Guvernul copy paste de agramatisme. E bine, totodata, sa trecem de aparente. Bataia de joc a unei Dancila premier, a unei "decat-Dan" ministru de interne, sau a unui Valentin Popa ministru al educatiei n-a inceput de azi, de ieri. Desi vechi cat dictatura si postcomunismul, deriziunea si contraselectia au prins vizibil contur cand s-a acceptat mentinerea in functie a unui premier plagiator. Apoi, apasat, cand studentii si parintii lor au admis rectori, decani si profesori plagiatori, agramati, analfabeti, in loc sa se revolte si sa-i expedieze la plimbare, spre a salva scolilor lor macar o bruma de prestigiu. Traditia demisiei de la standarde civilizate a unui guvern copy paste de agramatisme are insa vechi radacini. Noii ministri, ca ortacii mineriadelor, muncesc, nu gandesc. L-am auzit pe Ion Iliescu vorbind, candva, muncitorilor, agramat, ca sa fie considerat "de-al lor" si sa-l aleaga in masa. Dancila, Dan si Popa nu sunt doar expresia vointei lui Dragnea, ci si a unei revolte a maselor. A unei antimeritocratii suite, ca scroafa, in copac. Evident, pamblicarul nu e doar o imensa rusine pentru PSD-Dragnea, care-si documenteaza saracia lucie de insi calificati sa guverneze. Nu e doar nationala. Ci si una de anvergura continentala, scrieDeutsche Welle.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Corpurile de Control din institutiile publice, adapost pentru personaje controversate.Corpurile de Control din institutiile publice au ajuns un fel de refugiu pentru personaje controversate, unele chiar condamnate penal. Asta desi acest servicii interne din cadrul din ministerelor sau a diferitor autoritati publice ar fi trebuit sa fie dincolo de orice dubiu in materie de integritate intrucat angajatii care fac parte din Corpurile de Control sunt cei care verifica cheltuirea banului public sau orice alte nereguli din institutia respectiva. Romania libera a descoperit un personaj interesant in Corpul de Control de la Ministerul Energiei si anume Sorin Marian Bogdanescu. Adus in Minister in 2017, in perioada fostului ministru Toma Petcu, Bogdanescu detine o avere impresionanta pentru un slujbas al statului, el venind la Energie de la ANAF. Sotia acestuia, Raluca Maria Bogdanescu a fost prinsa anul trecut de inspectorii Agentiei Nationale de Integritate ca nu poate justifica aproape 450.000 de lei din averea dobandita, potrivitRomania Libera.

Banda de politisti interceptati de DIICOT cum protejau o retea de prostitutie de minore. Unul a fost seful politiei parlamentului pana acum cinci luni. Niciunul dintre politistii, procurorii si inspectorii de Garda care ii ajutau pe mafiotii chinezi nu a patit nimic, cazul care-i privea in 2005 disparand pur si simplu. Gazeta a gasit insa in arhiva tribunalului si la avocati probe stranse de DIICOT si incepe sa le faca astazi publice, pentru ca ele sunt informatii dintr-un dosar public musamalizat! Protectorii retelei de pedofili au fost ridicati in grad, sunt inca activi sau pensionati cu mii de euro pe luna. Ion Craiu este unul dintre politistii interceptati de DIICOT cand ii considera "jegosi" pe cetatenii care reclamau lucrurile dubioase de la restaurantul "Shanghai", unul din locurile unde fetele erau duse sa se prostitueze. Procurorii au pus la dosar convorbiri care arata cum Craiu facea servicii sefului mafiotilor in 2005, de atunci el fiind avansat de doua ori si promovat seful Politiei Parlamentului, informeazaTolo.

Gramatica e impotriva drepturilor omului. S-o spunem noi, inainte sa o spuna Codrin Stefanescu: gramatica este unealta opresiva a statului paralel. Asa cum puscaria este impotriva drepturilor omului de a fura, tot asa gramatica este impotriva drepturilor omului de a viola cu limba. Pentru ca aceasta guvernare este un pamflet si asta ii ocupa tot timpul, violatorii cu limba au nevoie de un cadru legal, european, in concordanta cu deciziile CEDO, in care sa se desfasoare in libertate deplina. Cuvine-se, prin urmare, ca legile gramaticii sa se abroge prin ordonanta de urgenta sau printr-un pachet legislativ care sa puna in concordanta DEX si DOOM cu programul de guvernare. Acest Guvern este crema cremei, tot ce au putut da mai bun PSD si ALDE in materie de inteligenta si de competenta. Este triumful anafabetismului functional, produsul premium al Educatiei romanesti politizate de dupa 1989. Cand etalonul este Liviu Dragnea, va asteptati cumva sa avem in Guvern absolventi de Harvard?, scrie Florin Negrutiu peRepublica.

Insolvente frauduloase, facute cadou lui Remus Borza. Prin anii 2000, vindea vopseluri, gresie si faianta pe Valea Cascadelor, locatie care la acel moment era "raiul" evaziunii comerciantilor de materiale de constructii si renovare. A tinut si o bomba de bar prin Piata Amzei. A cochetat apoi si cu afacerile tip boutique. Pentru putin timp si cu o crescatorie de porci. Si-a schimbat numele, s-a facut mason (nu neaparat in aceasta ordine) si a ajuns in cativa ani mare expert, de renume national, in reorganizarea afacerilor. Este vorba de avocatul Remus Borza, personaj care parea a fi la un moment dat preferatul judecatorilor de la Sectia Comerciala a Tribunalului Bucuresti, instanta ce i-a repartizat sute si sute de dosare de insolventa. Unele alese cu grija, pentru ca specialistul in insolvente Borza si partenera sa, Nicoleta Munteanu, sa aiba de unde sa ceara si sa incaseze onorarii foarte generoase. Doua mari companii, Bursa Romana de Marfuri SA si Romexpo SA, au intrat pentru scurt timp sub administrarea societatilor de insolventa detinute de Remus Borza, informeazaRomania Libera.

Statul Islamic si talibanii se intrec in masacre in Afganistan. Dupa patru atacuri in zece zile, soldate cu aproape 200 de morti si aproximativ 300 de raniti, Afganistanul este in stare de soc. Razboiul pare fara sfarsit, la fel si perspectiva retragerii fortelor militare straine. La cateva zile dupa atacul asupra strainilor din Hotel Intercontinental din Kabul, in care si-au pierdut viata 22 de oameni si alte zeci au fost ranite, o ambulanta-capcana a explodat sambata in apropierea Ministerului afgan al Afacerilor Interne si a sediului politiei afgane, ucigand peste 105 persoane si ranind alte 235. Un alt atac a vizat, saptamana trecuta, ONG-ul britanic Salvati Copii din estul Jalalabad, si a facut cinci morti si 26 de raniti. Ieri, a avut loc un atac impotriva Academiei Militare Marshal-Fahim din Kabul. Guvernul de la Kabul acuza grupul lui Sirajuddin Haqqani, actualul sef adjunct al talibanilor, ca ar fi comis cele mai multe dintre masacre in ultimii ani in capitala afgana. Rebelii talibani, care controleaza mai mult de jumatate din tara, duc impotriva oraselor o strategie a haosului. Dupa fiecare atac, mania populatiei este indreptata impotriva guvernului, aratand fragilitatea extrema a institutiilor afgane, relareazaAdevarul.

C. T. Popescu analizeaza comportamentul ministrilor la depunerea juramantului. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre discursurile noilor ministri, care au fost investiti astazi. Este al treilea guvern PSD-ALDE, de la alegerile parlamentare din 2016. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a remarcat ca prim-ministrul Viorica Dancila a "executat trei cruci" pe care le-a comparat cu cele de pe Golgota: crucea lui Iisus, a talharului pocait si crucea talharului impietrit. Pe langa premier, alti doi ministri au facut trei cruci: vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale Romaniei, Ana Birchall, si ministrul culturii, George Ivascu. "Domnul George Ivascu a rostit juramantul ca un rege sau voievod, ca-n "Apus de soare", de Barbu Stefanescu-Delavrancea. Aici apare si o problema tehnica si de lege: Ivascu a modificat de la sine putere textul juramantului. In lege se spune: "Jur sa apar poporul roman". Domnul Ivascu a spus: "poporului meu". E problema dansului daca are astfel de reminiscente actoricesti, dar nu stiu daca ii permite legea,, spune jurnalistul, citat deDigi24.