"Atata timp cat romanii nu inteleg ca in Cod Portocaliu nu se pleaca la drum, nici o autoritate nu poate sa-i ajute". Iata ce spune, la RFI, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu. El anunta ca de miercuri dimineata pana joi dimineata, "cu probabilitate foarte mare", ANM-ul va emite din nou avertizari de viscol in sudul tarii.

Ion SanduFoto: Agerpres

Ion Sandu spune ca nu e ciudat sa ai viscol in luna ianuarie in Romania: "Nu e ciudat, pentru ca suntem in ianuarie si statistica arata ca in ianuarie sunt de regula patru viscole in Romania si acum suntem la primul viscol. Urmeaza miercuri al doilea viscol, dar mai usor decat asta. Prin urmare, doua viscole in ianuarie nu reprezinta ceva neobisnuit. Numai ca intr-adevar acest viscol a fost destul de lung ca timp. Adica un viscol in Romania dureaza cam 48 de ore, aici discutam de doua zile, doua nopti si iata, pentru cateva judete se prelungeste pana diseara, ar fi a treia zi. Deci asta e un lucru neobisnuit, intr-adevar, lungimea intervalului pe care se manifesta fara intrerupere viscolul".

Directorul ANM precizeaza ca de miercuri revine viscolul: "Maine este o pauza, dupa iesirea din vigoare diseara a acestor coduri. E o pauza in sensul ca, nemaifiind vant, chiar daca ninge, ninge slab. Dar de miercuri dimineata pana joi dimineata, cu probabilitate foarte mare, ANM-ul va emite din nou avertizari pentru un viscol tot pe sudul tarii, de miercuri dimineata pana joi dimineata. Deci este destul de scurt ca timp, in comparatie cu viscolul in care ne aflam".

Continuarea pe www.rfi.ro.