Care sunt fructele şi legumele pline de pesticide. Ce sfaturi dau autorităţile. O persoană care consumă legume sau fructe ingerează până la 10 pesticide diferite. Cartoful este leguma cea mai plină de chimicale, iar mărul, cel mai nociv fruct, întrucât cel puţin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostrele testate. Cel mai des, fructele şi legumele conţin imazalil, un pesticid periculos pentru sănătate, potrivit Adevărul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Moartea pe care o respirăm - Poluarea ucide mai mult decât fumatul. Un studiu publicat recent în „European Heart Journal“ arată că, la nivel mondial, 8,8 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza poluării aerului, mai mult cu 1,8 milioane decât statistica Organizației Mondiale a Sănătății. La nivel european, problemele de sănătate cauzate de aerul toxic sunt peste media la nivel global. Cercetarea arată că sunt mult mai multe boli cardiovasculare provocate de poluare decât cele luate în calcul până acum, scrie Newsweek.

PSD a cumpărat „pachete turistice” de aproape 200.000 de euro, liderii USR și-au plătit diurnă dublă. Partidele au cheltuit ilegal sau fără să poată justifica o parte din banii publici pe care îi primesc subvenție de la stat. Unele au folosit banii din subvenția de la stat pe cheltuieli care nu sunt acoperite de legea finanțării partidelor. PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, a dat banii pe turism și mese calde pentru angajații săi, liderii USR și-au acordat plafonul maxim de diurnă pentru deplasările externe, iar liberalii și-au achitat datoriile istorice din campaniile electorale, fără însă a justifica integral cu documente plățile, relatează Europa Liberă.

Chinezii au realizat un ghid pentru cum să te ferești de coronavirus. Fiecare pacient bolnav infectează alte două-trei persoane. Cercetătorii estimează că pentru a putea controla virusul, transmisa trebuie oprită cu 60%, ceea ce implică măsuri de control care să blocheze focarul. Iar pentru a face acest lucru experții în sănătate publică sunt preocupați de cât de repede se poate răspândi o boală și de rata mortalității, notează Libertatea.

Puteri sporite pentru polițiști. Ce au dreptul să vă facă dacă nu vă legitimați. Noua lege, intrată deja în vigoare, le dă poliţiştilor o serie lungă de motive pentru care vă pot cere să vă legitimaţi. Dacă sunteţi într-un loc în care s-a comis o infracţiune sau la o razie, agenţii au dreptul să vă ceară cartea de identitate. Imaginaţi-vă că sunteţi la un protest în Piaţa Victoriei, iar un poliţist va cere să vă legitimaţi. Dacă refuzaţi, are dreptul să vă ducă la secţie, conform Știrile Protv.

Proiect: Vaccinarea, obligatorie din februarie. Situația în care părinții primesc o amendă astronomică. Vaccinarea ar putea deveni obligatorie în România chiar de la finalul lunii februarie. Legea care prevede obligativitatea vaccinării copiilor se află pe masa deputaților și odată cu începerea sesiunii parlamentare ordinare actul normativ ar putea fi dezbătut în procedură de urgență. Proiectul de lege este blocat de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la Camera Deputaților, după ce Senatul a adoptat actul normativ în octombrie 2017, notează Digi24.

De ce este protecția mediului o religie neînțeleasă și nu o industrie profitabilă în România. Cutiile de carton de lapte se pun la plastic, nu la carton, pentru că da, au și plastic. Cutia mare de pizza, dacă deliciosul sos barbecue a atins-o, va trebui să ia calea deșeurilor menajere. Șervețelele nu pleacă la carton și hârtie, ci tot la gunoiul menajer. Nici paharul de cafea luată de pe drum nu trebuie să ajungă la cartoane, pentru că are un film subțire de plastic care îl etanșează. Sticlele „de sticlă” trebuie spălate înainte de a fi puse în containerul albastru, relatează Republica.

Cluj-Napoca, cel mai sigur oraş din România şi locul 13 în lume. Cluj-Napoca este cotat, în 2020, cel mai sigur oraş din România, după ce specialiştii de la Numbeo au dat publicităţii topul celor mai sigure oraşe din lume. Cluj-Napoca are o rată de siguranţă de 80,31% şi depăşeşte oraşe precum Helsinki, Tokyo, Viena sau Copenhaga, fiind pe locul 13 în topul celor mai sigure oraşe din lume. Conform celor de la Numbeo, Cluj-Napoca este urmat de Braşov, 77,65% rată de siguranţă, şi de Timişoara, 76,04% rată de siguranţă, în timp ce Bucureşti ocupă abia locul al cincilea pe România, la nivel de siguranţă, scrie Actual de Cluj.

Ce-am aflat despre România de azi de la nostalgicii care plâng la mormântul lui Ceaușescu. 102 ani ar fi împlinit astăzi Nicolae Ceaușescu, o zi de festivități, spectacole omagiale, când mii de oameni erau scoși din fabrici și școli ca să-l serbeze, în toată țara, pe „cel mai iubit fiu al poporului”. Născut la 26 ianuarie 1918, Ceaușescu obișnuia să-și serbeze ziua în satul natal, Scornicești, un loc din care n-au mai rămas foarte multe, relatează Vice.