Subiectele zilei: Social-democrații din Danemarca anunță că vor propune excluderea PSD din Partidul Socialiștilor Europeni; Boala “importată” de românii plecaţi la muncă în străinătate / “Îmi venea să urlu ca lupul. Spuneam: Dă-mi, Doamne, putere să mai rezist o lună, să-mi plătesc datoriile”; Un oraş din România este considerat "centru al traficului de fiinţe umane" de catre poliţia germană

de C.F.     HotNews.ro
Vineri, 17 august 2018, 5:52 Revista Presei | Subiectele Zilei


subiecte
Foto: Colaj foto
Social-democrații din Danemarca anunță că vor propune excluderea PSD din Partidul Socialiștilor Europeni. “Vom ridica această problemă în cadrul PES, care mai apoi poate decide excluderea partidului (PSD – n. red.). Principiile esențiale ale mișcării social-democrate sunt: Justiție socială și democrație O condiție prealabilă pentru a face parte din mișcarea social-democrată este ca, în pratică, aceste două principii de bază să fie respectate. În prezent observăm că Partidul Social Democrat din România nu se află în pas cu acestea. Liderul partidului este condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz de putere. Partidul încearcă să eludeze judecățile și ignoră principiile de bază socialiste prin folosirea majorității sale în parlament pentru a legaliza ilegalitatea. Speranța noastră este spre un partid social democrat autentic care să dezvolte România în Europa”, a declarat Orla Hav, potrivit G4media.

Boala “importată” de românii plecaţi la muncă în străinătate / “Îmi venea să urlu ca lupul. Spuneam: Dă-mi, Doamne, putere să mai rezist o lună, să-mi plătesc datoriile”. Foarte mulţi români au ales în ultimele două decenii să emigreze în Vest, pentru un trai mai bun. Însă, odată cu trecerea timpului, această decizie a emigrării scoate la iveală un cost mult prea mare pentru mulţi. ”Îmbunătăţirea situaţiei financiare produce iniţial o stare de optimism şi de mulţumire a întregii familii, însă, după câţiva ani, relaţiile familiale au de suferit, în special din cauza separării îndelungate a mamelor de copii”, a precizat prof.dr.Roxana Chiriţă, director medical în cadrul Institutului de Psihiatrie ”Socola” Iaşi, potrivit Gandul.

Un oraş din România este considerat "centru al traficului de fiinţe umane" de catre poliţia germană. Potrivit unui comunicat transmis de autoritatea germană responsabilă cu gestionarea frontierelor, Timişoara are un “rol semnificativ” în activitatea organizaţiilor de traficanţi care pun în pericol viaţa persoanelor, acestea fiind transportate în camioane de diferite tonaje. Oraşul românesc are funcţia de “hot spot” (centru de colectare şi distribuţie) în activitatea reţelelor. Poliţia confirmă astfel o analiză care susţinea că Timişoara este un centru al traficului de fiinţe umane, pe traseul balcanic. Conform reporterilor germani, în municipiu, oameni de diferite naţionalităţi sunt urcaţi în camioane cu care sunt apoi transportaţi în Ungaria şi alte ţări din Europa Centrală, potrivit Business Magazin.

Mesajul lui Mihai Șora pentru victimele din Piața Victoriei: “Să avem răbdare”.Mihai Şora scrie pe pagina sa de Facebook că sunt voci care încearcă să bagatelizeze acţiunea represivă din 10 august, s-o arunce în derizoriu sau, mai grav, s-o justifice. ”De obicei, sunt vocile celor cu agendă clară. Ceilalţi, victimele din 10 august, cei care aşteptăm ca responsabilii – şefi ori executanţi – să fie traşi la răspundere, cu toţii va trebui să avem multă răbdare. După aproape 30 de ani de la Mineriade, încă nu vedem o condamnare a lui Ion Iliescu şi a altora, care au dat atunci ordine, aceiaşi care, ulterior, şi-au clădit falnice cariere (politice sau militare), aceiaşi care – deşi urmăriţi penal pentru crime împotriva umanităţii –, au conştiinţa împăcată, dorm liniştiţi, rescriu istoria şi ne explică doct că nici nu au existat Mineriade”, subliniază Şora, potrivit Stirile ProTv.

Sindromul părintelui distrat face, anual, sute de victime. Copilul dumneavoastră ar putea fi următoarea. Sute de internauţi au comentat indignaţi cazul recent al fetiţei uitate în maşină de părinţi, într-o parcare din Mamaia, sub soarele nemilos de august. Dar nici măcar unul nu a făcut un gest obligatoriu în astfel de cazuri: apel la 112. Din fericire, începând cu 2009 când un articol premiat cu Pulitzer a semnalat acest cumplit efect al sindromului părintelul distrat, oamenii au început să conştientizeze pericolul şi să semnaleze imediat astfel de situaţii. Din nefericire, rata deceselor copiilor uitaţi de părinţi în maşini la soare, aşa-numitele ”hot car deaths”, a rămas, constant, la circa 37 de tragedii pe an numai în Statele Unite. Se poate întâmpla oricui, indiferent de educaţie, pregătire sau nivel de responsabilitate parentală, avertizează specialiştii, potrivit Gandul.

De ce selecţiile pentru „căpşunari“ nu mai au succesul de altădată. De la miile de olteni care se înscriau cu ani în urmă pentru selecţii, s-a ajuns ca anul trecut să plece la lucru în agricultură, prin Eures, 131 persoane (în condiţiile în care, an de an, judeţul Olt a fost în top 3 judeţe care a trimis lucrători în agricultură): 95 în Spania, 31 în Danemarca, 3 în Portigalia, 1 în Marea Britanie şi 1 în Norvegia. În primele şapte luni din 2018 au plecat doar 37 de români, din nou cei mai mulţi în Spania (22), destinaţie urmată de Marea Britanie – 13. Explicaţiile încă se caută. Pe de o parte, cei care pleacă la muncă sezonier, de ani de zile, au contacte direct cu angajatorul şi nu mai trec prin filtrul serviciului EURES din cadrul AJOFM. Pe de altă parte, deşi nu foarte mulţi, românii care ani de zile au lucrat în afară în agricultură au prins curaj şi şi-au făcut în România propriile ferme. Mai există, în schimb, şi o bună parte care încă se mulţumeşte cu ajutorul social, potrivit Adevarul.

"Genocidul" demografic: Populația României va scădea dramatic până în anul 2030. Studiul elaborat de Ministerul Muncii face parte din „Strategia națională pentru locuri de muncă verzi“, aprobată de Executiv prin HG 594/ 2 august 2018 și publicată la data de 13 august. Aceste date sunt confirmate de Guvernul României. De precizat că este pentru prima oară când autoritățile statului român recunosc oficial, negru pe alb, adevăratul genocid pe care-l reprezintă declinul demografic. Potrivit acestui studiu, populația României, care în anul 2015 a fost de 19.870.647 de oameni, va număra în anul 2030 doar 18.023.954 de oameni. În același interval de timp, populația denumită „în vârstă de muncă 15 – 64 de ani“ va scădea de la 67,5% în anul 2015 la 63,2% în 2030, potrivit Romania Libera.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5076 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by