Culisele sedintei de guvern unde vizita lui Iohannis a creat stupefactie. Presedintele Klaus Iohannis a condus miercuri pentru prima data o sedinta de Guvern. Seful Statului a mers la Palatul Victoria neanuntat dupa ce marti a aparut informatia potrivit careia Executivul are in plan sa dea o ordonanta prin care ar gratia mii de detinuti si o alta lege care ar modifica infractiuni din Codul Penal. "Este vorba despre doi elefanti, pe care nimeni nu-i vede", a comentat revoltat Klaus Iohannis. La randul sau, Sorin Grindeanu a evitat subiectul de fata cu presedintele, insa ulterior a recunoscut ca intr-adevar pregateste eliberarea a peste doua mii de oameni din inchisori, relateazaStirile ProTv.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Ordonanta gratierii - lucrata pe un computer de la Cancelaria lui Liviu Dragnea. Metadatele proiectului de OUG pentru gratiere, publicat miercuri pe site-ul Ministerului Justitiei, contin un detaliu semnificativ, ce da o noua dimensiune declaratiei lui Liviu Dragnea, care a asigurat public ca isi asuma guvernarea Sorin Grindeanu. Spre deosebire de celelalte 3 documente din pachet (nota de fundamentare a gratierii, proiectul si nota de fundamentare a OUG pentru modificarea codurilor), care au drept autor angajati ai Ministerului Justitiei, documentul proiectului de OUG privind gratierea are trecut ca autor pe "anca.spiridon". Conform ghidului de asistenta Microsoft, atunci cand se creeaza un document nou, Word adauga automat numele de utilizator (user name-ul) ca numele autorului in proprietatile unui document, scrieCurs de Guvernare.

Un ofiter SPP si unul MApN, implicati in trafic de uraniu. Autoritatile au incercat sa musamalizeze cazul. In urma cu 23 de ani, jurnalistii Simona Ionescu si Horatiu Radulescu publicau, in Evenimentul zilei (EVZ), un articol bomba. Surse de incredere ale acestora le-au comunicat faptul ca politistii au prins patru traficanti de uraniu. La inceput, informatia a fost banala, insa, in momentul in care s-a aflat ca printre protagonisti s-ar afla si lt. col. Vladimir Cimpinasu, din cadrul SPP (Serviciul de Paza si Protectie al presedintelui Iliescu), si capitanul Alexandru Haucu, aflat in slujba MApN, totul a devenit de interes general. La acel moment, acestea erau numele date de surse, informeazaEVZ.

Bubele educatiei nu vin nicicum dintr-o programa "prea incarcata", in invatamantul primar. Un invatator, despre ce se intampla la clasa.Patru luni, mai. Sunt patru luni de cand mi-am luat catedra si catalogul in brate si de cand am asezat fetisoarele si numele copiilor in cel mai plastic locsor pe care l-am gasit in memorie (stiti voi, eram cu urechile atat de ciulite in primele zile de scoala pentru a invata lucruri despre ei, incat ajungeam acasa franta de oboseala de la atata efort). Dupa aceste patru luni care mi-au fost un bun educator despre cum pot fi eu, la randu-mi, un bun educator, mi-am format niste opinii despre sistem care, poate, pe aceasta treapta a uceniciei, pot fi usor subiective. Imi asum, insa, acest micut risc ca sa pun pe masa lupta dintre perspectivele pe care le vad in ultimele zile, noteazamihaelagalii.wordpress.com.

Presedintele Iohannis si proiectul european. Cum vede presedintele Klaus Iohannis evolutia proiectului european? Ne putem multumi cu fraze vagi si neangajante? Presedintele, Klaus Iohannis, a tinut, miercuri, un discurs in fata diplomatilor straini acreditati la Bucuresti transmitand intentia de a pastra neschimbate directiile sale de politica externa: o relatie stransa cu SUA si atasamentul fata de proiectul unificarii europene. Ne vom limita deocamdata la acest al doilea aspect. In primul rand, Presedintele a reafirmat preferinta sa pentru continuarea procesului de integrare: "Vrem - a spus el - o aprofundare a integrarii europene, aceasta fiind una din solutiile pentru multiplele crize europene pe care le traversam", potrivitDeutsche Welle.

Autopsiile virtuale ajuta doctorii sa descopere cazurile de abuz asupra copiilor. E greu sa combatem abuzul asupra copiilor daca nici macar nu-l putem identifica. La TV, autopsiile pot arata destul de infricosator, dar in viata reala, sunt folosite tot mai des tehnicile de radiologie pentru a conduce investigatii post-mortem mult mai curate. Procedurile mai putin invazive sunt utile mai ales in situatii sensibile. Si putine situatii sunt mai sensibile decat cazurile de abuz asupra copiilor. Rezultatele incorecte ale unei autopsii pot distruge vieti: fie pe ale parintilor indurerati, fiepe ale doctorilor. Deci e esential sa fie interpretate cat mai prudent. Informatiile criminalistice trebuie examinate alaturi de cele medicale, sociale si psihologice, arataVice.