Utile: Carbohidraţi buni: surse româneşti de calitate; Beneficiile postului intermitent. Este înfometarea o dietă sănătoasă?; Plante care fac somnul dulce
Beneficiile postului intermitent. Este înfometarea o dietă sănătoasă? Deși sună extrem, specialiștii spun că acest tip de dietă are extrem de multe beneficii, asta pe lângă numărul de kilograme pierdute. Postul intermitent reprezintă o strategie de organizare a meselor cu scopul de a accelera metabolismul grăsimilor și de a pierde în greutate, păstrând masă musculară. Acest tip de regim nu presupune reducerea aportului caloric, ci își propune să modifice orele la care sunt servite mesele sau, mai bine spus, modul în care sunt sărite mesele, potrivit Doctorul zilei.
Piele uscată, stare de astenie, somnolenţă? De ce duce lipsă organismul. Apa este esenţială pentru viaţă. "Se consideră că toată lumea trebuie să consume 8 pahare de apă pe zi, adică 2 litri şi adevărul, din punct de vedere medical, nu e chiar aşa pentru că noi nu suntem standard. Firesc este că această cantitate de apă să fie raportată la greutatea organismului, la efortul care se depune şi, bineînţeles, la zona geografică în care ne aflăm, la anotimp.", spune Dr. Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală, potrivit Digi24.
Plante care fac somnul dulce. Busuiocul, parfumat şi delicios în mâncărurile de vară, busuiocul are şi alte calităţi, dintre care cele mai importante sunt cele de liniştire a sistemului nervos. Este indicat în stările de oboseală şi în cazurile de somn agitat. În insomniile cauzate de stres şi de tensiunea nervoasă, bea câte o cană de infuzie după mesele principale, preparată dintr-o lingură de frunze şi flori la 250 ml de apă fierbinte. Lasă amestecul la infuzat 5 minute, potrivit Click.
O nouă superbacterie rezistentă la antibiotice se răspândește în toată lumea. Această superbacterie pare să se răspândească rapid, în special în secțiile de terapie intensivă, unde se administrează des antibiotice. „De obicei doar colonizează pielea. Nu conduce neapărat la o infecție. Dar la un număr mic de oameni poate duce la o infecție serioasă și invazivă ce necesită un tratament complex”, a explicat cercetătorul Ben Howden de la Institutul Doherty, potrivit Unica.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină