Rita Ora știe să-și încingă fanii. Și-a arătat sânii în toată splendoarea. Rita Ora nu este cunoscută doar pentru cariera muzicală, ci și pentru felul în care arată și pentru îndrăzneala sa. O mostră de curaj a avut și când a publicat pe Instagram o imagine în care își ridică bluza și sutienul și pozează în sânii goi. Solista de 27 de ani și-a acoperit doar sfârcurile cu o imagine cu o floare și cu ajutorul mâinii unei prietene, însă nu a reușit să distragă atenția. Cu ocazia zilei de naștere a amicei sale, Rita Ora a lăsat inhibițiile deoparte și a publicat imaginea cu pricina, care i-a stârnit pe fani să adauge mesaje în secțiunea de comentarii și să apese pe butonul de like, scrieClick.

Caru' cu vedeteFoto: Colaj foto

Oana Zăvoranu, la un pas de a își ucide soțul.„Am avut un derapaj și mi-am indus că sunt fata lui Lucifer că nu mă înțelegea nici mama, nimeni. Am dat toate icoanele, pe stilul lui Lucifer, fiul izgonit. Casa mea era neagră. Mi-a fost greu, eu trăiam în acea întunecime, am făcut pactul cu Diavolul, mi-am scris numele cu sânge, am crezut că m-a abandonat Dumnezeu. M-am dus de urgență la spital că îmi era rău. M-a bufnit plânsul în timp ce mă îmbrăcau. Când mă băgau în ambulanță am zis Doamne, iartă-mă pentru ce am făcut. Am promis că schimb toată casa. Eram satanistă, nu făceam sacrificii de animale pentru că sunt iubitoare. M-am autodistrus, știu ce înseamnă să auzi voci. Era să îl omor pe Alex, m-am uitat pe camerele de supraveghere, mă plimbam cu cuțitul prin casă, nu știam ce e cu mine. Eram o persoană posedată, a doua zi nu îmi aduceam aminte nimic. Moartea lui Marty m-a devastat.”, a spus Oana Zăvoranu la Răi Da Buni, citată deCancan.

Nick Jonas și Priyanka Chopra s-au logodit după numai două luni de relație.Nick Jonas şi Priyanka Chopra s-au logodit la Londra, cântăreţul fiind cel care a cerut-o în căsătorie pe actriţa cunoscută pentru rolul din serialul „Quantico”, scrie People, care citează surse anonime. Nick a ales inelul de logodnă dintr-un magazin de bijuterii Tiffany’s din New York, mai scrie publicaţia, potrivit Agerpres. Regizorul Ali Abbas Zafar a părut că fac aluzie la logodna celor doi, anunţând că actriţa, recompensată cu titlul Miss Monde în 2000, va abandona filmările de la pelicula ”Bharat”. „Motivul este foarte, foarte special”, a scris acesta pe Twitter. „Ne-a spus de decizia sa şi suntem foarte fericiţi pentru ea”, a adăugat regizorul, folosind o expresie în limba engleză („in the Nick of time”) care face referire la numele logodnicului actriţei, potrivitLibertatea.

Ce sacrificii face Cristina Spătar pentru a fi slabă.Cristina Spătar se poate mândri cu silueta ei, având în vedere că arista are o înălțime de 1,75 m și 57 de kilograme. Totuși, vedeta a mărturisit, în cadrul unui interviu pentru revista Viva, faptul că încă nu are greutatea pe care și-o dorește, iar acest lucru o face să apeleze la unele metode mai drastice, pentru a ajunge la kilogramele mult visate. Cristina a dezvăluit că este mereu atentă în ceea ce privește silueta ei și se cântărește frecvent, pentru a ține „situația” sub control. În momentul în care aceasta observă că a luat în greutate mai mult de două kilograme, începe o dietă strictă, care poate ajunge și la înfometare, conformClick.

Kanye West, mesaj îngrijorător după ce a vorbit despre divorț.Kanye West a vorbit în urmă cu câteva săptămâni despre faptul că s-a gândit că ar putea fi părăsit de Kim Kardashian. Acum, rapperul a revenit cu un mesaj profund în care le spune prietenilor lui că nu va mai accepta niciodată niciun sfat. Kanye West a postat pe pagina personală de Instagram un mesaj care este dovada vie că traversează o perioadă extrem de profundă, informeazăCancan.