Procesul prin care statul roman a renuntat la povara conducerii unor companii mamut, de tipul Petrom, Romtelecom sau BCR, adica liderii pietelor respective, nu s-a intins decat la nivel declarativ pana la Tarom. Acest mamut care in istoria recenta a intrat pe profit abia in 2003 ar putea fi considerat o achizitie buna de catre marile companii aeriene. Asta numai daca ar fi scos la vanzare.
Cele mai clare exemple privind necesitatea ca statul sa-si ia mana de pe mansa companiilor aeriene sunt Malev, din Ungaria, si Alitalia. Guvernele din aceste state si-au dat seama ca nu este rentabil sa duci in spate o astfel de afacere. Si acestea sunt companii care au pierderi nete, in timp ce Tarom, de bine, de rau, merge pe profit.
Un exemplu similar de posibila tinta de privatizare este si cel al CEC, unde statul a preferat sa aduca manageri din mediul privat, pe bani buni, si sa aloce milioane de euro pentru campania de rebranding. La CEC ideea pare a fi de a rentabiliza pentru a vinde mai scump. La Tarom insa abia se vehiculeaza ideea externalizarii managementului.
„Este bine stiut faptul ca statul este intotdeauna un manager mai prost decat cei din mediul privat. Nu numai la noi, in toata lumea. Principala problema este ca, fiind al statului, Tarom va avea o conducere numita politic. Adica in loc ca mediul de afaceri sa-l influenteze pe cel politic, este invers. Si rezultatele sunt vizibile”, a declarat pentru Gandul Gheorghe Racaru, fost director general al Tarom in perioada 1991-2000 si actual manager general al Blue Air.
0
0
