Atentie la viza de State, ca se ia! Cu toate actele cerute asupra noastra, cu taxa platita (465 RON) si cu toate formularele completate, ne-am prezentat miercuri la 8 a.m., ora la care aveam programare, in fata Ambasadei SUA, la interviul pentru a lua viza. Sau, din contra, pentru a nu lua. Apropo, taxa de mai sus e nereturnabila. Adica, daca iei viza, norocul tau. N-o iei, se pune ca ai facut o vizita cam scumpa pe teritoriul american din strada Tudor Arghezi 7-9, din Bucuresti. Si cu formularele e o intreaga poveste. Cel standard (DS-156), pe linga nume, prenume, adresa, loc de munca, cit stai, de ce te duci etc., te mai intreaba asa: "Ai fost vreodata arestat, acuzat sau pedepsit pentru crima?", "Ai vindut/distribuit droguri, ai fost prostituata sau proxenet?". Citeste mai multe in Academia Catavencu.

Un milion de lei noi, furati dintr-o banca cu telefonul. Fara cagule si pistoale, doar cu ajutorul unui calculator si al unui telefon, patru tineri au reusit sa devalizeze o sucursala bancara din Targu Secuiesc, de la care au sustras peste 950.000 de lei noi. Trei dintre ei sunt din Covasna – G.L., 25 ani, B.L., 24 ani, din Tg. Secuiesc si S.A., 28 ani, din Sf. Gheorghe – iar al patrulea, R.M., 21 ani, este din Bucuresti. Lovitura au dat-o in august 2008, cand G.L., expert in calculatoare, a izbutit sa sparga codul de acces in sistemul informatic al bancii si sa patrunda apoi in cel de plati online al uneia dintre firmele cliente, scrie Gandul.

Siguranta in parcurile bucurestene, asigurata pentru 2 milioane de euro de o firma cu un singur angajat. La 1 februarie 2009, Administratia Lacurilor, Parcurilor si Agrement Bucuresti (ALPAB) a angajat firma de paza Burs Team SRL, prin incredintare directa, ca sa pazeasca o parte din parcurile Capitalei, chiar daca firma avea un singur angajat, cifra de afaceri zero si venituri de 3 lei conform bilantului depus la ANAF la inceputul anului 2008, scrie Cotidianul.

Studentii straini cauta din nou Romania. In timp ce invatamantul romanesc este cunoscut in prezent mai degraba prin scandalurile pe care le genereaza, exista si universitati care reusesc sa faca performanta. Diplomele lor sunt bine cotate in randul cursantilor straini, care sunt gata sa plateasca pentru a le frecventa cursurile. Spre deosebire de perioada de pana in 1990, cand afluxul de studenti straini era asigurat de tarile arabe si africane, acestia fiind adusi de apropierea ideologica a regimurilor din acele state de Nicolae Ceausescu, motivele care aduc mii de cursanti de peste hotare sunt calitatea programelor educationale din unele institutii si pretul accesibil. Una dintre institutiile care a reusit sa capete o cota buna in alte tari este Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj, scrie Romania libera.

Dupa 20 de ani: Cum au colonizat moldovenii Brasovul. In anii comunismului s-a migrat masiv, asta se stie. Obsesia regimului de accelerare a dezvoltarii industriale a atras dupa sine dislocarea unei mari parti a fortei de munca spre centrele industriale nou-infiintate. Au aparut „colonii”, tabere de munca, au fost construite cartiere de locuinte pentru nou-veniti, plasate, de regula, la periferie si blamate de populatia autohtona. Adaugam pe langa mobilitatea antrenata de industrializare si fuga de colectivizare, dar si migratia controlata (deportarea banatenilor in Baragan, de pilda). Citeste mai multe in Adevarul.

Fundul lui Dan Nica fumega a DNA. Uite ca nu v-am obosit inutil cu povestea achizitiei terenului de la Zarnesti. Care poveste e asa: in urma cu cinci ani, Agentia Nationala de Reglementare a Comunicatiilor (ANRC) a achizitionat un teren pentru o casa in care sa se relaxeze obositii sai angajati. Pina sa ajunga in posesia ANRC, terenul a trecut pe la necunoscutul Valentin Mititelu, care l-a cumparat de la localnici, felie cu felie, contra unor sume derizorii, valoarea finala fiind de 40.000 de euro; odata adunata sub un singur stapin (ne aflam in toamna lui 2004), ANRC a decis sa cumpere halca asta de pamint de pe culmile Zarnestiului, fara sa se oboseasca sa organizeze vreo licitatie, cu o suma de peste zece ori mai mare: 450.000 de euro. Achizitia a avut un traseu cel putin penal: mai intii au fost virati banii in contul necunoscutului Mititelu si abia apoi au fost confectionate actele care sa o justifice, scrie Academia Catavencu.

Romanii n-au bani de avans pentru fondurile europene. Semnatarii contractelor pentru proiecte in domeniul dezvoltarii rurale si agriculturii au mari probleme cu asigurarea cofinantarii intrucat nu mai pot lua credite sau nu mai pot plati ratele la banci. „In jur de 90% dintre clientii nostri, firme care au semnat contracte de finantare pentru proiecte privind dezvoltarea rurala, agricultura si industria alimentara, sunt in dificultate pentru a-si asigura partea de cofinantare“, a spus Stefan Mitrache, directorul firmei de consultanta Agro Consult Proiect, potrivit Cotidianul.

Eurohoții se intorc acasa. Criza economica și, implicit, problemele sociale din ce in ce mai acute ii scot „din barlog” pe infractori. Furturile și talhariile, comise in plina strada, dar și spargerile de locuințe, de firme sau de instituții se inmulțesc pe zi ce trece, dupa cum arata ultimele statistici ale poliției. Deși autoritațile se tem sa recunoasca, problemele economice - deocamdata, mai evidente in țarile vest-europene decat la noi - ii readuc in țara pe mulți dintre conaționalii noștri care s-au specializat in statele membre UE in furturi, jafuri sau „atacuri” la bancomate. Nu mai departe de ieri-noapte, doi tineri abia intorși din Italia au fost surprinși de polițiști, in apropierea Autogarii Militari din Capitala, in timp ce goleau conturile unor cetațeni comunitari, cu carduri clonate, scrie EvZ.

Macedonia: sudul salbatic al poluarii. Orase in care traiesc oameni care respira la fel de mult monoxid de carbon, cat oxigen, fabrici si uzine care slobozesc in atmosfera si in rauri intregul tabel periodic al elementelor, rauri in care se varsa deseurile oraselor, incat pestii au ajuns in unele locuri sa inoate prin materii fecale, terenuri virane in plina natura, unde se inalta vertiginoase piramide de gunoaie, din care se recicleaza numai ceea ce aduna pe furis un soi de sublume, oameni saraciti care triaza acele deseuri pentru a supravietui si care nu stiu ca ar putea sa-si bage bratele si prin niste mormane de span radioactiv. Toate astea sunt doar o particica din problemele de mediu cu care este confruntata astazi Macedonia, o tara care se vrea europeana si care incearca sa se convinga ca a gasit calea spre Uniunea Europeana, scrie Romania libera.

Polițe CASCO facute degeaba. Problemele lui Marius Iancu au inceput din toamna anului trecut, cand a avut ghinionul sa nimereasca cu mașina aproape noua intr-una dintre numeroasele gropi ale Capitalei. In urma accidentului, au fost avariate roata din stanga-fața a mașinii și caseta de direcție. Firma la care avea asigurarea full CASCO a platit doar pentru problemele la roata, susținand ca cele de la direcție nu i-au fost reclamate. Așa ca barbatul sta de luni intregi fara mașina, fara sa se intrevada vreo portița de rezolvare a conflictului, scrie EvZ.