Elevii de nota 10 la BAC au plecat din ţară! La ceremonia organizată la Sectorul 1 au venit doar părinţii să ridice premiile.Primăria Sectorului 1 a premiat, miercuri, elevii care au obţinut 10 la Evaluarea Naţională şi la BAC, respectiv rezultate deosebite la olimpiadele internaţionale.„Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, va premia miercuri, 14 noiembrie 2018, începând cu ora 11.00, elevii care au obţinut rezultate deosebite la Examenul Naţional de Bacalaureat, la Evaluarea Naţională (sesiunea iunie-iulie 2018) şi la olimpiadele internaţionale. În cadrul ceremoniei, care va avea loc în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9, 22 de elevi vor primi recunoaşterea meritelor şi muncii depuse în cursul anului şcolar. Astfel, edilul Dan Tudorache îi va premia pe elevii din unităţile de învăţământ din Sectorul 1 care au obţinut nota maximă la Examenul de Bacalaureat, la Evaluarea Naţională, precum şi pe cei care au fost medaliaţi la olimpiadele internaţionale“, aşa anunţa, marţi dimineaţă, Primăria Sectorului 1. Numai că la ceremonie nu a participat niciun tânăr absolvent de liceu pentru că toţi sunt plecaţi din ţară. Aşa că părinţii au primit distincţiile în locul copiilor, scrie Adevarul.

subiecteFoto: Hotnews

Scandal internațional cu postliceale românești: Televiziunea publică din Suedia, anchetă despre asistente false din România. “Sunt asistente false – cu diplome și licențe autentice”. Așa încep jurnaliștii de la televiziunea publică din Suedia o anchetă difuzată astăzi și care are în centru cazurile unor asistente medicale venite de la postliceale din România, cu diplome recunoscute de statul român, dar fără pregătire reală. “Am incercat încă de pe data de 22 mai să îi luăm interviu ministrului Educației, dar biroul de presă ne-a tot amânat, iar când și-a dat demisia ministrul Valentin Popa reprezentanții Ministerului ne-au zis ca ministrul interimar nu are competența de a ne da un interviu”, a declarat pentru Edupedu jurnalista suedeză Jazz Munteanu.

Regimul Dragnea, România şi căpitanul sufletului meu. Acum că măştile au căzut, după ce rezoluţia privind România a PE şi raportul MCV au strigat în fine, în gura mare, că, la Bucureşti, împăratul e gol, încotro pornim de aici? Şi sub conducerea cui? A Finlandei? A sosit ca pentru a compensa şirul de zile negre de marţi, dăruite de un PSD infatigabil, în ultimii şase ani, spre disperarea lor, milioanelor de români harnici şi oneşti. Pentru penali şi infractori, în schimb, memorabila zi, în care au căzut în fine şi măştile democraţiei mimate şi voalurile acoperind pudic hidoşenia şi tirania unei oligarhii antiromâneşti dându-se patriotică, deşi nu e de fapt decât o singură, imensă, trădare naţională, a sosit la pachet cu trei ceasuri rele şi alte trei negre. Căci, documentând clar şi sec faptele regimului Dragnea, patalamaua MCV n-a rămas singură la părinţi. Adevărul politizării justiţiei româneşti, al sabotării independenţei ei, al dezertării de la lupta împotriva marii corupţii şi al restaurării paradisului mitei şi nepotismului, care a fost atâta amar de vreme România, n-a rămas un secret nici pentru Parlamentul European, scrie Deutsche Welle.

Legăturile «bolnăvicioase» de la metrou. Metrorex plătește cu sute de mii de euro sindicatul care amenință cu greva generală!. Greva de avertisment de joi de la metroul bucureştean vine pe fondul unor negocieri eşuate între Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (U.S.L.M.) şi conducerea Metrorex. Ca urmare a expirării Contractului Colectiv de Muncă, sindicaliştii au cerut iniţial o majorare a salariilor cu 42 de procente. Libertatea a dezvăluit zilele trecute că această mărire ar veni în completarea unui câştig mediu net în companie de peste 4.000 de lei pe lună. În bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2018, Metrorex are prevăzute cheltuieli cu personalul de aproape 100 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 25 la sută din total. La aceste cheltuieli cu exploatarea intră şi o serie de plăţi făcute direct în contul sindicatului şi în contul unei societăţi comerciale deţinute tot de angajaţi – Sindomet Servcom SRL.

500 de români înşelați de un escroc care a luat 3 milioane € pentru apartamente în blocuri ilegale. Într-o Românie în care şi piaţa imobiliară pare să fi fost scăpată de sub control de autorităţi, ″Inspectorul Pro″⁣ a descoperit un caz revoltător. La Cluj, peste 500 de persoane au fost înşelate de un escroc care a luat avansuri de 3 milioane de euro pentru apartamente în blocuri care nu respectă legea. Culmea este că individul a fost arestat, dar şi eliberat după 30 de zile. Pus sub control judiciar, a continuat să vândă locuinţe, deşi nu mai avea voie. Poliţiştii au cerut arestarea lui, însă judecătorii au decis să îl lase în libertate, potrivit Stirile ProTv.

Portretul lui Florin Iordache, politicianul anti-justiţie şi anti-bun simţ. Cum a ajuns de la fabrica de mobilă din Caracal în Parlament şi în Guvern. Florin Iordache este autorul Ordonanţei 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă. Ulterior, Iordache a fost instalat de Liviu Dragnea în fruntea Comisiei parlamentare care a modificat legile Justiţiei şi codurile penale. Deputatul PSD Florin Iordache, este inginer: a absolvit Facultaea de Mecanică din Craiova în anul 1985, iar Partidul i-a dat repartiţie la fabrica de mobilă din Caracal. 17 ani mai târziu, în 2002, pe când devenise parlamentar PSD, Iordache a mai obţinut şi o diplomă de jurist, tot la Universitatea din Craiova. Ulterior, deputatul şi-a mai îndesat CV-ul cu „tradiţionalul“ curs la Colegiul Naţional de Apărare, frecventat de majoritatea politcienilor, dar şi cu un doctorat în relaţii economice internaţionale la Bălţi, Republica Moldova, lucrare în care a copiat pasaje largi dintr-un interviu al fostului ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu, scrie Adevarul.

Primar din Vâlcea, prins la furat! Aflat la o consfătuire pe teme de anticorupție în stațiunea Băile Felix, din județul Bihor, primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu (PNL), s-a făcut de râs. El a fost filmat de camerele de supraveghere ale hotelului în care era cazat chiar în timp ce sustrăgea o perie electrică de curățat pantofi. Întrebat ulterior de reporterii Kanal D care a fost motivul pentru care a procedat așa, răspunsul lui Bărăzăgeanu (foto jos) a fost șocant: „Am făcut o glumă proastă!”, potrivit gazetavalceana.ro si Kanal D.

Untold: au vândut 10.000 de abonamente în 1 minut. Organizatorii celui mai mare festival din țară, Untold de la Cluj, au vândut 15.000 de abonamente în doar trei minute. Primele 10.000 de abonamente la ediția de anul viitor a festivalului au fost puse în vânzare azi la ora 14 și, spune purtătorul de cuvânt al organizatorilor Ioana Chereji, au fost vândute în mai puțin de un minut. „Pentru că interesul a fost unul extrem de mare, organizatorii au decis să ofere fanilor un 1 minut în plus pe pagina de cumpărare, timp în care, încă 5000 de fani și-au achiziționat abonamentul”, a arătat ea potrivit Actual de Cluj.

Să curățăm viața publică de corupție". Lovitura sub centură pe care i-a dat-o trecutul. Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi-au pregătit din timp discursurile-hibrid de contracarare a concluziilor pe care le conţine Raportul MCV 2018. Însă indiferent de artificiile retorice prin care Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea speră să poată estompa şi de această dată evidenţa, tot le lipseşte accesul la cel mai eficient instrument: uitarea "Restructurarea Guvernului are un rol clar. Despre acest lucru doresc să vă vorbesc în continuare. În decembrie 2004, prin Programul de Guvernare, Guvernul pe care îl conduc și-a asumat obiectivul strategic ca România să adere la Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007 cu temele făcute. Ne-am îndeplinit promisiunea! Dar, așa cum am mai spus, faptul că am aderat la Uniunea Europeană nu înseamnă că ne-am și integrat în Uniunea EuropeanăȚ, a spus el potrivit Digi24.

Confesiunea unui profesor: Învățământul nu e la pământ. Elevii mei îmi dau motive în fiecare zi să mă întorc cu nerăbdare, cu pasiune la şcoală. “Sunt profesor, dar înainte de toate sunt om şi sunt sinceră cu mine: nu aş putea rezista în meseria asta dacă nu aş avea nicio speranță”. Așa își începe mesajul profesoara Andreea-Olivia Matei, care într-un text publicat pe pagina sa de Facebook vorbește despre minunile care se petrec în sala de clasă, atunci când la catedră este un om pasionat de munca sa, dedicat copiilor și atent la ce se întâmplă în mintea lor. “Învățământul românesc nu e la pământ”, scrie Andreea-Olivia Matei, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Economic Virgil Madgearu din București. “‘Copiii’ mei, adică elevii mei (dar nu cunosc niciun profesor care să le spună altfel decât ‘copii’ şi ‘ai mei’) îmi dau motive în fiecare zi să mă întorc cu drag, cu nerăbdare, cu pasiune la şcoală. Sunt frumoşi, deştepți, curioşi, puşi pe farse, vii, neastâmpărați, pontoşi, irezistibili, nesiguri, emotivi, în căutare de afecțiune, de modele, de repere, de siguranță”, continuă aceasta potrivit Edupedu.

Rezidențiat, numele tău este umilință! Viitor medic despre bătaia de joc din sistem: Tastăm coduri de boală pe de rost, dar nu mai ştim medicaţia din resuscitare.ărzi fără număr, birocraţie fără rost şi fără limite, ore de nesomn şi cărţi citite pe holuri de spital, umilinţă şi exasperare ”când medicul tău coordonator e Google, fiindcă nu ai pe cine să întrebi”. Este un fragment din jurnalul unui medic rezident, publicat miercuri pe Facebook de senatorul USR Adrian Wiener, el însuşi medic şi membru al Comisiei de Sănătate din Senat. Tânăra autoare a jurnalului expune, sub protecţia anonimatului, toate bubele din sistemul medical, din perspectiva viitorului medic în pragul examenului de rezidenţiat. Concluzia: tinerii care pornesc la drum entuziaşti, sub jurământul lui Hipocrat, sunt îngropaţi de birocraţie, dezinteres şi ajung să profeseze ”prost pregătiţi, speriaţi, frustraţi, nesiguri”, scrie Gandul.