Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN. Pe fondul diversiunilor (psihoza teroristă, invazia armatelor străine) lansate de liderii Consiliului Frontului Salvării Naționale, cu sprijinul structurilor de forță ale statului, românii s-ar fi omorât între ei, explică Parchetul General, în rechizitoriul Dosarului „Revoluției“. Dictatorii Nicolae și Elena Ceaușescu ar fi fost omorâți la comanda șefilor CFSN și din Ministerul Apărării, pentru a-și asigura legitimitatea în fața poporului român și pentru a-și ascunde filosovietismul. Procurorii mai arată și că FSN s-ar fi înființat înainte de Revoluție, cu scopul de a-l răsturna pe Ceaușescu și de a-l înlocui cu Ion lliescu, care ar fi urmat să mențină România în sfera de influență a URSS; FSN nefiind nici pe departe „emanația mișcării revoluționare“, așa cum l-a prezentat Iliescu în numeroase rânduri. Peste 800 de oameni și-au pierdut viața din cauza psihozei teroriste, scrie Newsweek.

Subiectele zileiFoto: Hotnews

Cum a fost „îngropat“ faimosul dosar al mafiei fierului vechi. Dosarul pentru care Traian Berbeceanu a primit titlul de „Poliţistul anului în România” are toate şansele să fie clasat. Peste 45 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în 2007, într-unul dintre cele mai faimoase dosare penale ale anilor 2000, al „mafiei fierului vechi” din Hunedoara, în care cercetările au fost coordonate de Traian Berbeceanu, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, şi de procurorul Laura Codruţa Kovesi. Ancheta a dus la destructurarea une reţele infracţionale uriaşe care a produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei combinatului siderurgic din Hunedoara. Întregul dosar cuprindea peste 120 de volume, fiecare volum având, în medie, 200 de pagini la trimiterea în judecată a inculpaţilor, însă şansele ca vreunul dintre aceştia să răspundă pentru faptele de care au fost acuzaţi sunt minime, informează Adevărul.

Zeci de familii încremenite în secolul trecut, cu apă de la fosta cişmea otomană, aproape de Constanţa: „Cu alegerile astea, poate-poate... De mulţi ani sperăm”. Primăria comunei Independenţa, din care face parte şi satul Tufani, a fost condusă de acelaşi primar, din 1989 până în 2016, fără să fi accesat vreun ban din fonduri europene. În 2016 oamenii au vrut schimbare: au pierdut vaca promisă de fostul primar, dar au aflat, de curând, că în bugetul local este o gaură de 400.000 de euro. Mai sunt doar câteva zile şi suntem deja în 2020. Constanţa, un judeţ cu un nivel de dezvoltare în top 5 la nivelul României are, la vreo 50 de kilometri de municipiul-reşedinţă, zeci de familii care îşi trăiesc vieţile încremenite într-o poveste din secolul trecut, atunci când apa ţâşnea doar din cişmelele otomane, relatează Gândul.

Lecție de omenie în diaspora. Românii le-au oferit un Crăciun special, cu sarmale și colinde, șoferilor aflați pe drum.Solidaritatea românilor din afara țării este impresionantă, iar de Crăciun diaspora a oferit o nouă lecție de omenie. Mai întâi, au apărut anunțuri pe grupuri de Facebook prin care românii din diaspora îi anunțau încă de săptămâna trecută pe șoferii de tir că sunt așteptați în casele lor pentru a nu-și petrece Crăciunul singuri, prin parcări. Și iată ce s-a întâmplat. Într-adevăr unii șoferi au ajuns în casele românilor din afara țării, iar cei care au rămas în parcări au primit mâncare tradițională și au fost colindați, pentru a simți și ei puțin din ceea ce se întamplă acasă. Anunțurile despre români care căutau români rămași de Crăciun în vreo parcare au început să apară pe grupurile de Facebook chiar în seara de Ajun, scrie ziare.com.

Cele mai citite cărți ale anului 2019, în România. Printre volumele cu cel mai mare succes la public: „Evadare de la Auschwitz” și „Orașul fetelor”. În ultima lună, în librării a fost du-te-vino continuu. Oamenii au ales să ofere în dar o carte, iar vânzările au crescut și cu 40% față de o lună obișnuită. Ana Niculescu, manager comunicare librarie: „La non-ficțiune e o surpriză pentru noi. E al doilea an consecutiv în care 'Sapiens, istoria omenirii' de Harari se situează pe primul loc cu câteva zeci de mii de exemplare vândute.” Cel mai vândut volum de la editura Humanitas este semnat de Elizabeth Gilbert, „Orașul fetelor”. Editura Polirom a încheiat anul anunțând că pe primul loc al vânzărilor sunt trei volume semnate de autorul Noah Harari. Trei titluri care merg pe urmele unor evenimente reale ocupă și primele trei locuri ale clasamentului oferit de editura Corint pentru anul acesta. Pe primul loc este „Evadare de la Auschwitz”, urmează „Conversații cu Regele Mihai”, de Stelian Tănase și volumul „Maria Tănase. Artista, omul, legenda”, de Stejărel Olaru, anunță Digi24.

Răsturnare de situație pentru viitorul metrou de la Cluj, oferta câștigătoare a studiului de prefezabilitate a fost respinsă. Oferta asocierii de firme ce urma să facă studiul de prefezabilitate pentru metroul Clujului a fost desființată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Astfel, studiul ar urma să fie realizat de asocierea plasată pe locul secund, Metroul SA – Padeco. Decizia a fost luat în urmă cu câteva zile, când Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația Metroul SA la decizia Primăriei Cluj-Napoca de a atribui contractul către asocierea SWS Engineering SPA – Systra – Metrans ENgineering SRL. Reclamanții au oferit un preț mai mic decât cei declarați câștigători, 29,38 milioane de lei. Cinci oferte au fost depuse pentru aceste studii, contractul urmând să studieze posibilitatea implementării unui sistem de transport rapid - tren metropolitan, potrivit Actual de Cluj.

Transplant „cadou” la Iaşi, după o operaţie de 9 ore şi o premieră chirurgicală. O noua intervenție de transplant renal realizata de medicii de la Spitalul Parhon în ziua de Crăciun. Un pacient de 52 de ani, din județul Neamț a primit în primele ore ale Crăciunului o nouă șansă la viata după 5 ani de dializa. Intervenția este o premiera chirurgicala pentru spital, ambii rinichi fiind transplantati aceluiași pacient, în condițiile unor antecedente medicale ale donatorului cadaveric și a vârstei de 60 de ani. Operația a durat 9 ore, fiind începută la primele ore ale dimineții de 25 decembrie, relatează Ziarul de Iași.