Este vocea de care ascultă germanii pe timp de pandemie, Christian Drosten: "De măști nu scăpăm așa de repede". Christian Drosten a dezvoltat primul test de diagnosticare a infecției cu noul coronavirus. ”Iarna nu va fi ușoară. Anul viitor vom avea vaccinuri. Cred că va dura până la finalul anului viitor ca aceste vaccinuri să ajungă la anumite părți din populație. De măști nu scăpăm așa repede. Și după ce vom începe vaccinarea, cea mai mare parte a populației va trebui să poarte mai departe măștile. În țări ca Germania, cu un număr mic de cazuri de infectare, nu va exista o imunizare în masă. Probabil că aceasta nu va exista nici în celelalte țări din Europa. India mă îngrijorează acum cel mai tare. Țara are o mare densitate a populației. Virusul se extinde acolo – nu aș zice că e scăpat total de sub control, dar aproape”, spune Drosten într-un interviu acordat Deutsche Wele.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Anomaliile cifrelor COVID-19: Cum de România a raportat 44.991 de vindecaţi într-o singură zi. Explicaţia oficială pentru aceste cifre şocante la prima vedere? România are şanse mari să pătrundă în Cartea Recordurilor, având în vedere bilanţul pe care l-a raportat, astăzi, privind starea pacienţilor care au scăpat de boală. Ele au fost schimbate „ca urmare a revizuirii şi actualizării datelor“. Nu e clar însă cum o revizuire poate aduce, brusc, o schimbare de aproape 45.000 la capitolul celor vindecaţi, de pildă, potrivit Adevărul.

Rise Project: Lumea lui Câine: Cum a ajuns un cârciumar din parcul Orășelul Copiilor în centrul unui scandal electoral copt în laboratoarele media ale PSD? Cârciumarul din Orășelul Copiilor s-a complăcut ani de zile în supa de relații a clanului cu funcționarii de sector. A plătit disciplinat șpăgile periodice, dar s-a răzvrătit în 2017, după schimbarea garniturii executive la primărie, când s-au mărit sumele și s-a simțit luat de prost. Coleric din fire, Mitrache a intrat în conflict cu toți cei implicați în lanțul mitei, iar războiul s-a acutizat repede cu procese civile și autodenunțuri la DNA. La cauza lui Câine s-au raliat și alți cârciumari din Orășelul Copiilor, căzuți în dizgrație. Ei susțin că filiera include antreprenori din parcul de distracții care colectau cash pentru doi oameni-cheie din administrația Băluță, de care depindeau afacerile tuturor. E vorba despre Marian Goleac (fost șef ADP 4, actuală Totul Verde SA, trimis în judecată pentru falsificarea diplomei de Bacalaureat), precum și despre Marian Simion zis Siu (boss-ul de la Gospodărire Locală care dicta în parcuri), scrie Rise Project.

Die Welt: "Germania este dependentă de muncitorii est-europeni". Pandemia are multe părţi negative. Dar există şi un moment de iluminare, în toată liniştea care s-a aşternut după ce, în primăvară, majoritatea statelor au intrat în lockdown. "Ca şi cum s-ar fi aprins un reflector", aşa descrie politologul bulgar Ivan Krastev situaţia în discuţia cu jurnaliştii de la prestigioasa publicaţie germană "Die Welt". Reflectorul la care se referă faimosul politolog bulgar Krastev a scos practic la iveală "situaţia critică în care se complăceau mai ales germanii". "În criza provocată de Corona, mulţi oameni din centrul Europei au înţeles cât de dependenţi sunt de est-europeni", explică Ivan Krastev în discuţia cu jurnalistul german Claus Christian Malzahn. Branşe întregi au intrat în criză în momentul în care s-a decis închiderea graniţelor. Panica s-a instalat în căminele de bătrâni, spitale şi centrele de îngrijire. Lipsa pe termen lung a forţei de muncă din Polonia, de exemplu, ar fi provocat un blocaj serios în sistemul medical german, citează Deutsche Welle.

Consilierul primarului Băluță, Cristian Zărescu, demis: Este cel care l-a înregistrat pe Nicușor Dan. Cristian Zărescu, consilierul primarului de la Sectorul 4, care l-a înregistrat pe Nicușor Dan a fost demis de către primarul Daniel Băluţă. Această informație a fost confirmată pentru Capital chiar de către Cristian Zărescu. Fostul jurnalist a înregistrat discuția telefonică avută cu Nicușor Dan care viza ordinul de demolare a unei clădiri din „Orăşelul Copiilor” aparţinând omului de afaceri Mihai Mitrache.

CTP, despre Renate Weber: Îi învață dânsa virusologie pe medici. Le spune cum e cu rămășița. CTP a recitit declarațiile Renatei Weber, despre care spune că îi „ridiculizează” pe cei mai mari virusologi din lume. Jurnalistul glumește pe seama afirmațiilor Avocatei Poporului, spunând că sunt o „revelație” demnă de Premiul Nobel. De fapt, adaugă gazetarul, Renate Weber se transformă într-un militant împotriva medicilor prin declarațiile pe care le face. „Se mai ocupă cineva, brusc, cu virusologia, la fel ca și dna Firea. Și-a găsit vocația pentru virusologie avocata Casei Poporului, dna Weber, care, formidabil, a spus sunt ținuți prea mult asimptomaticii în spitale de către medici, li se cer două teste negative și, spune dânsa, mai sunt rămășițe de virus și testul iese pozitiv, potrivit Digi24.ro.

Povestea Cimitirului Bellu. Doar un pas de la crâșmă la cimitir. Blestemele înființării celui mai mare cimitir bucureștean. În primul rând, se cuvine să spunem că în zona respectivă era pe atunci limita sud-estică a Capitalei Regatului României. De la Liceul Gheorghe Șincai și până la Bellu, Calea Șerban Vodă urca printr-o adevărată pustietate... Încă de pe la 1900, peste drum de Cimitirul Bellu, lângă bariera oraşului, se afla un han ce contrasta izbitor prin voia bună cu tristeţea monumentelor funerare din spatele portalului boltit de vizavi, străjuit de doi îngeri ciopliţi într-un baroc dâmboviţean şi de inscripţia: “Pacea cerească şi gloria pământească...”. Și pentru ca filosofia de viață ce stătea la baza acestei pitorești alăturări să fie deplină, cârciumarii de peste drum de cimitire găsiseră și câte o deviză pe măsură pentru localurile lor, potrivit Punct.News.