Presa in Diagonala: Cel mai cautat criminal nazist, Laszlo Csatary, a fost arestat in Ungaria; O insula masiva de gheata s-a desprins dintr-un ghetar din Groenlanda; Cehia: Guvernul de centru-dreapta a ramas in functie dupa o noua motiune de cenzura
Cehia: Guvernul de centru-dreapta a ramas in functie dupa o noua motiune de cenzura. Guvernul ceh de centru-dreapta, condus de premierul Petr Necas, a supravietuit miercuri seara motiunii de cenzura depusa de Partidul Social Democrat, in a patra incercare de rasturnare din ultimii doi ani. Dupa o dezbatere aprinsa in Parlament pe durata a sase ore si jumatate, social-democratii sustinuti de fostii comunisti nu au obtinut decat sprijinul a 89 de membri din 101 necesari, din totalul de 200 de deputati, anunta AFP.
Norvegia: Un partid aflat la guvernare solicita iesirea tarii din spatiul Schengen din cauza Romaniei si Bulgariei. Partidul de Centru din Norvegia, membru al coalitiei de centru-stanga aflata la guvernare, solicita ca tara sa paraseasca acordul Schengen si sa-si stabileasca singura controlul asupra granitelor sale. "Acordul Schengen face mai usoara patrunderea infractorilor in Norvegia. Noi trebuie sa preluam controlul asupra granitelor si preferam o zona libera de circulatie intre statele nordice", a anuntat Jenny Klinge Klassekampen, deputat al Parditului de Centru. Potrivit lui Klinge, problema este deosebit de grava deoarece in toamna Romania si Bulgaria vor adera la spatiul Schengen, iar autoritatile din Norvegia vor avea mari dificultati in combaterea crimei organizate. Un conflict legat de rromii proveniti din Romania si Bulgaria a determinat-o pe Jenny Klinge sa ceara si interzicerea cersetoriei in Norvegia, informeaza Novinite.
O insula masiva de gheata s-a desprins dintr-un ghetar din Groenlanda. O insula de gheata de doua ori mai mare decat Manhattanul s-a desprins in aceasta saptamana dintr-un ghetar din Groenlanda, conform specialistilor de la Universitatea din Delaware. Icebergul care masoara 150 de kilometri patrati este a doua pierdere suferita de ghetarul Petermann in ultimii doi ani, dupa desprinderea in 2010 a unui iceberg de doua ori mai mare. "In timp ce marimea nu este la fel de spectaculoasa ca in anul 2010, faptul ca desprinderea s-a produs la un timp destul de scurt duce extremitatea ghetarului la o locatie in care nu a mai fost de cel putin 150 de ani", a anuntat cercetatorul Andreas Muenchow, scrie CNN.
Afganistan: Rebelii talibani au distrus 22 de camioane cu provizii NATO intr-un atentat cu bomba. Cel putin 22 de camioane cu provizii apartinand NATO au fost distruse miercuri de explozia unei bombe in nordul Afganistanului, au anuntat autoritatile locale, acuzandu-i pe rebelii talibani de acest atentat. Explozia, care s-a produs in zori, a provocat un incendiu care a distrus vehiculele parcate intr-un loc special pe timpul noptii, a precizat Ghulam Sakhi Baghlani, viceguvernator al provinciei Samangan, unde s-a produs atacul. Camioanele distruse veneau din Uzbekistan si se indreptau catre sudul Afganistanului, anunta AFP.
Reactii ale presei internationale referitoare la raportul MCV pentru Romania: Limbaj fara precedent al Comisiei Europene. Reactii ale presei internationale nu au intarziat sa apara in urma publicarii raportului MCV pentru Romania. Masurile adoptate recent de Guvernul Romaniei genereaza preocupari serioase privind nerespectarea principiilor fundamentale si ridica "indoieli serioase privind angajamentul fata de respectarea statului de drept sau privind modul in care este inteles statul de drept intr-un sistem democratic pluralist", se arata in raportul MCV pentru Romania publicat miercuri la Bruxelles. Citeste reactiile presei internationale.

Guvernul ia în calcul „un statut special” pentru restaurante: Dacă își vor vaccina tot personalul să nu mai fie legați de rata de incidență
Din primăvară până-n toamnă, pandemia a dus la creșterea de 4 ori a românilor descurajați în a-și găsi un job
Trei scenarii pe termen scurt ale mediului de afaceri. De ce nu vor scădea prețurile la imobiliare și la cât ar putea ajunge euro
VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România