Uriașa avere dosită de Mihai Chirică. Pe nepusă masă, Mihai Chirica şi-a actualizat ieri şi declaraţia de avere şi a introdus proprietatea de pe str. Manolache Drăghici (arteră de legătură între Bolta Rece şi Sărărie), cea achiziţionată pe numele fiului. Alături de acest imobil, edilul a mai inclus un apartament de-al său din Independenţei şi unul al soţiei. Dar primarul locuieşte într-o vilă din Platoul Însorit şi are stabilit domiciliul într-o vilă din Tudor Neculai (donată fiicelor din cea de-a doua căsătorie), imobil pentru care are drept de uzufruct viager. Totodată, există destule controverse şi asupra unei proprietăţi pe care firma fratelui său (Eurodesign Consulting) o deţine, din 2014, în Frasin (Suceava), în condiţiile în care fratele primarului mărturisea, anul trecut, că nu a fost niciodată în Frasin şi că nu ştie nici măcar obiectul de activitate al propriei societăţi, potrivit Ziarul de Iasi.

subiecteFoto: Colaj foto

​Explicaţie halucinantă pentru inundaţii: „Stau tinerii la discotecă, beau, fumează şi fac sex. Ne pedepseşte Dumnezeu...“. În Todireni, peste 38 de gospodării au fost inundate, anul acesta fiind al treilea consecutiv în care oamenii sunt loviţi de urgia apelor. În fiecare şanţ de scurgere de la marginea drumului zace câte un morman de pietriş sau nisip. În cazul în care plouă abundent, iar apa nu va avea unde să se scurgă, râurile Jijia şi Sitna, aflate în apropierea satelor, vor ieşi din matcă şi vor produce noi inundaţii. Sătenii însă nu cred că au făcut ceva greşit, ci sunt ferm convinşi că inundaţiile sunt pedeapsa Domnului pentru păcatele tinerilor din sat. „Stau şi joacă la discotecă, iar Dumnezeu ne distruge cu inundaţii. Pentru păcatele tinerilor se întâmplă ce se întâmplă. Ce gunoaie? Că oricum vine apa“, spune un sătean, potrivit Adevarul.

Copiii statului, copiii nimănui. De ce nu prea adoptă românii copii și sunt blocate adopțiile internaționale. Din cei peste 57.000 de copii, abandonați, orfani sau victime ale abuzurilor, aflați în sistemul de protecție românesc, doar aproximativ 1,7% au fost adoptați în 2018. Proiectul care prevede relaxarea adopțiilor interne, dar mai ales internaționale se află acum la Camera Deputaților, decizională. Proiectul legii adopțiilor, inițiat de guvern, a trecut deja de Senat, iar la Cameră i se aduc amendamente de substanță, dar discuția nu e simplă și provoacă dispute aprinse pro și contra. Adopțiile internaționale au fost blocate de România în 2004, în timpul guvernării Năstase, din cauza scandalului declanșat de traficul cu copiii din orfelinate sau pur și simplu vânduți de propriile familii, potrivit Radio Europa Libera.

Mai bine golan, decât activist. Ce-a însemnat Piaţa Universităţii? Dar mineriada din 13-15 iunie 1990? Cine e vinovat pentru zecile de morţi ai acestei mineriade? În ce scop s-a comis crima? Şi ce înseamnă pentru România nepedepsirea ei? Ai zis că ”în vidul de putere creat, trebuia să-şi asume cineva răspunderea”. Ce să vezi, tovarăşe Iliescu. Nomenclaturist cum fuseseşi, hoţ neruşinat de revoluţie, cum ai devenit, te-ai găsit să ţi-o asumi ”în faţa poporulului”. Pentru a edifica o dictatură cu voie de la mase. Dar şi pe bază de sânge vărsat. Ei bine, în faţa poporului ai fost şi rămâi acuzat pentru crimele împotriva umanităţii pe care le-ai comis împreună cu complicii tăi securişti, mai întâi în decembrie 89, apoi în 13-15 iunie 1990, precum şi în mineriadele ulterioare, ca să-ţi aperi de "golani" puterea dictatorială, scrie Deutsche Welle.

Oamenii afectați de inundații din comuna Corod au primit pâine, apă și... ceapă. În comuna Corod din judeţul Galaţi, urmele inundaţiilor de acum 10 zile încă nu au trecut. Mai multe comisii de evaluare au trecut prin sat, dar până acum nu le-a spus nimeni oamenilor dacă vor primi şi bani ca să-şi înlocuiască lucrurile distruse. Consiliul Judeţean Galaţi a alocat 36.000 de lei pentru achiziţia de pilote, pături şi perne. În rest, sinistraţii au primit doar ajutoare de la donatori. „Mă scol dimineața și stau în bătătură și plâng continuu. Ne-a adus niște, pâine, ceapă, apă. Cam atât. În rest, vine, ne vede, pleacă.”, spune o localnica potrivit Digi24.

Cu Bac sau fără Bac? Doi din zece liceeni nu se prezintă la Bac, iar o treime oricum nu îl iau. Ce șanse au ei pe piața muncii. În ultimii zece ani, numărul copiilor care figurează în scripte în învățământul preuniversitar a scăzut cu aproape 12%, de la 3,4 milioane în 2009 până la 3 milioane în 2018, arată raportul Ministerului Educației privind starea învățământului preuniversitar din România pentru 2017-2018. Mulți elevi abandonează însă pe drum, mai cu seamă în anii terminali, cum ar fi clasa a V-a, clasa a VIII-a sau pe parcursul liceului sau școlii profesionale. De aceea, destui dintre absolvenții de liceu nici nu se mai gândesc să se prezinte la Bac, mai precis o cincime dintre cei circa 145.000 de elevi care termină anual clasa a XII-a. Mai mult, dintre cei care se prezintă totuși la examen, trei din zece nu reușesc să promoveze „examenul de maturitate”, potrivit Radio Europa Libera.

Ce am observat mergând cu copiii în tabere: unii pot să moară de foame cu mâncarea în față sau își sună mereu părinții înainte de orice mică decizie. Am observat și înțeles efectul conversațiilor zilnice la telefon sau dorința imediată a copilului de a vorbi la telefon cu părintele în față unei dificultăți. Dacă în aceste zile copilul și părintele ar lua o pauză și ar avea încredere reciprocă, copilul ar putea să-și găsească propriile resorturi, ar cere ajutorul ființelor cu care interacționează, ar apela la oamenii din imediată apropiere sau ar învăța prin imitație. Doi, am reușit să delimităm magnitudinea efectului frazei: „Vine mama să te ia mai devreme din tabără”. Această afirmație, pe lângă folosirea continuă a telefonului pentru confirmare, declanșează o deconectare totală de la ceea ce se întâmplă în tabără. Copilul este lăsat într-o stare continuă de expectanță, părintele își trimite propriul copil într-un vid - acesta își va petrece următoarele zile departe de casă prins între două lumi, scrie Republica.

Pericol de destabilizare. ACUM și Igor Dodon cheamă poporul în stradă. Președintele și liderii care au învestit Guvernul Maia Sandu cheamă cetățenii în stradă la „marșul poporului”. Acesta ar urma să se desfășoare duminică, începând cu ora 11.00, în fața Parlamentului. Manifestația, anunțată ca fiind una pașnică, se consideră a fi periculoasă în condițiile în care vechea guvernare nu cedează puterea, nu eliberează clădirea Guvernului, iar structurile de forță rămân în subordinea guvernului expirat. Președintele Igor Dodon a chemat cetățenii să vină de Duminica Mare în fața Parlamentului pentru a participa la „un miting și un marș al poporului - o manifestație pașnică, în sprijinul noii majorități parlamentare și a noului Guvern, scrie Deutsche Welle.