Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni seara, la Antena 3, ca "sistemul din Romania nu e curat" si are multe parti "stricate", avertizand ca, daca actuala putere nu "rezolva problema", va avea soarta USL.

Liviu Dragnea, la Antena 3Foto: Captura Antena 3

Sistemul "are multe parti din el care sunt stricate, sa nu zic ticalosite, pentru ca nu vreau sa-l citez pe Traian Basescu", a spus Dragnea, invitat la emisiunea lui Mihai Gadea de la Antena 3, chiar daca "peste 90% dintre judecatori, dintre procurori, sunt oameni cinstiti".

"Daca nu rezolvam aceasta probelma vom avea soarta USL-ului", a spus Liviu Dragnea, sustinand ca nu este vorba de "actiuni impotriva justitiei", ci de "actiuni generate de asteptarile" unei parti mari a populatiei.

In opinia sa, actuala putere are o "putere legislativa aproape 100%" insa o "putere guvernamentala intr-un procent mai mic", deoarece "sunt zone care pastreaza in continuare o influenta din alte parti".

Potrivit presedintelui PSD, in prezent "puterea e la presedinte, foarte mult, la o parte a procurorilor si la servicii".

"Eu nu am de gand sa cedez. Daca nici noi nu reusim altcineva nu va mai reusi niciodata", crede Liviu Dragnea.

Ce declaratii a mai facut Liviu Dragnea:

Despre Tudorel Toader si arhiva SIPA

  • Daca si in acest subiect legat de noul scandal nu face nici macar gestul de a desecretiza raportul atunci increderea mea in dumnealui va fi aproape de zero. Daca face acest gest e de buna credinta si un om corect.
  • Stiu si eu ca in 2007 a fost un raport facut la Ministerul Justitiei, cred, care se referea la acea spargere sau acea disparitie a unor dosare din aceasta arhiva. Ministrul Justitiei actual, ca poate sa desecretizeze macar acel raport intr-o prima faza, dar eu am mai spus ca poate arhiva asta ar trebui desecretizata, ar trebui identificata si desecretizata.
  • Faptul ca cineva ar fi putut sa foloseasca acele informatii pentru a santaja, pentru a influenta decizii ale justitiei, mie mi se pare unul dintre cele mai urate lucruri care s-au intamplat in Romania in ultimii ani. Si poate, intr-adevar daca asa este, si din pacate se pare ca s-ar putea ca asa sa fie, acesta poate sa fie unul din cele cateva instrumente care au fost folosite de sistem, binom, trinom si asa mai departe

Despre impozitul pe gospodarie

  • Nu am de gand sa renuntam la el deoarece clasa mijlocie se dezvolta si cresc veniturile populatiei
  • O sa analizam cu foarte mare atentie daca 2018 e un interval suficient pentru a putea gestiona infiintarea acelui corp de 30.000 de consultanti fiscali