Mandatul lui Obama va da piept cu o lume instabila. Serviciile Secrete ale Statelor Unite au avertizat ca intreaga lume intra intr-o perioada din ce in ce mai instabila in care dezvoltarea democratiei nu mai este asigurata si unele state sunt in pericol de a fi "preluate si conduse de organizatii criminale". Studiul tendintelor globale, efectuat de Consiliul National al Serviciilor Secrete o data la 4 ani, prezinta o previziune sumbra asupra mandatului lui Obama. Raportul avertizeaza ca Statele Unite ale Americii nu vor mai fi in stare sa ia decizii singure pe masura ce puterea asupra unei lumi multipolare scade. Privind in viitor pana in anul 2025, Consiliul National al Serviciilor Secrete prevede o lume fragmentata in care conflictele, datorate resurselor reduse, se vor amplifica, informeaza The Guardian.

Henry Paulson: Statele Unite au resursele necesare pentru stabilitate financiara. Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, a declarat ca autoritatile federale au resursele necesare pentru a preveni prabusirea sistemului financiar si au luat masuri in acest sens. "Ne vom confrunta cu multe impedimente si progresul nu va se putea realiza intr-o linie dreapta", a afirmat Paulson. In incercarea de a lua apararea Trezoreriei americane, acuzata in ultimele luni pentru deciziile sale, Paulson a declarat ca Trezoreria dezvolta noi programe la umbra celor 700 miliarde de dolari menite sa salveze economia americana, scrie Reuters.

Pierderea documentelor secrete in tren "nu putea fi prevenita". Conform unui raport al Whitehall, pierderea documentelor secrete in trenul de navetisti de catre un oficial al serviciilor secrete "nu putea fi prevenita". Documentele ce contineau detalii despre punctele slabe ale al-Quaeda si despre securitatea Irakului, au fost "ratacite numai din vina ofiterului serviciilor secrete", a scris in raport Sir David Omand, fostul secretar permanent al Cabinetului britanic, citat de The Telegraph.

Planul lui Sarkozy pentru o alta conferinta economica ii infurie pe unii diplomati. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a plecat triumfator de la summitul ce avea ca obiect criza financiara de weekendu-ul trecut si a declarat ca a imblanzit spiritul animalic al capitalismului american. Apoi a mers acasa si a anuntat ca va organiza un summit propriu peste cateva saptamani in Paris pe aceeasi tema. Declaratia lui Sarkozy a creat discutii in cercurile diplomatice datorita faptului ca intrunirea la nivel inalt pare sa rivalizeze cu intalnirea planuita de 20 de lideri din lume in aprilie. Declaratia agresiva a lui Sarkozy i-a pus pe oficialii americani pe muchie de cutit, unii sustinand ca presedintele francez este determinat sa transforme criza globala intr-un referendum ce are ca tema capitalismul, informeaza IHT.

In loc de o tumora, doctorii au descoperit un vierme in creierul unei femei. Doctorii din Arizona au examinat o femeie crezand ca are o tumora pe creier, dar in schimb au descoperit un vierme. Din cauza faptului ca a inceput sa isi simta mana amortita si sa vada in ceata, Rosemary Alvarez, s-a dus la urgente de doua ori si a facut o tomografie insa totul parea normal. De abia cand medicii s-au uitat mai atent la tomografie au constatat ceva foarte ciudat:"Cand ne-am uitat la tomografie ne-am dat seama ca ceva nu este in regula", a declarat Peter Nakaji, neurochirurgul ce s-a ocupat de cazul femeii. Rosemary a fost dusa imediat in sala de operatii, unde neurochirurgul a reusit sa extraga viermele din creierul femeii. Nimeni nu stie cu exactitate cum a ajuns viermele in creierul femeii, dar doctorii avertizeaza ca acesta poate proveni din carnea de porc care nu este destul prajita sau poate fi luat de oameni ce nu se spala pe maini dupa ce folosesc toaleta, informeaza Fox News.

Copernicus, identificat cu ajutorul firelor de par. Firele de par dintr-o carte au ajutat la identificarea ramasitelor lui Copernicus. Cercetatorii au declarat joi ca au identificat ramasitele lui Nicolaus Copernicus comparand ADN-ul unui schelet cu ADN-ul unor fire de par dintr-o carte de astronomie din secolul XVI. Descoperirea ar putea sfarsi speculatiile de secole cu privire la locul de odihna al lui Copernicus, preot si astronom a carui teorii identifica Soarele ca fiind centrul sistemului solar si nu Pamantul, relateaza CNN.