Greii fostului PDL au dezumflat puciul răzvrătiţilor din PNL. Atacul fulger al lui Rareş Bogdan şi al lui Robert Sighiartău la adresa lui Orban a fost domolit de trei lideri liberali din fostul PDL, Emil Boc, Gheorghe Falcă şi Alin Tişe, persoane cu experienţă politică şi buni cunoscători ai jocurilor de culise. Deşi fac parte din grupul de nemulţumiţi faţă de modul cum au fost negociate ministerele în Guvernul Cîţu, dar şi de rezultatele împărţirii altor funcţii de la centru, cei trei au îndemnat la prudenţă. La rândul său, şeful PNL a subliniat că nu are de gând să facă un pas în spate, potrivit Adevărul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Cum „îl hotărăște” președintele Iohannis pe Ludovic Orban să-i lase locul lui Rareș Bogdan. În politica noastră, te poți hotărî tu sau te pot hotărî alții. Pe acești „alții” nu i-a ales nimeni, niciodată, dar au capacitatea de a fi chiar mai puternici decât cei aleși, atunci când au cu ce și când oamenii se lasă hotărâți de către ei. În general, cine ajunge la Cotroceni intră în grațiile deținătorilor de secrete, dosare și bilețele. Atunci, șeful statului român începe să o ia pe scurtăturile democrației. Unii dintre președinți, care sunt talentați în a tăia colțurile terenului, cum nu a fost Emil Constantinescu, dar cum au excelat Traian Băsescu și Klaus Iohannis, se califică la statutul de „Divinitate”, ca să-l cităm tot pe Rareș Bogdan, scrie Cătălin Tolontan in Libertatea.

Excepționalismul american: Ce legătură are cu România? Joe Biden a fost de trei ori în România: ca senator în 1999 și ca vicepreședinte al SUA în 2009 și în 2014, perioadă în care a avut o amiciție specială cu Traian Băsescu. Imediat după anexarea Crimeei de către Rusia, Biden a dat asigurări la București că România este protejată: „Puteţi conta pe noi. Punct!” Sub președințiile democrate, România a fost mereu favorizată: în 1997 SUA și România semnează Parteneriatul Strategic, iar Bill Clinton face o vizită fulger la București. Apoi, un alt președinte democrat, Barack Obama, a hotărât amplasarea scutului antirachetă în România și Polonia, nu în Cehia și Polonia cum era planul inițial. Sub Barack Obama, când Joe Biden era vicepreședintele său, „au fost puse bazele transformării Mării Negre într-un punct vital de securitate pentru SUA și NATO”, scrie Deutsche Welle.

Cuibușorul pesedist unde s-a refugiat Teodorovici: buget dublu față de DNA, activitate inexistentă. Curtea de Conturi, instituția unde fostul ministru PSD Eugen Teodorovici va fi director după ce n-a mai fost ales parlamentar, este dominată de PSD, fiind condusă de un fost subofițer de poliție, apropiat al lui Dragnea. Nu numai Florin Busuioc atrage atenția, ci și alți trecuți. La Curtea de Conturi s-a refugiat și Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, sau Manuela Pieleanu, soția sociologului Marius Pieleanu, un obișnuit al Antenei 3, potrivit Newsweek.

Au medicii dreptul să refuze pacienții care nu fac vaccinul anti-Covid? Dar invers? Un medic de familie din Călărași a pornit o altă dezbatere, privind dreptul unui doctor de a continua relația profesională cu un pacient care îi refuză sfaturile și nu acceptă, din diverse motive, să facă vaccinul împotriva Covid-19. Gestul medicului este explicat de colegi drept un semnal de alarmă tras de un specialist care vede că e contrazis prin teorii ale conspirației și manipulări care circulă în spațiul public. legea din România prevede și ea situații clare în care un medic de familie poate să refuze să lucreze cu un pacient pentru că au fost încălcate anumite prevederi, scrie Europa Liberă.

Cel mai bogat om de pe Coasta de Azur. Abandonat la naștere, în 1967, Ion-Nelu Gioroiu, pe numele din buletin, a trăit până la finalul adolescenței într-un orfelinat din Turnu-Severin. Nelu a plecat din România în 1997 și a trăit în ultimii 21 de ani pe străzile din Roma, Milano, Florența, Foggia și Nisa. În Franța, pe Coasta de Azur, l-a observat în sfârșit cineva. O asociație umanitară, Solidarité 06, care se ocupă de oamenii străzii, l-a sprijinit în ultimii ani. Ei i-au spus Jojo lui Ion-Nelu Gioroiu și acum toată lumea îl strigă așa. La finalul anului trecut, Jojo i-a luat prin suprindere pe binefăcătorii săi: le-a întins două pungi cu monede de 2 euro, 1 euro și 50 de cenți – 150 de euro în total, toate economiile sale din vânzarea revistei. Le-a spus că vrea să doneze pentru victimele furtunii Alex, potrivit PressOne.

”Iscarea de boale”, pedepsită drastic în perioada interbelică, când România lua în serios sănătatea publică. În podul unui muzeu au fost descoperite tomuri din Monitorul Oficial de acum 85 de ani, în care erau publicate şi pedepsele pentru delicte contra sănătăţii publice. Extrem de interesante sunt articolele din Codul penal al acelor vremuri, care reglementau delictele contra sănătăţii publice, respectiv propagarea de epidemii şi boli contagioase şi pedepsele aplicate, care constau în închisoare corecţională şi mari amenzi. „Articolul 374 - Acela care deţine, pregăteşte sau răspândeşte culturi ori produse microbiene în scopul de a provoca boale la oameni sau animale, comite delictul de cauzare de epidemie şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela 5 la 10 ani”, potrivit Adevărul.