Financiarul: Biroul unui roman este cu 20% mai mic decat media din UE

de Alina Botezatu     Financiarul.com
Miercuri, 23 iulie 2008, 2:02 Revista Presei | Business

Spatiul de care dispune un salariat in Romania, de zece metri patrati, este cu pana la 20% mai mic decat in Uniunea Europeana. Tendinta este de crestere a acestei suprafete, chiar daca asta va costa mai mult companiile. Motivul este ca, altfel, firmele pot ramane fara oameni sau pot avea rezultate mai scazute.

Aria pe care o ocupa, in medie, un angajat in Romania este de zece metri patrati, indiferent de locatie sau de tipul cladirii, potrivit consultantilor imobiliari. „Ca medie, in Romania suprafata medie alocata unui angajat credem ca este cu 15%-20% mai redusa decat in statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Speram ca, pe termen lung, aceasta suprafata medie per angajat sa creasca, pe masura ce companiile devin mai stabile si piata spatiilor de birouri ofera chirii mai avantajoase“, detaliaza Mirela Raicu, Manager Office Leasing Department la compania de consultanta imobiliara Esop Consulting.

Consultantii precizeaza ca aria destinata unui salariat nu a suferit variatii in ultimul an si nici nu exista indicii ca s-ar putea intampla acest lucru in anul urmator. Daca acest fenomen se intampla, situatia este doar temporara. „Departamentele de resurse umane ale companiilor nu vor permite o micsorare a suprafetei pe care o are la dispozitie un angajat, pentru ca asta ar reduce randamentul oamenilor, le-ar afecta sanatatea si ii pot pierde“, subliniaza Horatiu Florescu, vicepresedinte la compania de consultanta imobiliara Colliers International.

Situatia este aceeasi chiar si in conditiile crizei de spatii de birouri. „In prezent, exista o criza de spatii de birouri in Bucuresti, dar se refera numai la suprafetele de calitate“, mai spune Horatiu Florescu.

Minimum sase metri patrati

In prezent, suprafata in metri patrati alocata fiecarui angajat in spatiile de birouri din Bucuresti este, in medie, intre zece si 12 metri patrati de persoana pentru sediile centrale ale companiilor, precum banci, telecom, avocatura si consultanta.

Aria dedicata unui salariat coboara sub opt-zece metri patrati in birourile dedicate functiilor de sustinere si call centre-urilor. „Suprafata de spatiu de birou destinata unui angajat este suficienta si stabilita de norme internationale, astfel ca o crestere a numarului de spatii de birouri nu ar trebui sa influenteze valoarea acesteia“, spune Florin Sorea, directorul Departamentului Birouri la compania de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield Activ Consulting.

In ultimul an, si institutiile de stat au inceput sa adopte alinierea la standardele functionarilor din cadrul Uniunii Europene, care prevad pentru astfel de activitati alocarea a zece metri patrati unui angajat.

Financiarul




















152 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri