Un an de guvernare USL: mai multe ratari, decat realizari. Acum un an, primul guvern condus de Victor Ponta isi intra oficial in paine, dupa caderea, prin motiune de cenzura, a Cabinetului lui Mihai Razvan Ungureanu. Imediat dupa parlamentarele din decembrie 2012, cel de-al doilea Executiv Ponta a fost reconfirmat in functie, pe un val imens de popularitate, urmare a obtinerii a 70% din mandate in Parlament. In ciuda acestei sustineri, bilantul guvernarii USL lasa mult de dorit: majoritatea promisiunilor nu au fost indeplinite, iar scandalurile s-au tinut lant. Starea de conflict permanent a ajutat insa USL, pentru ca a distras atentia romanilor de la scaderea puterii de cumparare, cresterea inflatiei si deprecierea leului. Pe ultima suta de metri, coabitarea premier-presedinte a mai indulcit indicatorii economici si pe oficialii europeni, scrieEVZ.

SUBIECTELE ZILEIFoto: Colaj foto

Frank Rose, negociatorul scutului de la Deveselu: "Schimbarile din programul american de aparare antiracheta au fost determinate de amenintarea Coreei de Nord". Frank Rose, negociatorul sef al Acordului privind amplasarea elementelor din scutul antiracheta al SUA si NATO in Romania, la Deveselu, a explicat intr-un interviu acordat gandul cum s-a schimbat politica de aparare a americanilor pentru a se adapta la provocarile Coreei de Nord, care a depasit Iranul ca principala amenintare. Oficialul american a explicat de asemenea cum a ajuns Romania sa joace un rol atat de important in acest sistem regandit de aparare impotriva rachetelor balistice. "Romania este structurata si amplasata ideal, din punct de vedere geografic, pentru a furniza protectie pentru Europa de Sud, fata de rachete balistice din Orientul Mijlociu", a declarat Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politica de aparare si spatiala, in interviul pentruGandul.

Marea unire de o zi din 1990 dintre Romania si Basarabia. A existat cu adevarat sansa ca ziua de 6 mai 1990 sa se transforme in eroicul moment al unirii Basarabiei cu Romania? Istoria nu retine, in schimb, decat primul Pod de Flori intre cele doua maluri ale Prutului. Actiune prin care mai mult de un milion de cetateni ai Romaniei au avut permisiunea, pentru numai cateva ore, sa mearga in Basarabia, fara acte, in teritoriul care apartinea inca Uniunii Sovietice. Se simtea pe atunci cum vremurile dau in clocot, sub presiunea schimbarilor politice din Europa de Est. Imperiul sovietic isi traia ultimele clipe - avea sa dispara efectiv in decembrie 1991. Regimurile comuniste din "lagarul" rosu al Europei o iau inaintea Moscovei, sfarsindu-si existenta. Romania abia se eliberase, in decembrie 1989, de sub dictatura secerii si a ciocanului. Basarabenii au simtit si ei fiorul libertatii si al afirmarii nationale, inca din vara lui '89, cand, la 27 august, limba romana devine oficiala in entitatea care la acel moment se numea Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca, informeazaRomania Libera.

Cu securistii la Inviere, la Pastele interzis al dictatorului Ceausescu. Preotul Bordasiu, 20 de ani de puscarie politica: "Comunistii au crezut ca ne pot sili sa ne lepadam de credinta". Cautat de politie in 1948 dupa ce a impartit manifeste prin care incuraja muncitorii sa mearga la slujba de Inviere desi erau fortati sa mearga la parada de Ziua Muncii, parintele Nicolae Bordasiu de la biserica Sfantul Silvestru din Capitala a povestit cum sovieticii si ulterior comunistii au incercat sa franga credinta din sufletul romanilor, dar nu au reusit. Cel care a slujit pana in 2003 alaturi de unul dintre reperele Ortodoxiei, parintele Constantin Galeriu, al carui mormant sta in pace ingrijit mereu cu flori proaspete chiar langa biserica, Nicolae Bordasiu s-a nascut la 22 mai 1924, in localitatea Sabolciu, judetul Bihor. Tatal si bunicul sau au fost preoti, iar mama sa a fost nepoata de var a Mitropolitului Vasile Mangra. A terminat liceul in orasul Beius si a urmat cursurile Facultatilor de Teologie si de Farmacie din Bucuresti. Bordasiu a facut parte din grupul de tineri ai "Rugului Aprins" de la Manastirea Antim. A participat la infiintarea Asociatiei Tineretului Ortodox Studentesc (ATOS), fapt ce a condus la arestarea si la condamnarea sa, scrieAdevarul.

DW: Noi critici la adresa Ungariei. Congresul Mondial Evreiesc, desfasurat la Budapesta, a atras atentia asupra antisemitismului in crestere in Ungaria. Sperantele puse in discursul premierului Viktor Orban nu s-au indeplinit. Ronald S. Lauder, presedintele Congresului Mondial Evreiesc (WJC), l-a criticat vehement pe premierul ungar Viktor Orban, in zilele dinaintea congresului de la Budapesta. Ungaria a apucat pe cai gresite iar Orban cocheteaza cu extrema dreapta, a declarat Lauder. Criticile nu sunt lipsite de fundament. Partidul de extrema dreapta Jobbik a obtinut 17 la suta din voturi la alegerile din 2010. Astazi, potrivit sondajelor, ar obtine 25 la suta, devenind a doua forta politica a tarii. Simpatizanti ai Jobbik au protestat pe strazile Budapestei in seara dinaintea congresului WJC impotriva "colonizatorilor evrei", anuntaDeutsche Welle.

Un inginer ii face concurenta lui Oprescu: autostrada suspendata mai ieftina. Contraoferta la celebra autostrada a edilului-sef al Capitalei, Sorin Oprescu, vine de la un inginer bucurestean. Septimiu Sever Voina a schitat traseul unui drum expres suspendat, care este si mai lung ca cel al primarului general, dar si mai ieftin. Intrebat daca stie de drumul suspendat, promis de Oprescu in campania electorala locala din 2008, inginerul sustine ca nu a vazut ceea ce vrea sa faca Oprescu si ca, daca s-ar construi drumul propus de el, traficul va fi decongestionat. Concret, Septimiu Sever Voina propune ca o sosea suspendata, cu doua benzi pe sens, care sa strabata Capitala de la nord la sud, sa fie construita din punctul de intersectie dintre Soseaua de Centura cu soseaua Chitila, sa treaca de-a lungul cursului raului Colentina, sa iasa in soseaua de centura intre Gara Titan si Gara Bucuresti-Sud, urmand sa intre in autostrada A2, intre comunele Manolache si Caldarusani, informeazaEVZ.

Cati bani dau romanii pe mancare. Harta cheltuielilor pentru alimente in Europa. Nu castiga cat alti europeni, insa cand vine vorba de mancare romanii isi cheltuie cea mai mare parte a veniturilor pentru a avea cat mai multe pe masa. Tendinta este cu atat mai mare in perioada sarbatorilor. Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), aproape 42 la suta din totalul cheltuielilor unei gospodarii din Romania erau facute, la finalul lui 2012, pentru mancare. Per total, conform estimarilor europene, romanii dau pe mancare in medie 1.000 de euro pe an, ceea ce inseamna aproximativ 83 de euro lunar, de doua ori mai putin decat un german sau un austriac. Raportat insa la veniturile medii, efortul este unul semnificativ in vreme ce un german castiga de aproape cinci ori mai mult decat un roman, scrieGandul.

Sondaj Geopol. Cine sunt cei mai simpatizati si cei mai detestati politicieni romani. Premierul Victor Ponta strange cele mai multe simpatii in randul populatiei, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Geopol pentru Realitatea TV. Premierul Victor Ponta este simpatizat de 62,1 la suta dintre romani, in timp ce 37,9 la suta il gasesc mai degraba antipatic. Pe pozitia a doua in preferintele romanilor il regasim pe Mugur Isarescu. Guvernatorul BNR este simpatizat de 61,5 la suta dintre romani. Cand vine vorba despre Crin Antonescu, romanii nu sunt la fel de decisi. 50,5 la suta il simpatizeaza pe copresedintele USL, in timp ce 49,5 la suta il antipatizeaza. O arata datele unui sondaj de opinie realizat de Geopol in perioada 26 aprilie - 2 mai 2013 pe un esantion de 1068 persoane, anuntaRomania Libera.