Politic Show: Sondaj BCS: Basescu si Antonescu in turul 2. 31,3% dintre romani ar vota cu Traian Basescu; Noul guvern tehno-PDL, demis deja pe jumatate; Aurescu, recomandat de cariera si de succesul de la Haga pentru postul de ministru de Externe, iar Basescu l-ar pune pe Geoana premier, dar Geoana pe Basescu, niciodata

de M.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 octombrie 2009, 1:48 Revista Presei | Politic

Politic Show
Noul guvern tehno-PDL, demis deja pe jumatate. Refuzat de economistii sai, Lucian Croitoru a reciclat actualul cabinet Boc. Lucian Croitoru s-a gandit opt zile si a decis: merge in parlament cu un guvern pe jumatate deja demis la motiune. Sapte dintre cei 14 ministri pe care i-a cooptat in cabinetul anuntat ieri se regasesc pe lista actualului guvern Boc trantit in parlament. Ceilati sapte sunt oameni de sacrificiu fie din PDL, fie importati din comisiile speciale de la Palatul Cotroceni. Singura exceptie ar fi noul titular pe hartie al Internelor - Emeric-Florin Saghi, in prezent consilier diplomatic in Ministerul de Externe, noteaza EvZ.

In editorialul "Dezertorii lui Basescu", Calin Hera se intreaba "ce tara e aceea in care nu exista decat generali si dezertori si in care generalii insisi sunt dezertori. Ce obtii daca alaturi numelor lui Alexandru Averescu si Constantin Prezan pe cel al lui Gabriel Oprea? Un mare hohot de ras, desigur. Dar nu e rasul nostru. Serios, acum. Primii doi sunt singurii maresali din istoria Romaniei. Al treilea maresal e Ion Antonescu, dar el s-a autoavansat. Cu totii au condus armate, in Primul si in al Doilea Razboi Mondial. Imediat sub gradul de maresal, ce poate fi acordat doar in timp de razboi, e cel de general (patru stele). Stiti cati astfel de generali a avut Romania pana acum? Sase in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cinci in timpul comunistilor si 31 in perioada post decembrista!" Integral in EvZ.

Aurescu, recomandat de cariera si de succesul de la Haga pentru postul de ministru de Externe. Diplomat de cariera, Bogdan Aurescu, in varsta de 36 de ani, nominalizat pentru postul de ministru de Externe in Cabinetul Croitoru, lucreaza in MAE din 1996 si este artizanul succesului Romaniei in procesul de la Haga privind delimitarea platoului continental. Potrivit site-ului Ministerului de Externe, Aurescu si-a inceput activitatea in MAE in cadrul Directiei Juridice si Tratate, ca referent relatii. Intre 1998 si 2003, a ocupat succesiv functiile de consilier in cadrul Cabinetului Ministrului, director de cabinet, director adjunct, director al Directiei Juridice si Tratate, director general al Directiei Generale Afaceri Juridice, scrie Gandul.

Biografie Daniel Funeriu, propus ministru al Educatiei, Tineretului si Sportului. Daniel Funeriu, propus de premierul desemnat Lucian Croitoru pentru Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, este europarlamentar PDL si vicepresedinte al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din Domeniile Educatiei si Cercetarii din Romania. S-a nascut la Arad, in 11 aprilie 1971. In prezent este membru al Parlamentului European (Comisia de cultura, educatie si media), coordonator al Comisiei de educatie si cercetare din PDL, fiind si membru in grupul de experti pentru elaborarea "Strategiei cercetarii din Romania intre 2007 si 2013" si coordonator al comisiei de educatie si cercetare din PDL. Integral in Romania Libera.

Duel intre prezidentiabili. Basescu l-ar pune pe Geoana premier, dar Geoana pe Basescu, niciodata. Traian Basescu si Mircea Geoana au facut ieri, prin intermediul presei, un schimb de replici. In stilul care l-a consacrat, presedintele Traian Basescu a mai aruncat o petarda, afirmand ca Mircea Geoana poate fi un prim-ministru, dar sa se hotarasca acum, si a afirmat, razand, ca astfel ii da o sansa liderului PSD si contracandidat al sau in cursa pentru Cotroceni, pentru ca acesta sa nu se faca de ras. ”Mircea Geoana poate fi un prim-ministru, cred. Dar ii dau sansa sa hotarasca acum. Este urmatoarea nominalizare Mircea Geoana. Eu ii dau o sansa acum, sa nu se faca de ras. Eu vreau sa-l salvez pe Mircea Geoana”, a spus razand Traian Basescu. Replica a venit imediat de la Mircea Geoana. El a afirmat ca, daca va avea ocazia, nu-l va propune niciodata premier pe Traian Basescu, noteaza Gardianul.

Sondaj BCS: Basescu si Antonescu in turul 2. 31,3% dintre romani ar vota cu Traian Basescu, 23,8% l-ar alege pe Crin Antonescu, pe locul trei clasandu-se Mircea Geoana cu 21,9%. Sorin Oprescu ar fi votat de 10,4%, Gigi Becali - 4,8%, Kelemen Hunor - 3,8%, iar Corneliu Vadim Tudor - 3,7%, arata un sondaj BCS. 47,7% din respondenti cred ca Traian Basescu a adus la putere un guvern incompetent care a accentuat criza economica, iar 43% spun ca Traian Basescu a instaurat un regim corupt in Romania. Traian Basescu este perceput drept cel mai corupt candidat, urmat de Nati Mier si Mircea Geoana. Integral in Romania Libera.


Citeste mai multe despre   






















3005 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version