De restul cineastilor din celebra „La Nouvelle Vague“, pe Claude Chabrol, actualmente septuagenar, il separa doua elemente: ritmul de productie (un lungmetraj pe an) si succesul constant la public, numarindu-se astfel printre putinii regizori care nu au niciodata probleme cu finantarea proiectelor. Tonul carierei lui Chabrol l-a dat filmul care avea sa ramina in istorie drept manifestul „La Nouvelle Vague“: „Le Beau Serge“ (1959). Pina in anii ’80 isi consolideaza reputatia de critic feroce al burgheziei, ale carei moravuri le diseca repetat, fie in registrul comic, fie in acela dramatic, dar totodata este considerat un maestru al genului policier. Intilnirea lui din 1978 cu tinara actrita Isabelle Hupert este esentiala: impreuna au realizat pelicule variind de la comedia politista si de la ecranizarea de roman pina la filmul politic. In 2005, Academia Franceza l-a recompensat pentru intreaga cariera cu Premiul René Clair. Ultimul sau film este „La Fille coupée en deux“, cu Benoit Magimel si Ludivine Sagnier in rolurile principale, axat pe povestea unei tinere care prezinta vremea la tv si are de ales intre doi barbati: unul tinar, mostenitor al unei averi, si un scriitor ceva mai in virsta.
Ati pornit, in noul dvs. film, de la un fapt divers. Necesita el un tratament cinematografic diferit de literatura?
Da, putin. In general, pentru mine faptul divers nu e la originea proiectului, acolo se situeaza ceva mai abstract, iar eu incerc sa gasesc un fapt divers care sa imi serveasca drept element al intrigii. De exemplu, in cazul filmului „La Fille coupée en deux“, aveam deja personajul principal cind mi-am amintit de povestea arhitectului Stanford White (ucis de sotul milionar si gelos al unei femei pe care White o sedusese pe cind avea 16 ani - n.r.). Diferenta dintre utilizarea fictiunii si aceea a faptului divers este ca in cazul ultimului nu poti fi taxat pentru lipsa de veridicitate. De aceea procedez in aceeasi maniera si in cazul urmatorului meu film, si acolo integrez un fapt divers. E vorba despre lungmetrajul al carui scenariu ar fi putut fi scris de Simenon, despre un om care isi insceneaza moartea pentru a-si obtine asigurarea de viata, film care e deja intr-un stadiu foarte avansat.
Multe scene din „La Fille coupée en deux“ sint taiate din scurt. De ce era nevoie de astfel de sincope?
Pentru a transmite din punct de vedere vizual ca personajul principal e literalmente „taiat in doua“. M-am gindit ca acest mod de a opri secventele brutal contribuia la senzatia de eviscerare. Cine stie, poate m-am inselat... Oricum, am facut-o voluntar.
In toata creatia dvs. pareti sa luati partea personajelor feminine, chiar si atunci cind ele sint negative. In „La Fille coupée en deux“, Gabrielle Deneige, protagonista, care degaja un aer pur si inocent, e tot un personaj pe care il aveti la inima sau e modelata de evenimente?
Jumi-juma. Ce imi place la acest gen de femei tinere, nu doar la Deneige, este ca sint suficient de solide pentru a rezista haosului din propria existenta. Ceea ce le da o libertate de miscare, de reactie mai mare decit a oamenilor obisnuiti care sint inchisi in micul lor cocon. In general, mi se pare ca femeile sint mai curajoase si mai bataioase decit barbatii, care sint de obicei mai lasi, mai „baietii lu’ mama“. Si mult mai narcisisti. E o drama groaznica a barbatului, si nu sint sigur ca da semne de vindecare, el concepe forta sa si aproape a inteligentei sale dupa marimea penisului. Si asta e teribil, pentru ca nici macar virilitatea nu rezida acolo neaparat. Cred ca am deplasat notiunea de forta masculina, ca sintem obligati sa glorificam penisul pentru ca nu mai era nimic altceva de glorificat la barbati. Exagerez o idee, dar nu prea mult, pentru ca, daca ne uitam la felul in care barbatii conduc lumea, nu avem cum sa nu raminem uluiti. De exemplu, in Europa, cel mai bun sef de stat pe care il stiu este o femeie, Angela Merkel. Si la inceput era prezentata ca o catastrofa, iar apoi i-a intrecut de departe pe barbati. Poate asta e solutia atunci, ne trebuie un matriarhat bun...
Din situatia mondiala de acum, ce va trezeste repulsie?
Africa nu e trista momentan, mor milioane, e un efort frumos. Am vazut atitea prostii ca e greu sa imi mai trezeasca repulsie ceva anume. Insa constat ca exista o ameliorare in relatiile interumane, dar merge foarte incet, in sensul ca acum avem de-a face cu prosti, nu cu nebuni singerosi. E un progres.
Veti mai face filme despre burghezie?
Nu asta ma intereseaza, ci fiintele umane. Nu stiu de ce toata lumea ma asociaza cu tema burgheziei, n-o detest, pentru ca ma amuza. Mai ales ca acum fostii proletari se vor mic-burghezi. Acum exista o progresie: exista cei „homeless“, apoi cei care traiesc din ajutorul de somaj, apoi muncitorii care viseaza sa devina mic-burghezi, apoi mic-burghezii care vor sa devina burghezi in adevaratul sens al cuvintului, apoi acestia din urma care vor sa devina mari burghezi. Aceasta clasa se identifica cu noua nobilime.
