Politic Show: Cine este europarlamentarul roman de care rade toata Europa; Cum vrea ministrul Barbu sa salveze patrimoniul de la Rosia Montana; Peste 100 de adrese au fost necesare pentru a-l scoate pe Adrian Nastase din Spitalul Floreasca si a-l incarcera

de V.P.     HotNews.ro
Marţi, 22 octombrie 2013, 3:36 Revista Presei | Politic

Politic show
Foto: Colaj foto
Cine este europarlamentarul roman de care rade toata Europa. Fostul ofiter de Securitate Dan Zamfirescu voteaza numai cu "DA" toate propunerile legislative ale colegilor sai din Parlamentului European, indiferent daca sunt controversate si chiar si atunci cand acestea se contrazic. Jurnalistii de la saptamanalul german Der Spiegel il suspecteaza pe Zamfirescu, care a preluat postul de europarlamentar al lui Gigi Becali, ca voteaza fara sa se documenteze si ca vine la sedinte doar pentru a incasa diurna de 150 de euro pe zi. Dan Zamfirescu a devenit europarlamentar in februarie anul acesta, din partea Partidului Romania Mare, si potrivit publicatiei germane a votat cu "DA" ultimele 541 de propuneri legislative, scrie Romania libera.

Cum vrea ministrul Barbu sa salveze patrimoniul de la Rosia Montana. Institutul National al Patrimoniului (INP) a publicat, luni, Protocolul de cooperare semnat pe 15 iulie 2011 intre fosta conducere si RMGC, document despre a carui existenta nu s-a pomenit nimic la audierile Comisiei speciale privind proiectul Rosia Montana, desi printre cei chestionati s-a numarat si ministrul Culturii, Daniel Barbu. Protocolul, despre care actualul director al Institutului, Alexandru Muraru, admite ca este ilegal, angaja RMGC sa vireze 70 de milioane de dolari Ministerului Culturii pentru protejarea patrimoniului de la Rosia Montana, numai in cazul in care compania obtinea avizele necesare demararii proiectului minier, scrie Adevarul.

Asaltul primarilor asupra parlamentarilor. Miza: 4 miliarde de euro de impartit pana la alegeri. ANI: "Imaginea Romaniei in MCV va fi afectata negativ". O modificare legislativa aflata la un pas de finalizare in Parlament are toate premisele sa traga in jos Romania in raportul MCV din ianuarie 2014. Este vorba despre aducerea alesilor locali, de drept, in pozitia de impartire a banilor pentru proiectele regionale cu fonduri europene, prin eliminarea incompatibilitatii primarilor si presedintilor de consilii judetene care sunt si reprezentanti in societatile comerciale locale ori regionale de utilitati. La inisistenta primarilor, USL a pus in miscare trei initiative simultane de modificare a legislatiei, aproape identice: una dinspre Guvern, una dinspre Camera Deputatilor si alta dinspre Senat, scrie Gandul.

Cum se va termina conflictul dintre palate? Premierul ar fi dorit ca dupa vizita in SUA, sa mearga si la Bruxelles, la Consiliul European, dar nu a primit mandat de la presedinte. Pe langa desele incalcari ale pactului de coabitare, Traian Basescu ii imputa lui Victor Ponta prestatia de la ultimo sesiune. Inainte de a pleca in SUA, premierul Victor Ponta a declarat ca se va "opri" la Bruxelles, la Consiliul European programat pentru 24-25 octombrie. Desi anterior spusese ca nu i-a cerut mandat de participare presedintelui Traian Basescu pentru acest Consiliu (care are ca tema agenda digitala), seful Executivului a precizat duminica trecuta ca a solicitat mandat, dar ca nu l-a primit inca, scrie Romania libera.

Peste 100 de adrese au fost necesare pentru a-l scoate pe Adrian Nastase din Spitalul Floreasca si a-l incarcera. Seful Politiei Romane, Petre Toba, a fost audiat luni de magistratii Curtii Supreme care judeca un nou termen in dosarul in care medicul Serban Bradisteanu este acuzat de favorizarea infractorului. Toba a declarat ca pentru finalizarea punerii in executare a mandatului de incarcerare a lui Adrian Nastase politistii au facut peste o suta de acte procedurale, solicitari si demersuri, uneori fiind nevoiti sa insiste la medici. Petre Toba a precizat ca de pe 20 iunie 2012, cand s-a emis mandatul de executare al pedepsei primite de Nastase, si pana pe 26 iunie 2012 cand a fost externat s-au facut mai multe demersuri la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti pentru a vedea daca fostul premier poate fi transferat, scrie Adevarul.

Cat costa un Revelion la Palatul Parlamentului. Doua sali au fost deja inchiriate.  Directorul general al Centrului International de conferinte al Camerei Deputatilor, Daniel Marin, a declarat, luni, ca doua sali din Parlament au fost inchiriate printr-un contract cu o firma pentru data de 31 decembrie, pentru organizarea Revelionului, la o suma de aproape 10.000 de euro. "Exista un contract intre Centrul International de Conferinte (CIC) al Camerei Deputatilor si firma Ktel Center pentru data de 31 decembrie, sunt doua sali inchiriate, se doreste organizarea Revelionului. (...) Suma nu este finala (pentru inchirierea salilor - n.r.), vorbim de peste 10.000 de euro pentru ambele sali", a precizat Daniel Marin, scrie Gandul.

Blaga, atac la Lazaroiu si Tomac: "Citeam afirmatiile unui consilier prezidential Alba ca Zapada ca suntem aroganti si spunem ca trebuie unita Dreapta in jurul nostru". Dupa ultimele atacuri ale presedintelui PDL Vasile Blaga la adresa presedintelui PMP Eugen Tomac si a consilierului prezidential Sebastian Lazaroiu, unificarea Dreptei pare istorie. Presedintele PDL Vasile Blaga, le-a spus membrilor organizatiei PDL Sector 3 ca vremea in care deciziile in partid se luau prin telefon s-au incheiat. "Aveti mare incredere in PDL, nu o sa facem decat ce decidem noi aici. Vremea in care deciziile se faceau printr-un telefon a trecut de un an", a afirmat Blaga, potrivit EVZ.

Opozitia a ramas fara mesaj. Intre Victor Ponta si Traian Basescu par sa existe mai multe puncte comune decat intre doi membri ai guvernului socialist din Franta cum ar fi Manuel Valls si Christiane Taubira. O noua polemica sfasie partidele din arcul prezidential. Dupa interventia presedintelui Basescu care a profitat de un pretext oarecare (fotografia cu Boc si Udrea) ca sa-l discrediteze pe fostul ministru al Justitie Catalin Predoiu si sa compromita astfel procesul desemnarii unui candidat PDL pentru prezidentiale, democrat-liberalii au avut o replica moale, dar una care a dat de inteles ca isi continua proiectele. Este inutil sa intram in detaliile acestor relatii "de familie", care nu se remarca prin prea multa eleganta, scrie Deutsche Welle.

Surse: Laszlo Tokes va candida la europarlamentare pe listele FIDESZ. Europarlamentarul Lazslo Tokes va candida la euroalegerile din primavara anului viitor de pe listele formatiunii maghiare FIDESZ, partid politic condus de premierul Ungariei Viktor Orban, conform unor surse politice. Tokes nu a putut fi contactat pentru a confirma informatia. Laszlo Tokes a fost ales europarlamentar pe listele UDMR la scrutinul din mai 2009, iar in 2010 a ajuns vicepresedinte al Parlamentului European, avand sustinerea Partidului Popular European, familie politica din care face parte si FIDESZ. Intre timp, relatiile dintre Tokes si UDMR s-au racit, Tokes fiind acum liderul unui alt partid politic care reprezinta minoritatea maghiara, Partidul Popular al Maghiarilor din Romania (PPMT), scrie Adevarul.


Citeste mai multe despre   






















4084 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    cum se salveaza patrimoniul (Marţi, 22 octombrie 2013, 18:52)

    Calinu. [utilizator]

    Patrimoniul de la Rosia Montana o sa se salveze prin investitiile pe care deja le-au inceput cei de la RMGC si pe care le vor continua dupa inceperea proiectului minier


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă