Mafia pădurilor, descrisă din interior: „Mi s-a reproșat că nu aduc bani la partid“. Pentru prima dată, un om de la vârful sistemului silvic are curaj să vorbească public despre implicarea partidelor politice în tăierile ilegale de pădure. Ilie Covrig, directorul Direcției Silvice Mureș și fost secretar de stat în Ministerul Mediului, își asumă această postură, îndemnându-i și pe alți oameni din sistem să iasă în față și să vorbească. Pe lângă mărturiile sale, Covrig face publice o serie de înregistrări care îi susțin afirmațiile: funcțiile din sectorul silvic sunt dictate politic de la cel mai înalt nivel și sunt răscumpărate cu șpăgi colectate de la firmele de exploatare a lemnului, potrivit unui reportaj marca Recorder.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

„Vorbim cu pereții”. Cinci medici de familie denunță haosul și birocrația din sănătate. Raluca Zoițanu, Președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, critică aspru procedura de acordare a concediilor medicale, care nu s-a schimbat aproape deloc de la începutul pandemiei, nici prin această nouă ordonanță, și care pune și mai multă presiune pe un sistem medical și așa încărcat: „Oricât încercăm să vorbim cu DSP-urile și ministerul, vorbim cu pereții. Problema pacienților care sufocă ambulanțele, numărul 112 cu telefoane, de ce se întâmplă asta? Pentru că oamenii au nevoie de concedii medicale. Și nu beneficiază de concediu medical decât dacă au decizia de la DSP. Iar DSP le spune: «Nu putem să vă dăm decizia decât dacă ați fost evaluați la spital», potrivit pressone.ro.

Ambasada Rusiei din Chișinău și PSRM reactivează sperietoarea tradițională - România revanșardă. A devenit deja o tradiție ca, în ajunul oricăror alegeri importante din Republica Moldova, în spațiul public să fie propulsate ostilități retorice la adresa României – acestea servind ca „hrană electorală” pentru votanții moldoveni de stânga. Ani la rând, regimul fostului președinte comunist, Vladimir Voronin, a utilizat România și NATO ca sperietoare pentru a antagoniza societatea – controlând, după divizare, electoratul de stânga. Duminică, 1 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale, iar sondajele de referință arată că diferența între candidatul pro-rus, Igor Dodon, și cel pro-european, Maia Sandu, este mai mică de unu la sută, potrivit Deutsche Welle.

Calvarul pacienților COVID “oficial vindecați, dar nu sănătoși”. “Abia dacă puteam să-mi ridic capul”. În toate țările lumii afectate de pandemia de coronavirus au fost semnalate cazuri în care simptomele post-COVID au durat luni bune după ce pacienții au fost declarați vindecați, prin negativarea la retestare. Valerie Giesen, din Danemarca, e un astfel de pacient, numit acum de medici “oficial vindecat, dar nu sănătos”. Valerie credea că a scăpat de COVID, după acest episod epuizant, însă la sfârșitul lunii august a luat-o de la capăt: epuizare, apăsare pe plămâni, dificultăți la respirație, potrivit Deutsche Welle. citat de Libertatea.

Cine sunt candidaţii infiltraţi de Dan Voiculescu pe listele PSD. Marcel Ciolacu a refuzat o alianţă oficială cu PPUSL, care ar fi rupt din mandatele social-democraţilor, însă în final a oferit câteva locuri eligibile pentru locotenenţii lui Voiculescu, astfel încât parteneriatul dintre PSD şi trustul Intact să rămână intact. Graţiela Gavrilescu, liderul PPUSL Prahova, a primit loc eligibil pe listele PSD pentru Camera Deputaţilor. Daniel Zamfir a fost mai întâi membru PD, apoi a trecut la PNL, partid care l-a făcut deputat (2012) şi apoi senator (2016). A intrat în conflict cu Ludovic Orban şi a plecat la Tăriceanu, pe care l-a abandonat ulterior pentru PSD, scrie Adevărul.

Biden, epoca post-adevăr și politica externă a SUA. În alegeri contează economia. Care din cauza pandemiei tinde să fie la pământ. Iar în vorbe, Trump a fost de mult executat. Europa și stânga americană l-au vituperat patru ani la rand pentru un izolaționism care nu s-a prea conturat, dacă se face excepție de la regretabila abandonare a kurzilor de către aliații lor americani și se ignoră impulsul, propriu și administrației Obama, de a accepta minciunile talibane, ca bază a politicii SUA în Afganistan. Or, abia de acum încolo America, smintită, divizată și învrăjbită ideologic de neomarxism, islamism și antiamericanism, ar putea să se replieze asupra ei, inaugurând un izolaționism extrem de pernicios și pentru ea, și pentru o alianță NATO, scindată de turci, și pentru restul lumii, potrivit Deutsche Welle.

Tragica poveste a lui Cornel Suciu, prima victimă din scenariul „Zero paturi la ATI“. Luni, pe 19 octombrie, Cornel Suciu și-a făcut testul COVID la o clinică privată, dar starea lui a continuat să se agraveze și n-a mai avut timp să aștepte rezultatul. În noaptea de marți spre miercuri, a început să tușească tot mai rău și să rămână fără aer, așa că soția a chemat ambulanța. A fost internat într-un salon al Spitalului Municipal din Mediaș, i s-au recoltat probe pentru un test COVID 19 și a doua zi, miercuri, a fost confirmat pozitiv. Avea saturația în sânge 70%, povestește Recorder.

Poezia goliarzilor, Carmina Burana și de ce Evul Mediu nu a fost o epocă întunecată. Versurile goliarde au fost o încercare de frondă împotriva academismului solemn al epocii. Existența acestei categorii de poeți neînțeleși trebuie pusă în directă legătură și cu o criză economică, generată de lipsa unor slujbe potrivite pentru niște oameni cu o pregătire ca a lor. Foarte mulți adepți ai mișcării artistice goliarde erau admiratori declarați ai celebrului profesor de logică parizian Pierre Abelard și ai stilului său nonconformist de viață. Denumirea de “goliarzi”, de fii sau discipoli ai lui Goliat (declinabil Golia, în latină), adversarul biblic al lui David, și-au ales-o singuri în mod ostentativ. Ei se considerau niște dizidenți ireconciliabili ordinii stabilite, atât laice, cât și ecleziastice, disprețuind normele morale burgheze, potrivit Punct.News.ro.