Presedintele BCE promite sa faca tot ce e necesar pentru salvarea euro. Euro s-a apreciat ieri, pe pietele internationale, raportat la dolar, dupa ce presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat ca institutia pe care o conduce va face tot ce este necesar pentru pastrarea monedei unice. Euro a urcat cu 1,2% la ora 10.31, pe piata din New York, ajungand la 1,2305 dolari. La data de 24 iulie, moneda impartita de 17 state din UE a scazut la 1,2043 dolari - cel mai redus curs din 2010 pana la momentul respectiv. In ultimele trei luni, euro a pierdut 4,7% fata de moneda SUA. Banca elvetiana "Credit Suisse" si-a modificat ieri, in sens negativ, estimarea pe 12 luni privind cursul euro, anticipand ca moneda unica va cobori la 1,18 dolari, fata de 1,23 dolari, cat preconiza anterior. Potrivit "Credit Suisse", in trei luni, cursul euro va fi de 1,21 dolari. Presedintele BCE, Mario Draghi, a declarat ca banca centrala va lupta inclusiv impotriva costurilor de creditare nejustificat de ridicate, scrie Bursa.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Windows 8, o catastrofa? Seful Valve, companie responsabila pentru jocuri precum Half Life sau Left 4 Dead, crede ca Windows 8 va fi o catastrofa pentru producatorii de jocuri. Acesta critica schimbare interfetei utilizatorului, dar si magazinul de aplicatii Windows Store integrat in sistemul de operare. Important de stiut este ca Valve are propriul market, Steam, prin care utilizatorii isi pot cumpara jocuri. Gabe Newell, care a lucrat la Microsoft timp de 13 ani, a mai afirmat ca Valve a adoptat Linuxul, ca principal sistem de operare folosit in companie. Boss-ul Valve considera ca multi producatori de PC-uri vor avea de suferit, deoarece noul sistem de operare va pune o presiune mare pe marjele de vanzari ale acestora, anunta Finantistii.

Dupa ce a fost demis, omul care a semnat contractul cu Bechtel este in continuare angajat la autostrazi. Fostul director general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale Mihail Basulescu a ramas in continuare angajat la companie dupa ce a fost demis din functia de director general al CNADNR, pe care a ocupat-o pentru putin timp in luna iunie, fiind demis la putin timp dupa aparitia unui scandal mediatic la adresa sa. Informatia ca Basulescu este in continuare angajat la Compania de Autostrazi a fost confirmata pentru Capital de catre CNADNR. Astfel, Basulescu ocupa la CNADNR o functie "executiva". Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a decis sa il schimbe din functie pe directorul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri, Mihail Basulescu, dupa ce EVZ a relatat ca Basulescu ar fi semnat un act aditional in favoarea companiei Romstrade, de la care tocmai plecase pentru a fi pus in functia suprema de la Compania de Autostrazi, informeaza Capital.ro.

Valoarea totala a creditelor restante ale populatiei si firmelor, peste 24,7 miliarde lei la 30 iunie. Valoarea totala a creditelor restante in lei si alte valute ale populatiei si firmelor, raportate la nivelul lunii iunie 2012, se ridica la 24,721 miliarde lei, in scadere cu 1,71%, fata de nivelul inregistrat in luna mai 2012, de 25,153 miliarde lei, conform unui raport al Bancii Nationale a Romaniei /BNR/, publicat miercuri. Astfel, valoarea totala a creditelor in lei se cifreaza la 10,132 miliarde lei, in scadere cu 0,49%, fata de luna mai, iar cele in valuta au inregistrat o scadere de 2,54%, la 14,589 miliarde lei (echivalent). Totalul creditelor in lei se ridica, in iunie, la 80,93 miliarde lei (minus 2,03% fata de luna precedenta), din care 45 miliarde lei contractate de agentii economici si 34,347 miliarde lei de populatie, scrie Money.ro.

ANRE a stabilit empiric pretul energiei hidro. Reglementatorul pietei noastre de energie (ANRE) a facut niste calcule empirice pentru a stabili pretul primit de Hidroelectrica pentru energia livrata pietei reglementate, sustine Remus Vulpescu, seful OPSPI si administratorul special al Hidroelectrica. Domnia sa ne-a explicat, intr-un interviu: "Decizia ANRE care obliga Hidroelectrica sa livreze o anumita cantitate de energie pe piata reglementata in 2012 nu are si un pret stabilit. Nu exista o decizie ANRE care sa stabileasca ca societatii Hidroelectrica i se cuvin 72 de lei/MWh. Cred ca acest pret a rezultat in urma unor calcule empirice. De aceea, Hidroelectrica a actionat ANRE in instanta, in luna februarie a acestui an". Hidroelectrica cere ANRE (reglementatorul pietei de energie) majorarea de la 72 de lei/MWh, la 125 de lei/MWh si reducerea cantitatii de la 5,5 TWh la 4 TWh, anunta Bursa.ro.

Cheltuielile statului cu dobanzi au crescut cu peste 34% si au ajuns la 1% din PIB. Cheltuielile cu dobanzi ale bugetului general consolidat au crescut cu 34,36% (1,6145 miliarde lei) in primele sase luni din 2012, comparativ cu perioada similara a anului anterior, de la 4,6726 miliarde lei in ianuarie-iunie 2011 la 6,2871 miliarde lei in primul semestru al acestui an, iar ponderea in PIB a acestor cheltuieli a atins in premiera pragul de 1%, fata de 0,9% in intervalul corespunzator din 2011. Executia bugetului general consolidat pe perioada 1.01 - 30.06.2012, s-a incheiat cu un deficit de 6,8 miliarde lei, respectiv 1,12 % din PIB, deficitul realizat la aceeasi data a anului precedent fiind de 11,2 miliarde lei respectiv 1,94% din PIB, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice (MFP). "Putem afirma ca ne vom incadra cu siguranta in deficitul bugetar prognozat pentru acest an, si anume 2,2% din PIB, la aproape jumatate din ceea ce a fost anul trecut, cand s-a inregistrat un deficit bugetar de 4,3%", a declarat vicepremierul si ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu, informeaza Finantistii.

Audi R8 - lifting discret si o versiune Plus. Dupa mai multi ani de teste, Audi a prezentat, in sfarsit, versiunea revizuita a supersportivei R8. Primele informatii vin la scurt timp dupa ce Audi a anuntat fabricarea exemplarului R8 cu numarul 20.000 - o performanta remarcabila pentru un supercar exclusivist! Premiera mondiala a noii versiuni facelift este programata pentru la toamna, in cadrul Salonului de la Paris. Audi R8 in versiunea facelift beneficiaza de cateva revizuiri minore la nivel de design interior si exterior, ce probabil vor fi remarcate usor doar de catre cunoscatori. Si asta pentru ca cei de la Audi nu au riscat sa intervina cu retusuri asupra unor linii foarte reusite. Nu faceti insa greseala sa va lasati inselati de aparente! Lucrurile stau cu totul altfel la capitolul tehnic, scrie 24auto.ro.