G. ​Ialomitianu: Garda Financiara va merge in cadrul MAI, daca va lucra in continuare in scopul instrumentarii dosarelor penale

de Catalina Ciociltan     HotNews.ro
Miercuri, 15 decembrie 2010, 22:18 Revista Presei | Radio TV

Gheorghe Ialomitianu
Foto: Agerpres
Ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu a declarat la B1 tv ca Garda Financiara ar trebui mutata la Ministerul Administratiei si Internelor daca se va ocupa in continuare de instrumentarea dosarelor penale.

"In timp s-a indepartat mult de finante. Ea a mers mult spre instrumentarea dosarelor penale. Daca vor sa lucreze in scopul instrumentarii dosarelor penale locul lor e la ministerul de interne. Se ocupa de asta trebuie sa mearga acolo. Daca se ocupa de recuperearea creantelor, lucru care reprezinta reducerea evaziunii, va ramane la ANAF. Noi vrem ca Garda sa ramana la ANAF, dar trebuie sa se ocupe de incasari. Asa cum isi desfasoara acum activitatea, nu este eficienta nici pentru ANAF nici pentru instrumentarea dosarelor penale", a spus Ialomitianu.

Gheorghe Ialomitianu a afimat ca in anul 2009, multe masuri nu au putut fi luate din cauza coalitiei din care facea parte PSD-ul, care "nu a dorit sa se reduca cheltuielile cu salariile, au dus o politica sociala, dar excesiva pentru Romania care nu-si putea permite finantarea acestor cheltuieli".

"PSD-ul declara ceva, iar cand se lua o decizie au venit cu foarte multe masuri sociale. Pot sa fiu de acord doar cu o masura necesara, legat de acea pensie sociala de 350 de lei. Aproape 800.000 de oameni o primesc. Acea coalitie nu a fost cea mai buna varianta. Daca era o coalitie de dreapta, se luau masuri mult mai dure iar Romania, acum era in crestere economica.
Cred ca dreapta trebuie sa guverneze o perioada lunga ca sa avem un stat eficient iar mediul de afaceri sa aiba incredere
", a declarat Ialomitianu.

Ministrul de finante a admis ca in ministerul sau "s-a practicat un sistem periculos", unde stimulentele au ajuns sa existe intr-o pondere mult mai mare decat salariile de incadrare, insa schimbarea va veni odata cu implementarea Legii salarizarii.

"Existau intrebari "Mai primim stimulente daca l-am suparat pe sefu'"? Oamenii din finante trebuie sa aiba o alta atitudine. Ei primeau aproape doua salarii si s-a ajuns la medie. Ministerul de Finante, fara aceste stimulente se situeaza pe ultimul loc in ierarhia institutiilor in ceea ce priveste salarizarea. Salariu mediu poate ajunge la aproape 3000 lei, insa aici vorbim de vechime", a mai spus Ialomitianu.

In legatura cu afirmatiile presedintelui Traian Basescu, care a spus ca Ministerul de Finante nu si-a inceput inca restructurarile, Ialomitianu a declarat ca in acest moment, exista 32.000 de oamenii are lucreaza in Finante, insa 20% dintre acestia trebuie sa plece, acesta fiind un pas important pentru simplificarea procedurilor de depunere, in special in cazul Trezoreriei.

Acesta a mai spus ca se pregateste un ordin pentru simplificarea birocratiei in cadrul firmelor meci, "care vor face o singura declaratie anuala, in locul celor trimestriale".

Gheorghe Ialomitianu a mai spus ca a votat pentru urmarirea Monicai Ridzi si ca si in cadrul partidului, majoritatea a votat ca justitia sa-si faca datoria.

"Consider ca asa e corect. Votul a fost insa secret. Nu as vrea sa fac speculatii, dar in partid s-a pastrat linia de a nu obstructiona justitia", a mai spus Ialomitianu.


Citeste mai multe despre   



















1690 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    garda financiara (Joi, 16 decembrie 2010, 14:26)

    Cel ce stie [anonim]

    Acest domn Ialomitianu habar nu are despre ce vorbeste, GF nu s-a ocupat niciodata cu precadere de instrumentarea dosarelor penale ci mai degraba cu promovarea evaziunii fiscale, GF ar trebui sa faca parte dintr-un sistem puternic de combatere a evaziunii fiscale, un organism de elita cu oameni de elita(ceea ce nu se va intampla niciodata), Ialomitianu nu face altceva decat sa duca mai departe dezastrul acestei tari la fel ca si PDL-UL care se inscrie cu succes in pleiada de partide care au adus-o aici, insa acestia din urma ducand o politica mult mai agresiva cu toti locuitorii tarii(cu exceptia celor din partid) si fatarnica in acelasi timp, ei spunand ca tot ceea ce fac, fac pentru binele acestei natiuni, NIMIC MAI FALSI, DE ASTA PUTANDU-SI DA SEAMA ORICE OM CARE MAI GANDESTE IN ACEASTA TARA..
  • 0 (0 voturi)    
    domnu ministru (Joi, 16 decembrie 2010, 15:14)

    Mogo [anonim]

    ar fi bine daca ati anunta din timp oamenii care trebuie sa plece din finante, nu de alta dar de sarbatori ne mai intalnim cu prieteni, rude, pe care i-am putea ruga sa ne ajute pt a ne gasi un alt job


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă