Site-urile au inregistrat scaderi considerabile in saptamana concediului de Paste si de 1 Mai.

Internetul autohton a trecut printr-o perioada de relanti in saptamana libera de Paste si de 1 Mai. Cu exceptia unui singur site - acasa.ro - toate ocupantele Topului 20 al clasamentului general au avut cu mult mai putini vizitatori in comparatie cu saptamana trecuta. O explicatie a specialistilor: consumul de internet se concentreaza la birou. O alta: rata de penetrare a webului in randul celor care au fost in concediu este de 90%.

Cu spatele la calculator

Liderul clasamentului general, gsp.ro, a pierdut aproape 300.000 de vizitatori in aceasta saptamana, iar jocul conquiztador - peste 100.000. O scadere semnificativa s-a vazut si la „Cancan“, pagina ziarului tabloid fiind accesata cu mai putin de 216.000 de persoane.

„In primul rand, este vorba de cele doua vacante legate, cea de Paste si cea de 1 Mai“, este de parere Calin Rotarus, managing director Arbo Interactive. „In al doilea rand, variatia tine si de penetrarea pe grupe de varste. In grupele sociale care acum sunt la munte si pe litoral - pusti, elevi de liceu, studenti - penetrarea netului este de peste 90%“, considera el.

Orlando Nicoara, director general MediaPro Interactive, considera normale scaderile in perioada vacantelor. „Este surprinzator ca diferentele sunt mai mari fata de perioada Sarbatorilor de Iarna, dar se poate explica si prin vremea frumoasa, astfel ca multi au iesit la plimbare“, spune el.

Integral in Evenimentul Zilei