După mandatul lui Victor Ciorbea în timpul guvernării PSD-Liviu Dragnea, atunci când instituția Avocatului Poporului a asistat impasibilă la zecile de modificări peste noapte din justiție, aceeași instituție, condusă acum de Renate Weber, pare a juca același rol pasiv în timpul actualei guvernări PSD-PNL. Ultimul episod ce vine să confirme această pasivitate este ordonanța privind comasarea alegerilor europene cu cele locale, instituția Avocatului Poporului alegând să se eschiveze în condițiile în care a fost petiționată să atace actul normativ la CCR.

Avocatul PoporuluiFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorin Ioniță, directorul executiv al ONG-ului EFOR a relatat joi, 4 aprilie, că organizația pe care o conduce a trimis încă de la mijlocul lunii martie o petiție către Avocatul Poporului ce viza atacarea la CCR a OUG 21/2024 prin care au fost comasate alegerile europene cu cele locale. Argumente pentru întemeierea acestei acțiuni sunt ușor de identificat, chiar plecând de la faptul că Executivul a apelat la o ordonanță de urgență pentru stabilirea datei alegerilor. Citește mai mult pe fanatik.ro

Articol susținut de fanatik.ro