intensitate, fara a face victime, potrivit lui Razzik. Iar cand politistii au venit sa evalueze situatia, atacatorul s-a aruncat in aer. Anterior, un alt atentat sinucigas comis in acelasi oras a provocat moartea a patru copii si a unui politist, facand totodata 16 raniti, printre care alti trei politisti. Talibanii au revendicat responsabilitatea pentru primul atentat, insa cel de-al doilea atac nu a fost revendicat, scrie AFP.
Rusia: Opozitia strange semnaturi pentru anularea alegerilor parlamentare. Fortele de opozitie din Rusia au infiintat un grup de lucru care va incepe colectarea de semnaturi pentru o petitie adresata Curtii Supreme, in care se cere anularea alegerilor parlamentare din 4 decembrie, a anuntat Mihail Shneider, membru al miscarii de opozitie "Solidaritatea". Textul final al petitiei se afla in elaborare de catre o echipa de avocati si urmeaza sa fie trimis in instanta la mijlocul lunii februarie. Acuzatiile de frauda pe scara larga la recentele alegeri, in care partidul lui Vladimir Putin a obtinut majoritatea parlamentara, au provocat proteste masive de strada. La 24 decembrie peste 100.000 de persoane au protestat la Moscova pentru a cere noi alegeri si reforme liberale in Rusia. In prima reactie de dupa proteste, Vladimir Putin a declarat ca o revizuire a rezultatelor inregistrate la alegerile parlamentare este imposibila, anunta Ria Novosti.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?