Subiectele zilei: AstraZeneca: auto-demontarea unui vaccin dătător de speranță; Cine se „încălzeşte“ pe margine pentru Ministerul Justiţiei. Care sunt propunerile partidelor; Salarii uriașe în spitalul groazei din Reșița: peste 20.000 lei, medicii, asistentele - 8.000 lei

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 3 decembrie 2020, 1:34 Revista Presei | Subiectele Zilei


Subiectele zilei
Foto: Colaj foto
Cine se „încălzeşte“ pe margine pentru Ministerul Justiţiei. Care sunt propunerile partidelor. PNL nu vrea sub nicio formă să renunţe la Justiţie, însă Cătălin Predoiu ar putea fi schimbat, după un mandat în care a fost puternic contestat. A doua variantă pentru portofoliul Justiţiei e Iulia Scântei, actual şi viitor senator PNL, aflată, la fel ca Predoiu, în graţiile Palatului Cotroceni. „Nu e o mare diferenţă între Predoiu şi Scântei. Amândoi vor linişte în sistem, nu reformă.”, susţin surse din sistemul judiciar. Favoritul USR PLUS e Stelian Ion, aflat însă în dizgraţia lui Dan Barna, în timp ce PSD propune o fostă judecătoare CCR, promovată de Dragnea şi Dăncilă, scrie Adevărul.

AstraZeneca: auto-demontarea unui vaccin dătător de speranță. Vaccinul AstraZeneca contra coronavirusului era chiar un candidat promițător. Însă comunicarea dezastruoasă a companiei în timpul prezentării lui și inconsecvențele din studiu au afectat imaginea serului. Vestea bună este că există multe aspecte care sugerează că vaccinul dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Oxford este foarte eficient, foarte sigur și foarte robust, deoarece nu trebuie să fie răcit la fel de intens ca unele vaccinuri ARNm. Punct. Nu numai amestecarea a două studii, ci și eficiența diferită în funcție de doză au fost nedumeritoare pentru experți. Inițial, AstraZeneca l-a prezentat ca și cum diferitele dozaje ar fi fost alese intenționat. Apoi, concernul a trebuit să admită că dozele diferite au fost rezultatul unei defecțiuni. Din cauza unei erori de producție, flacoanele de vaccin erau inițial doar pe jumătate pline, astfel încât grupul de studiu din Marea Britanie a primit inițial o doză mai mică și doza completă abia o lună mai târziu, explică Deutsche Welle.

Salarii uriașe în spitalul groazei din Reșița: peste 20.000 lei, medicii, asistentele - 8.000 lei. Medicii de la secțiile de pneumoftiziologie, boli-infecțioase și dermato-venerice, din așa numitul Staționar III al spitalului, au salarii brute care sar de 20.000 de lei pe lună și pot ajunge la 25.000 de lei/lună. Șeful de secție câștiga peste 25.000 de lei, iar alte trei salarii ale unor medici primari se aflau cam la același nivel. Asistentul șef de la pneumoftiziologie primea, în august, 11.399 lei, brut. Asistentele, în majoritatea lor, aveau peste 8.000 de lei/ lună, dar erau și salarii care se apropiau de 10.000 de lei, dezvăluie Newsweek.

Curs de dat pumni în ceață: scurtă analiză a programelor pe educație ale partidelor. Nici PNL, nici USRPLUS, nici PSD nu au în programul lor de guvernare cele două concepte esențiale, fără de care niciun sistem, oricât de bine finanțat, nu poate produce rezultate în România. Aceste două concepte sunt ”exigența” și ”autoritatea”. Fără exigența profesorilor nu poți forma tineri cu o minte organizată. Nu poți forma tineri capabili să își corecteze erorile și să învețe din ele, aspect esențial pentru succesul în viață. Fără exigență nu poți crea caractere puternice, nu poți crea un mediu în care tânărul să știe ce se așteaptă de la el, în care să înțeleagă că viața nu e o eternă mângâiere pe creștet, scrie Daniel Funeriu pe Contributors.ro.

Lungile escale în dezvoltarea Aeroportului Iași pe banii UE. O poveste veche de 15 ani. Ideea modernizării Aeroportului Iași datează din prima jumătate a deceniului trecut. Consiliul Județean a inițiat proiectul în 2005, la o valoare estimată de 200 de milioane de euro. Însă abia la sfârșitul anului 2010 a apărut legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (nr. 255), urmată la două luni, de normele de aplicare. Cel mai lung proces a ținut peste șase ani și a vizat cea mai mare dintre proprietățile deținute acolo, scrie Ziarul de Iași.

Bolnav de COVID, Mihail Neamțu e în spital, conectat la oxigen. Acum zece zile a stat fără mască la o conferință. Mihail Neamțu, candidatul PMP Timiș la alegerile parlamentare din 6 decembrie, a anunțat luni, într-un mesaj pe Facebook, că s-a infectat cu coronavirus și că este internat la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. În mesajul său, politicianul susține că a ajuns la spital după ce s-a autoizolat la domiciliu timp de zece zile. Publicația locală Banatul Meu a remarcat însă o postare făcută de el cu două zile înainte de acest anunț, în care apare în Timișoara, purtând pancarte electorale alături de colegi, potrivit Libertatea.

Orban, despre asistenta ministrului Vela decorată de şeful statului: Nu cunosc foarte bine motivele; din câte ştiu eu, este implicată în partea de comunicare. Premierul Ludovic Orban susţine că nu cunoaşte care sunt condiţiile în care Gabriela Mădălina Sîia Cenuşă, asistentă a ministrului de Interne Marcel Vela, a ajuns să fie decorată de către preşedintele Klaus Iohannis alături de oameni care s-au aflat în linia întâi în criza sanitară. "Eu cred că aici trebuie stabilite nişte reguli foarte clare de promovare şi aceste reguli de promovare trebuie respectate pentru toţi”, afirmă primul ministru, potrivit News.ro.

Cum i s-ar putea răpi rugbyului românesc un stadion de 37 de milioane de euro. Conform mai multor surse credibile, Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) nu ar mai intenționa să înapoieze Federației Române de Rugby (FRR) stadionul „Arcul de Triumf”, aproape finalizat de Compania Națională de Investiții (CNI) după lucrări de reconstrucție de la zero de 37 de milioane de euro. Cum de și-a dat rugbyul casa pe mâna altora? Pentru a contribui la succesul organizării câtorva meciuri din Campionatul European (CE) de fotbal 2020 (amânat de pandemie pentru 2021), FRR a pus la dispoziția autorităților stadionul său, Arcul de Triumf, scrie Pressone.ro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14724 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Mi-a placut stirea (Joi, 3 decembrie 2020, 21:36)

    TheFreeOne [utilizator]

    "Salarii uriașe în spitalul groazei din Reșița: peste 20.000 lei, medicii, asistentele - 8.000 lei."


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by