Elena Udrea sustine ca Serviciul Roman de Informatii (SRI) a vrut sa elimine din piata cerealelor o companie cu actionariat strain pentru a favoriza marii comercianti de grane. RISE Project a descoperit ca firma la care face aluzie Udrea a facut afaceri atat cu ea, cat si cu familia lui Traian Basescu.

CE SPUNE UDREA In interviul acordat portalului Hotnews la sfirsitul saptaminii trecute, Elena Udrea a facut referire la societatea Agro Chirnogi, parte din consortiul de firme Maria Group. Proprietarul consortiului, cetateanul libanez Jihad El Khalil, este anchetat de DIICOT pentru spalare de bani si constituire a unui grup infractional organizat.

Udrea sustine ca ar fi aflat personal de la Alina Bica, fostul procuror-sef al DIICOT, ca generalul Florian Coldea, director interimar al SRI, ar fi facut presiuni intr-o ancheta oficiala pentru a elimina din piata o firma cu actionariat strain. Astfel, spune Udrea, SRI ar fi actionat in beneficiul marilor traderi de cereale.

RISE Project a analizat documente care arata ca interesele Elenei Udrea s-au intersectat cu cele ale gruparii El Khlail chiar la firul ierbii, pe terenul agricol de la Nana, aflat in proprietatea familiei Basescu.

Declaratiile Elenei Udrea au venit la o zi dupa ce aceasta a fost pusa oficial sub invinuire la DNA pentru spalare de bani si fals in declaratii in dosarul Microsoft. Tot DNA o ancheteaza si pe fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, arestata in mai multe dosare de coruptie, impreuna cu fostul sot al Elenei Udrea, afaceristul Dorin Cocos.

Elena Udrea povesteste cum Culita Tarita, un vechi partener al libanezilor din gruparea El Khalil, a rugat-o in anul 2013, sa il informeze pe presedintele Romaniei ca generalul Florian Coldea, pe atunci prim-adjunct al SRI, face presiuni intr-un dosar instrumentat de DIICOT. Inainte de a-l informa pe seful statului, Elena Udrea pretinde ca a confruntat informatia cu Alina Bica, pe atunci procuror in dosarul comerciantiilor libanezi de cereale.

CE NU SPUNE UDREA In acelasi an, in octombrie 2013, Elena Udrea a intrat in afaceri cu una dintre companiile conectate la Culita Tarita si, prin mijlocirea acesteia, chiar cu Jihad El Khalil. Fosta consiliera prezidentiala a devenit reprezentantul oficial al familiei Basescu in cazul terenului achizitionat de fiica presedintelui, Ioana Basescu, in localitatea Nana. Din documentele financiare rezulta ca firma nou infiintata a Elenei Udrea, Agro Green Nana, a incheiat un contract de consultanta pentru cele 290 de hectare cu administratorul Insulei Mari a Brailei, Agricost - o firma apropiata familiei lui Culita Tarita, decedat intre timp.

Pentru acest contract, Agricost a incasat de la Elena Udrea o prima transa de bani in valoare de aproximativ 91 de mii de lei. Agricost nu a lucrat insa direct terenul familiei prezidentiale, administrat de Elena Udrea ci, asa cum o arata aceleasi documente, a subcontractat lucrarile de la Nana libanezilor de la Agro Chirnogi pentru suma de 44 de mii de lei. Acestia sunt cei care au pus primul rasad pe terenul familiei Basescu din judetul Calarasi. Anul trecut, in campania de primavara, Elena Udrea a mai trimis in conturile Agricost alti bani, 225 de mii de lei. Jihad El Khalil nu a mai preluat insa lucrarile, ci un alt furnizor traditional de cereale al libanezului.

Anul trecut, RISE Project l-a intrebat pe Culita Tarita daca el este cel care i-a acordat consultanta Elenei Udrea si implicit sefului statului. Omul de afaceri a raspuns: "In primul rind, eu nu am nicio legatura cu Agricost. In al doilea rind, as fi fost bucuros, vorba aceea este vorba despre presedintele tarii. Daca mi-ar fi soclicitat consultanta tehnica inseamna ca am valoare, dar din pacate nu mi-a solicitat. Si cind dai o consultanta tehnica pentru unul care trudeste pe o bucata de pamint, indiferent ca-i presedinte, ca-i fiica presedintelui, ca-i a primului ministru sau oricare, trebuie apreciat ca vrea sa faca ceva. Sa-i dea pamintului ce-i trebuie si sa-i smulga pamintului o valoare, de piine."

Ieri am intrebat-o si pe Elena Udrea la ce dosar si la ce companie s-a referit in interviul acordat Hotnews. Politicianul sustine ca nu isi aminteste exact daca este vorba despre compania libanezilor, dar stie ca in acel dosar, instrumentat de DIICOT, era implicat si Culita Tarita, asa ca e posibil ca despre ea sa fie vorba. Elena Udrea sustine ca nu isi aminteste nici daca libanezii de la Agro Chirnogi au lucrat terenul de la Nana, deoarece domnia sa ar fi negociat contractul cu Culita Tarita: "Am auzit si eu lucrul acesta dar nu sunt convinsa ca au fost ei. Ar trebui sa verific pentru ca nu eu i-am contractat pe cei care au au lucrat terenul. Am auzit chiar cind se lucra terenul ca ar fi un cetatean libanez, care lucreaza. (...) Eu stiu sigur ca de contractat am contractat prin domnul Culita Tarita. Mai departe nu mai stiu, lasati-ma sa ma informez", ne-a declarat Elena Udrea.

Citeste articolul integral pe RISE Project