Criza financiara face ravagii in Europa de Est. Criza financiara se extinde tot mai mult. Virusul originar din piata imobiliara americana ataca pietele una dupa alta. Nu este deloc o exagerare daca se considera ca motivul pentru scaderea cursului este cautat in pietele de actiuni, iar al ratei ridicate a esecurilor in pietele de credit din Eruopa de Est. Multa vreme evolutia economica din Europa de Est nu a putut fi dezechilibrata nici in urma cu noua ani de pe drumul pe care pornise dupa schimbarile din 1989, astfel incat cresterea economica a fost in perioada 2002-2008 dubla fata de cea din spatiul euro. Insa odata cu acutizarea crizei creditelor si contaminarea industriei, convergenta est-europeana a fost stopata. Acum este clar ca regiunea depinde de infuzie occidentala, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Fiul lui Lansana Conte recunoaste ca a facut trafic de droguri. Fiul fostului presedinte al Guineei a recunoscut, la televiziunea nationala, ca a facut trafic de droguri. Ousmane Conte, fiul cel mare al lui Lansana Conte, a fost arestat marti. El a facut aceasta marturisire publica, fiind inconjurat de oficiali ai juntei militare care a preluat puterea in Guineea dupa moartea presedintelui Lansana Conte, in 2008, scrie BBC.

Vulcanul Redoubt este pe cale sa erupa! Vulcanul Redoubt din Peninsula Kenai, Alaska, care a inregistrat deja trei eruptii in ultimul secol, manifesta o serie de simptome care ar putea abate o noua catastrofa naturala asupra zonelor locuite din vecinatatea sa. Intre 28 si 30 ianuarie 2009, o mare cantitate de fum, gaz si aburi, a fost observata razbatand prin doua orificii, din flancul nordic al versantului, anuntand o reactivare a vulcanului. Ultima eruptie a lui Redoubt a avut loc in data de 18 decembrie 1989, atunci cand valuri de noroi si lava au inundat localitati aflate la distante de zeci de kilometri de acesta, scrie Descopera.

O tanara de 14 ani a primit acordul instantei religioase din Ierusalim pentru a divorta. O tanara de 14 ani a primit acordul instantei religioase din Ierusalim pentru a divorta de sotul ei, in varsta de 17 ani. Astfel, ea a devenit cea mai tanara femeie divortata din Israel. Tanara, al carei nume nu a fost divulgat, provine dintr-o familie traditionala religioasa, ca si fostul sau sot. Cand parintii lor au aflat de casatoria copiilor lor, au insistat pentru un divort religios, scrie BBC.

Bombele de pe fundul oceanelor ameninta vietuitoarele marine. Pe langa plajele insorite si apele limpezi din insula portoricana Vieques exista un adevarat "camp minat" de proiectile si bombe neexplodate. Sute de bombe corodate si neexplodate acopera fundul oceanului eliminand substante toxice si amenintand viata marina din jur. Marina SUA a folosit timp de 6 luni aceasta insula ca poligon de antrenament. "Stim ca aceste bombe neexplodate elimina substante toxice cancerigene si ameninta vietuitoarele marine din jur", a declarat ecologistul James Porter, care a facut cercetari amanuntite in zona respectiva. Porter a testat apa pentru a determina daca exista substante radioactive ce pot provoca cancerul, scrie CNN.

In urma razboiului, mai mult de 80% din populatia Gazei depinde de ajutor. Mai mult de 80% din populatia fasiei Gaza depinde de ajutorul umanitar, in urma recentei ofensive militare israeliene, care a cauzat aproape 1.400 de morti si mai mult de 5.500 de raniti palestinieni, conform datelor Programului Mondial de Alimentare al ONU (PMA). Directorul regional al PMA, Daly Belgasmi, a asigurat ca aproximativ inca 300.000 de palestinieni, printre care refugiati sau nu, necesita acum asistenta alimentara. Aceasta cifra se adauga milionului si ceva de locuitori ai Gazei, care inainte de Operatiunea "Plumb topit" - ce s-a desfasurat intre 27 decembrie si 18 ianuarie - deja depindeau de ajutor umanitar, scrie El Mundo.