Poarta de sud a castrului roman al Legiunii a XIII-a "Gemina", cel mai bine pastrat vestigiu roman de pe intreaga suprafata a municipiului Alba Iulia, va fi restaurata cu ajutorul financiar al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Potrivit directorului de programe al PNUD, Florin Banateanu, suma care va fi alocata se ridica la 100.000 de dolari si va fi destinata exclusiv restaurarii si punerii in valoare a portii de sud a monumentului istoric. Obiectivul roman este in prezent supus unor lucrari care au ca finalitate includerea in circuitul turistic al Cetatii din Alba Iulia. In perioada de dominatie austriaca si postaustriaca zona a cunoscut o serie de modificari, iar o mare parte din poarta sudica a fost distrusa. Cercetarile efectuate pana acum au ajuns pana la nivelul de calcare a drumului roman. Calea de acces in castru va fi refacuta asa cum era in urma cu aproape 2000 de ani, din lespezi de piatra. Inaltimea turnului de acces de la poarta avea cam 10-12 metri, cu tot cu acoperis. Desi s-a distrus in mare parte, baza acestuia este inca vizibila in toate detaliile. Poarta de sud a castrului roman a fost descoperita in anul 1984. Din lipsa de fonduri, cercetarea amanuntita a zonei a inceput abia in anul 1993.

Cel care a facut descoperirile si cercetarile ulterioare este arheologul Vasile Moga de la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia. Porta Principalix Dextra, respectiv poarta de sud, a fost vizitata in urma cu cateva zile de coordonatorul ONU pentru Romania, Ian Sorensen, care s-a aratat impresionat de potentialul arheologic si istoric al obiectivului. Ian Sorensen a spus ca sprijinul financiar pentru Cetatea din Alba Iulia va continua si pe viitor. In urma cu doi ani, acelasi organism ONU a alocat 100.000 de dolari pentru initierea si dezvoltarea unui circuit turistic al Cetatii, denumit sugestiv "Traseul celor trei fortificatii".

Romania libera