Emilia Șercan blochează titlul de doctor al fostului ministru Liviu Pop. ”Dată fiind existența unor posibile suspiciuni de similitudine sau plagiat în teza de doctorat a doctorandului Pop Liviu Marian, suspendăm ședința de astăzi până în momentul în care domnul doctorand împreună cu domnul conducător de doctorat vor decide reparcurgerea pașilor obligatorii pentru susținerea tezei de doctorat și o rugăm, de asemenea, pe doamna Emilia Șercan, dacă are amabilitatea să ne pună la dispoziție elementele care astăzi au concurat la luarea deciziei. Domnule doctorand, ne pare rău, dar cred că cel mai bine, atât pentru instituția pe care o reprezint, dar și pentru dumneavoastră, este ca nicio suspiciune să nu existe, să nu planeze asupra activității dumneavoastră și asupra activității conducătorului de doctorat. Declar ședința publică închisă. Vă mulțumesc!", anunță profesorul universitar Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție, potrivit pressone.ro.

ActualitateFoto: Colaj foto

Câţi bani primesc minorităţile ai căror deputați au votat Codul penal. O explicație pentru votul minorităților la Codul Penal, când au contribuit decisiv la adoptarea modificărilor votate de PSD și ALDE, este dependența totală a acestora de bunăvoința puterii din punct de vedere financiar. Nu mai puțin de 100 de milioane de euro au primit asociaţiile etnice aparţinând minorităţilor naţionale în ultimii 4 ani de la bugetul de stat, potrivit datelor publice de la Departamentul pentru Relaţii Interetnice. În total sunt 17 asociații, reprezentate în Parlament de deputați, plus UDMR. G4Media.ro vă prezintă defalcat câţi bani au primit nouă dintre aceste asociaţii.

De ce nu operează Forţele Aeriene Române avioanele F-16 Fighting Falcon şi folosesc în continuare bătrânele şi periculoasele MIG 21 LanceR. Aflate de ceva timp în dotarea Forţelor Aeriene Române, mai exact în cadrul Escadrilei 53, cele 12 avioane de luptă F-16 Fighting Falcon nu sunt încă operaţionale din mai multe motive. În primul rând, numărul piloţilor care au terminat formarea pentru a putea opera un astfel de avion este insuficient. Concret, pentru a fi gata de luptă, piloţii români de F-16, care zboară sub numele “WARHAWKS” (Şoimii războiului –n.red.) şi sub deviza “We prey, they pray” (Noi vânăm, ei se roagă-n.red.), trebuie să aibă la activ în jur de 200 de ore de zbor pe aceste aparate, în funcţie de tipul de misiune, scrie Adevarul.

DW: Legea nedreaptă şi alfabetul resemnării. Alfabetul libertăţii se învaţă mai greu chiar decât gramatica impenetrabilă a limbii doamnei Dăncilă. Elita culturală s-a manifestat amuzată sau îngrijorată de particularităţile celei din urmă. Dar e în culpă ea însăşi. Dacă elitele ar fi deprins şi şi-ar fi asumat ele însele acest abecedar ceva mai bine, ce salvator pentru neamul românesc ar fi fost! Experţii l-ar fi putut orienta în chip adecvat nu doar pe Klaus Iohannis, ci şi pe români, în chestiunea, ce-i drept complexă, a lanţului controversatelor decizii care au dus la fatala revocare a Laurei Codruţa Kövesi din funcţia de şefă a DNA. Justiţiei i s-ar fi dat un par de care să se-agaţe ca să scape de înec. Constituţiei şi democraţiei, la fel. Dar reacţiile critice ale unei mari părţi a acestei elite la hotărârea preşedintelui au stăruit asupra unei chestiuni formale, jelind, pe drept, e-adevărat, trimiterea unei purtătoare de cuvânt să anunţe, în locul preşedintelui, retras laş, demiterea eminentului magistrat, scrie Deutsche Welle.

Primarul clujean care scapă de închisoare, după redefinirea infracțiunii de „abuz în serviciu”. PNL-istul Horea Șulea, primar al Floreștiului – cea mai mare comună din Cluj și din România – le poate fi recunoscător PSD-iștilor. În cazul în care va intra în vigoare noua prevedere din Codul Penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu, Șulea scapă de instanță și de o eventuală condamnare la închisoare. Acesta e motivul pentru care s-a relansat într-o adevărată campanie electorală, sperând că liberalii îl vor susține din nou pentru un nou mandat de primar, știut fiind faptul că în prezent se află în competiție cu mai tânărul său coleg de partid, viceprimarul Bogdan Pivariu, scrie Actual de Cluj.

Cine e şefa Laurei Codruţa Kovesi: Ionela Denisa Florea, şefa DIICOT Alba. Potrivit presei din Alba, Ionela Denisa Florea este procuror de 14 ani şi înainte a fost avocat. A lucrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş, apoi a activat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Din 2010 a fost procuror judiciar la DIICOT Alba până în 2014 când a preluat postul de şef al serviciului teritorial, după ce fostul şef, procurorul Ioan Mureşan, şi-a dat demisia, fiind urmărit penal de DNA-ul lui Kovesi pentru abuz în serviciu şi represiune nedreaptă în legătură cu dosarul lui Traian Berbeceanu. Mureşan a cerut să rămână pe o funcţie de execuţie la Alba Iulia, adică de simplu procuror la DIICOT Alba Iulia, scrie g4media.ro.

Tudor Chirilă, Oana Pellea şi Mihai Şora, prezentaţi la România TV drept „agenţi de influenţă ai reţelei Soros“. Victor Ciutacu a prezentat la România TV presupusa „reţea Soros“ din România, trecându-i în dreptul agenţilor de influenţă pe actorii Tudor Chirilă, Oana Pellea şi Victor Rebengiuc, dar şi pe filosoful Mihai Şora şi pe poliţistul Marian Godină. În general, cei menţionaţi sunt susţinători ai protestelor de stradă faţă de partidul aflat la Guvernare. „Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Aţi mai văzut asemenea structură organizaţională atât de bine stratificată şi atât de bine coordonată?“, l-a întrebat Ciutacu pe Ion Cristoiu după ce a prezentat schematic „reţeaua“ prin care ar opera în România miliardarul George Soros. Această teorie este vehiculată sistematic la România TV, potrivit Adevarul.

Primarul şi-a pus un fiu consilier iar pe al doilea, viceprimar: procurorii cer „muncă în folosul comunităţii“. Ştefan Maftei, primarul din Mogoşteşti, este cercetat alături de fiu într-un dosar în care amândoi sunt acuzaţi de conflict de interese. Deşi au recunoscut faptele, procurorii au greşit procedura când au stabilit pedepse. Curtea de Apel Iaşi a trimis înapoi Parchetului un dosar în care primarul din Mogoşeşti şi fiul său sunt acuzaţi de conflict de interese. Ştefan (68 de ani) şi Daniel Maftei (38 de ani) au recunoscut faptele şi au fost de acord să primească câte un an de închisoare cu amânarea pedepsei, însă judecătorii au respins acordul de recunoaştere din cauza unei interpretări legislative eronate a Parchetului, potrivit Ziarul de Iasi.