VIDEO Sindicatul polițiștilor publică înregistrarea unui concurs pentru șefia IPJ Covasna, câștigat de candidatul care primește răspunsurile chiar de la examinatori

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 23 august 2019, 10:38 Revista Presei | Subiectele Zilei


Marius Daniel Ivascu
Foto: Politia Romana
Sindicatul poliţiştilor, Pro Lex, a publicat pe YouTube o înregistrare video cu un concurs pentru ocuparea unui post de conducere, respectiv adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, în care unul dintre candidați, care pare nepregătit, primește răspunsurile de la unul dintre examinatori, în timp ce celălalt răspunde la toate întrebările examinatorilor. Câștigă, evident, primul candidat.

Cei doi candidați sunt comisarul şef Daniel Ivaşcu, venit de la Braşov la Covasna, și care a fost împuternicit de şapte ori în funcţia de adjunct al şefului IJP, şi de comisarul şef Florin Popa, şeful Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, cu o experienţă de 26 de ani, potrivit adevărul.ro.

Ovidiu Comşa, fost consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Poliţiei Române, afirmă că, în momentul în care comisarul şef Florin Popa şi-a anunţat intenţia de a candida pentru postul liber, au început presiunile, potrivit anchetei publicate de sindicatul ProLex.

„Te sancţionează ca să nu poţi participa pentru că atunci când eşti sub efectul unei sancţiuni nu ai dreptul să participi la niciun concurs. Când a anunţat că vrea să avanseze, pe numele lui Popa au început să curgă sancţiunile pentru a nu putea participa. În acelaşi timp erau dispuse cinci cercetări prealabile pentru fapte iluzorii, dovada că nu a rămas niciuna în picioare”, spune acesta.

  • Înregistrarea video, mai jos







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















15476 vizualizari

  • +10 (18 voturi)    
    Putem vota oricat si pe oricine: (Vineri, 23 august 2019, 10:53)

    John M. [utilizator]

    Nu cred ca ne mai facem bine vreodata!
    • -1 (11 voturi)    
      Dar daca introducem pedeapsa capitala pt coruptie? (Vineri, 23 august 2019, 11:51)

      newIook [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      Cum exista in Asia pentru trafic de droguri. Facem o analiza de risc, ce pune in primejdie mai mult viata romanilor? Cine blocheaza sistemele de sanatate, educatie sau asistenta sociala a copilului, stoparea criminalitatii? Coruptia. Cum toti scapa, stau si ma intreb, sa o acuz sau sa fur si eu?
      • +8 (8 voturi)    
        Mai bine ... (Vineri, 23 august 2019, 14:54)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui newIook

        ...introducem niste pedepse pentru astia ca voi, care tot voteaza cu borfasii. Asa nu o sa mai existe borfasi in politica.
      • +1 (1 vot)    
        o prostie crasa (Vineri, 23 august 2019, 16:06)

        James Bond [utilizator] i-a raspuns lui newIook

        Mai lasati-o moarta cu "pedeapsa capitala". Asta este o prostie de idee pentru ca la aderarea la UE, Romania a semnat Carta Drepturilor Omului care interzice pedeapsa cu moartea.
        Orice discutie despre pedeapsa cu moartea este stupida.

        Ideea este ca la decidentii din institutiile statului sa fie responsabili si sa scoata din sistem toti incompetentii. Nu pedeapsa cu moartea este secretul, ci buna vointa decidentilor si totodata, poporul sa nu mai fie prost si sa voteze prosti.
    • 0 (2 voturi)    
      Daca sindicatul politistilor (Vineri, 23 august 2019, 21:03)

      mimiloi [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      s-a amestecat in povestea asta eu inteleg ca n-a iesit cine era din gasca sprijinita de liderii prolex.
      Sint satul de mafia sindicatelor din politie, vama si orice alta structura nationala. Sint doar niste profitori, mina in mina cu politicienii. Singura lor aspiratie in afara de a se imbogati este sa ajunga in politica mare si asta tot pentru bani.
  • +17 (17 voturi)    
    Coruptia in militie (Vineri, 23 august 2019, 10:55)

    Silvius88 [utilizator]

    este modul de existenta a avestor infractori deghizati in uniforma statului.Niste impostori analfabeti fara nici o calificare. Personalitatea unui om este data si de gradul de calificare profesionala pe care il are.A cunoaste si a avea abilitati profesionale dezvolta creierul de o maniera ce permite asimilarea unor noi informatii si a genera concluzii bazate pe analiza si deductii logice.
    Comportamentul oamenilor calificati este mai sigur de sine indivizi ce isi cunosc valoarea sociala.
    Cei lipsiti de calificari sunt indivizi refulati, tarati de insucesul profesional bazat pe lene sau incapacitate care atunci cand ajung in functii publice obtinute prin coruptie savarsasc abuzuri din razbunarea pentru propria neputinta.Cazurile militienilor sunt cele mai dramatice intrucat responsabilitatea lor sociala este imensa si in cazul Alexandra se vede clar calitatea procurprului si a militienilor.Indivizi refulati social.
  • +19 (19 voturi)    
    foarte bine ca dezvaluiti.mutumim (Vineri, 23 august 2019, 10:59)

    Mistrel [utilizator]

    sistemul trebuie sa inceapa sa actioneze mai mult,mai cu forta impotriva incompetentilor,sa-i arate cu degetul,sa le faca ei plangeri chiar daca sunt colegi,sa-i inlature,pentru-ca dauneaza tuturor. In primul rand dauneaza acelor politisti care chiar isi fac datoria,au empatie si demnitate,pentru-ca sunt destui, nu-i vedem, pentru-ca la stiri apar mai mult cei care gresesc.
  • +10 (12 voturi)    
    Este clar. (Vineri, 23 august 2019, 11:02)

    Marionette [utilizator]

    Nu stiu daca este cel mai bine ca romanii sa cumpere armele ca bomboanele si Politia sa fie desfiintata si reinfiintata cu doar 10% din cati sunt acum si pe bune, dar ca politia sa fie desfiintata si reinfiintata cu personal competent este o urgenta!
  • +15 (17 voturi)    
    Eu ma intreb (Vineri, 23 august 2019, 11:51)

    varavara [utilizator]

    daca chiar exista un post de conducere, nu numai in politie ci in oricare institutie a statului roman, in care sa fie numit cineva pe baza de competente reale, printr-un concurs nearanjat. Regimul psd-alde dar si usl-ul anterior au capusat cu plie si rubedenii toate posturile importante din orice domeniu.
    Asta este si cauza pentru care avem situatia economica pe care o avem, infrastructura pe care o avem, sanatatea si invatamantul pe care le avem, etc...
  • +3 (7 voturi)    
    Politia romana = Militia (Vineri, 23 august 2019, 12:52)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Doar o adunatura de bugetari incompetenti, slugi politice, multi dintre ei corupti si complici de-ai infractorilor. Simbolul e ACADEMIA DE POLITIE, o taraba ordinara de diplome populata de plagiatori, santajisti, escroci si securisti.
  • 0 (0 voturi)    
    Felicitări (Vineri, 23 august 2019, 15:39)

    unins [utilizator]

    echipei Pro Lex, care a înțeles ca un rol foarte important revine sindicatului ce nu trebuie sa apere infractorii, chiar dacă sunt membrii de sindicat! În acest caz, cei implicați trebuie urgent dați afara din poliție cu pierderea tuturor drepturilor și acuzați de furt și constituirea unui grup infractional. Poate aude-vede și Coarna, Surugiu, Dogaru, etc. cum trebuie să se poarte adevărații lideri de sindicat. Apărând membrii de sindicat care au abateri, va face ca toți membrii de sindicat cinstiți sa suporte oprobiul public.
  • 0 (0 voturi)    
    pai ivascu asta e lemn (Sâmbătă, 24 august 2019, 0:04)

    pmct [utilizator]

    nici macar nu stie sa vorbeasca bine.
  • +1 (1 vot)    
    good Lord! (Duminică, 25 august 2019, 12:34)

    U_swamp [utilizator]

    Va imaginati ca un astfel de mutalau trebuie sa raspunda apelurilor 112?
    • +1 (1 vot)    
      ce imaginatie ,bre rumine... (Duminică, 25 august 2019, 14:07)

      sareta [utilizator] i-a raspuns lui U_swamp

      Nu-i nevoie de imaginatie ,acum cand romania are deja peste 3 milioane de analfabeti,suta de mii de asa zisi cu ”doctorate si masterate”,tembeli pe functie de educatori ( ce vor asigura cresterea in progresie geometrica a altor tembeli) si Legi manarite de adormitii natiunii ,ca sa realizezi ca s-a terminat ! Atat a fost ,urmeaza sfartecarea ,hienele vecine abia asteapta. Cand se mai putea face ceva ,a avut loc asa zisa lovitura de stat din 2012 .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by