Subiectele zilei: Ambasadorul britanic, despre modul in Romania face privatizarile cerute de FMI: "Sub nicio forma nu cred ca ceea ce am vazut a fost un proces perfect"; Dosarul Transformatorul. Procesul care il trimite pe Fenechiu inapoi la taraba cu blugi; Culisele alegerii candidatilor pentru CEDO: Cate voturi a primit Iulia Motoc

de A.A.     HotNews.ro
Marţi, 25 iunie 2013, 4:20 Revista Presei | Subiectele Zilei

actualitate
Foto: Colaj foto
Cronologia accidentului din Muntenegru in care au murit 18 romani. Ponta a fost informat abia dupa cinci ore de accident, relateaza Gandul.info. Tragedia este descrisa cu lux de amanunt de intreaga mass-media din Romania. Evz.ro scrie despre CARNAGIUL DIN MUNTENEGRU. "Am crezut ca jumatate dintre morti imi sunt rude", Adevarul ofera, intre altele, o infografie cu groaznicul accident, iar Romania Libera scrie despre cum au scapat cu viata pasagerii care nu purtau centuri de siguranta.

Keith Hitchins, profesor de istorie: Rusia va continua sa incerce sa-si extinda influenta in Estul Europei. "Rusia va continua sa incerce sa-si extinda influenta in estul Europei si in Asia Centrala", iar relatiile dintre Bucuresti si Moscova "vor fi corecte, dar nu calde, si astfel cele doua state vor urma calea relatiilor care au avut loc intre prima parte a secolului al XIX-lea si izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial", sustine Keith Hitchins, profesor de istorie la University of Illinois. El a publicat la Oxford University Press cea mai cunoscuta istorie a romanilor, in doua volume, noteaza Romania Libera.

Paradoxul lui Snowden. Aventura lui Edward Snowden depaseste o simpla problema morala, informeaza Deutsche Welle. Din postura de cetatean american si ca persoana implicata in gestionarea unor informatii secrete, el trece drept un om care a rupt un pact de loialitate. Pe de alta parte, prin declaratiile sale explicite el pare sa manifeste o loialitate mai inalta, una fata de insasi ideea de libertate, care a stat mereu la temelia visului american. In mod paradoxal, faptul de a fi "un bun american" il pune in conflict brutal cu puterea de la Washington.

Ambasadorul britanic, despre modul in care Romania face privatizarile cerute de FMI. "Sub nicio forma nu cred ca ceea ce am vazut a fost un proces perfect".
Ambasadorul britanic in Romania, Martin Harris, transmite Guvernului ca ar trebui sa gaseasca mai multi ofertanti pentru privatizari, atat romani, cat si straini, relateaza Gandul.info. Intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului Gandul, Martin Harris a comentat ca ceea ce am vazut in ultimele luni in procesele de privatizare a unor companii de stat precum Oltchim si CFR Marfa nu a fost "sub nicio forma perfect" si ca este de responsabilitatea Executivului de a prezenta ofertele pentru cumpararea acestor companii atat investitorilor din Romania, dar mai ales celor din afara tarii, care sa aduca o orientare comerciala in aceste institutii ce uneori sunt "gauri negre" pentru banul public si, pe termen lung, sa fie un motor pentru stimularea cresterii economice in tara noastra.

Pacienţii mutilaţi de medici vor fi despăgubiţi în cel mult şase luni de la sesizarea malpraxis-ului. Pacienţii mutilaţi în spitale, din neglijenţă, imprudenţă, din cauza nerespectării protocoalelor specifice sau a cunoştinţelor medicale insuficiente ale personalului medical care i-a îngrijit vor fi despăgubiţi în maximum şase luni de zile de data la care pacienţii au semnalat malpraxis-ul, potrivit unui proiect de lege, potrivit Economica.net.

Dosarul Transformatorul. Procesul care il trimite pe Fenechiu inapoi la taraba cu blugi. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu (47 de ani), va da examenul cu Justitia la 4 iulie, la Inalta Curte, scrie evz.ro. Este ultimul termen stabilit de magistrati in dosarul Tranformatorul. Pana atunci, liberalul analizeaza toate posibilitatile pentru a intarzia sentinta. Relu Fenechiu si fratele sau, Lucian, acuzat in acest dosar, au refuzat sa dea declaratii in fata magistratilor. O alta varianta, luata in calcul de ministru, este demisia din Camera Deputatilor si mutarea dosarului la Tribunalul Iasi. Este metoda brevetata de Dan Voiculescu, potrivit Evz.ro.

Culisele alegerii candidatilor pentru CEDO: Cate voturi a primit Iulia Motoc si cine este candidatul care s-a prezentat cel mai bine. In urma cu doua saptamani o comisie guvernamentala a selectat cele trei nume care vor fi transmise Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. In final, dupa ce doi dintre cei sapte candidati s-au retras, au fost alesi Florin Streteanu, Iulia Motoc si Bianca Gutan. Iulia Motoc, creditata cu cele mai mari sanse sa castige cursa pentru CEDO, a primit sase dintre cele noua voturi ale comisiei. Cel mai bine s-a clasat profesorul universitar Florin Streteanu de la Cluj, potrivit Gandul.info.

Afacerea "Sedii de lux la primarii" se extinde. Marian Vanghelie vrea sa mute provizoriu sediul Primariei Sectorului 5, scrie Evz.ro. S-a lasat si el cucerit de "moda" consolidarii sediului cu milioane de euro. Pentru a nu gresi, Vanghelie s-a adresat "mentorului Oprescu", cel care a lansat "moda": Primarul General a decis inceperea renovarii cladirii Municipalitatii, situata pe Regina Elisabeta, in 2010. In prezent, santierul pare parasit, iar lucrarile sunt departe de a fi gata.

Podul salvarii economice a Kremlinului duce spre nicaieri, titreaza Adevarul. Anul acesta, Forumul Economic International din Sankt Petersburg s-a concentrat, mai mult ca oricand, pe economia globala. Si nu e de mirare luand in considerare stagnarea Rusiei, declinul exportului si disparitiei de capital care se afla la cote alarmante. Organizatorii au uitat de problemele statului in favoarea celor globale. Devine din ce in ce mai clar ca problema Rusiei este o conducere proasta, noteaza "The Moscow Times". Guvernul cauta noi metode de a strange bani pentru stat. Reducerea cheltuielilor federale, o masura care a fost aplicata de tot globul ca rezultat al programelor de austeritate, nici nu este luata in considerare de Kremlin, scrie publicatia "The Moscow Times".


Citeste mai multe despre   























5055 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri