Politic Show: Elena Udrea, mai bogata cu 300 de mii de euro; Ponta il ameninta din nou cu suspendarea pe Traian Basescu; Pretul armistitiului PDL-UDMR: capul lui Hardau si bugetul

de Cristina Bobe     HotNews.ro
Vineri, 5 noiembrie 2010, 4:14 Revista Presei | Politic

politic show
Foto: Colaj foto
Ponta il ameninta din nou cu suspendarea pe Traian Basescu. Presedintele social-democrat Victor Ponta a declarat, ieri, la Alba-Iulia, ca partidul sau nu va ezita sa initieze procedurile de suspendare a sefului statului daca acesta va incalca prevederile constitutionale, dar a adaugat ca nu se va folosi de aceasta prerogativa pentru a crea un joc de imagine spre "a da bine la televizor". "Atunci cand am anuntat ca vom initia procedura de suspendare, am spus foarte clar ca, daca domnul Basescu sau alt presedinte, fie ca il cheama Basescu, Popescu, Georgescu sau Iliescu, daca incalca Constitutia Romaniei, noi declansam acea procedura clara de sanctionare, informeaza Gandul.

Elena Udrea, mai bogata cu 300 de mii de euro. Anul 2010 s-a dovedit destul de profitabil pentru politicieni, potrivit noilor declaratii de avere. Demnitarii au cheltuit banii investind in case, masini si obiecte de arta. Ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, si-a deschis in 2010 doua noi conturi. In ciuda creditului de de 3.297.000 euro pe care il are la BRD, Udrea a reusit sa economiseasca 212 mii de euro si 400 de mii de lei. Potrivit declaratiei de avere postata pe site-ul Guvernului, ministrul isi pastreaza neatinsa averea: bijuterii de 50 de mii de euro, patru terenuri, doua case, doua masini Mercedes. Pe langa cele 68 de mii de lei anual din salariu, ministrul a mai bagat in buzunar 15 mii de lei din lectii predate la Universitatea Dimitrie Cantemir si 11 mii de lei dividende din firma Dalli, anunta Adevarul.

Pretul armistitiului PDL-UDMR: capul lui Hardau si bugetul. UDMR inclina sa ramana la guvernare, iar Boc a renuntat la ideea demisiei. Pentru depasirea tensiunilor, PDL il schimba pe Hardau de la Comisia de invatamant si deschide punga bugetului. Dupa o noapte si o zi de negocieri, spiritele s-au calmat ieri in Coalitie, cel putin pe moment. Singurul sacrificat dupa scandalul pe legea educatiei va fi Mihail Hardau, seful Comisiei de invatamant din Senat, caruia PDL ii reproseaza tergiversarea legii, iar UDMR aplauzele dupa aflarea deciziei Curtii Constitutionale. Pacea din Coalitie a fost negociata in discutii succesive cu presedintele Traian Basescu la masa guvernului. Daca miercuri seara Emil Boc era la un pas de demisie, dupa amenintarile UDMR cu iesirea de la guvernare, ieri Marko Bela s-a lasat convins ca mutarea judecatorului Petre Lazaroiu - cel care a inclinat balanta la Curte - nu ar fi fost un boicot prezidential, ci o decizie in interes personal. Lazaroiu preda la doua universitati, iar noua lege i-ar fi interzis acest lucru, deoarece nu are doctorat, precizeaza evz.ro.

Anastase: Am convenit sase principii de modificare a Regulamentului, trebuie aprobate de partide. Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat, joi, ca a stabilit impreuna cu liderii de grup, prin consens, sase principii privind modificarea Regulamentului acestui for legislativ, care urmeaza sa fie supuse aprobarii conducerilor partidelor parlamentare. "A fost o noua runda de discutii cu liderii de grup, pe aspectele concrete ale modificarii Regulamentului. Fiecare lider de grup a venit cu propriile propuneri, efortul nostru azi - pentru ca am stabilit ca deciziile sa fie luate prin consens - a fost acela de a extrage principiile din aceste propuneri, principii care ulterior vor intra intr-o analiza tehnica a unui grup de lucru", a precizat Anastase, citat de Gandul.

Soarta Guvernului se joaca la Targu-Mures. Liderii UDMR decid maine ce conditii pun partenerilor de la PDL pentru a ramane la guvernare, dupa verdictul Curtii Constitutionale privind Legea educatiei. Traian Basescu a intervenit pentru calmarea "tensiunii crescute", insa discutiile cu Marko Bela nu au dus la un rezultat concret. Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a anuntat ieri, la putin timp dupa intalnirea de la Guvern cu presedintele si premierul, ca ramanerea Uniunii in Executiv depinde de functionarea "impecabila" a Coalitiei in Parlament. Situatia va fi analizata de liderii UDMR maine, in cadrul Consiliului Permanent, care va avea loc la Targu-Mures. Initial, Consiliul Permanent era programat pentru inceputul saptamanii viitoare, relateaza Adevarul.

Dileme in Senat la declararea averilor. Contractele cu statul ii dau lui Voiculescu batai de cap. Senatorii nu sunt impacati cu noile declaratii de avere si de interese, care includ insumarea afacerilor cu statul, chiar daca le-au votat acum doua luni. Pentru ca Dan Voiculescu a invocat "nelamuriri" in legatura cu ce contracte trebuie declarate si care ar putea fi ignorate, parlamentarii din conducerea Senatului au venit cu o regula salvatoare: sa-si faca publice doar contractele a caror incheiere considera ca ar fi putut-o influenta. "Adaptarea" legii a venit dupa ce Dan Voiculescu s-a plans in Biroul Permanent al Senatului ca nu stie ce sa treaca in declaratia de interese avand in vedere cerintele "neclare": "Lucrurile raman in continuare neclare. Este vorba de contractele incheiate de catre declarant sau e vorba de contractele incheiate de companiile la care declarantul are actiuni? Deci daca eu sau fetele am incheiat contract indiferent cu cine trebuie sa le declaram, dar daca eu sau fetele avem actiuni in alte companii, trebuie sa declaram contractele facute de acele companii indiferent cu cine. Pai, ori prima, ori a doua varianta". "Cred ca ati pus degetul pe rana", l-a sustinut prompt Mircea Geoana, potrivit stenogramei sedintei, potrivit evz.ro.


Citeste mai multe despre   






















2001 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri