Abraham Lincoln s-a clasat pe primul loc intr-un top al fostilor presedinti de la Casa Alba, chiar daca au trecut 145 de ani de cand acesta a candidat pentru sefia Statelor Unite. Fostul lider, George W. Bush a reusit sa ocupe locul 36 in ierarhia intocmita de istoricii americani. Fata de anii precedenti Bill Clinton a reusit sa aiba evolutia cea mai spectaculoasa, acesta reusind sa urce de pe pozitia 21 pe locul 15, relateaza CNN.

Un tribunal cambodgian va demara marti procesul impotriva lui Kaing Guek Eav, supranumit Duch unul dintre tortionarii care a activat in timpul dictaturii khmerilor rosii . Potrivit procurorilor acuzatul, fost profesor de matematica, a condus centrul de detentie S-21 unde in 1975 au fost incarcerati si ucisi 14.000 de opozanti ai revolutiei maoiste. Tribunalul ii va judeca si pe alti patru oficiali din regimul lui Pol Pot, cu varste cuprinse intre 76 si 83 de ani. Khmerii rosii care au guvernat intre anii 1975 si 1979 se fac vinovati de uciderea a peste 1.700.000 de persoane, transmite AP.

Familia lui Alfie in varsta de 13 ani, cel mai tanar parinte din Marea Britanie, a solicitat efectuarea unui test ADN pentru a stabili daca el este efectiv tatal fetitei nascute la inceputul lunii februarie. Alfie, avea 12 ani cand a lasat-o insarcinata pe Chantelle, prietena sa, in varsta azi de 15 ani. Baiatul, marturiseste ca nu stie cum ar putea avea grija de copil. "Nu am nici macat bani de buzunar. Tatal meu imi mai da din cand in cand cate 10 lire", a declarat acesta. Cazul lui Alfie a relansat dezbaterea asupra adolescentelor insarcinate din Marea Britanie. Potrivit cifrelor citate de AP, 39.000 de fete sub 18 ani au ramas insarcinate in 2006, iar peste 7.000 dintre ele aveau sub 16 ani.

Avionul prabusit vineri dimineata la New York, cursa 3407, producand moartea a 50 de persoane, era pe pilot automat in timp ce se pregatea de aterizare. Potrivit purtatorului de cuvant al National Transportation Safety Board, Steve Chealander, pilotul a incalcat recomandarile federale care prevad ca in asemnea situatii pilotul automat trebuie decuplat. Aeronava nu a mai putut fi controlata, formarea ghetii pe aripi fiind, potrivit anchetatorilor unul dintre factorii care au contribuit la prabusirea avionului, scrie AP.

Ministrul japonez al Finantelor, Shoichi Nakagawa, a anuntat ca va demisiona in urma scandalului in care a fost implicat in timpul summitului G 7. Acesta a fost acuzat ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice in timpul conferintei de presa a summitul de la Roma. Posturile de televiziune japoneze au difuzat imagini cu Nakagawa raspunzand cu greutate jurnalistilor japonezi. Initial Shoichi Nakagawa a dezmintit aceste informatii, motivand ca starea in care se afla a fost cauzata de medicamente pentru raceala. Ministrul japonez al Finantelor a declarat ca va renunta la functie imediat dupa adoptarea bugetului, anunta Reuters.