Cotidianul: Modelul Badalau: ieri gainar, azi parlamentar

de George Lacatus     Cotidianul
Luni, 3 martie 2008, 5:01 Revista Presei | Subiectele Zilei

Deputatul Niculae Badalau, seful PSD Giurgiu si fost prefect al aceluiasi judet, celebru pentru o recenta afacere imobiliara de trei milioane de euro pusa la cale impreuna cu subordonati pe linie de partid, era inainte de revolutie subinginer. Lucra la Intreprinderea de Contractare, Achizitionare si Pastrarea Produselor Agricole (ICAPPA) Giurgiu si, pe 13 ianuarie 1988, a furat patru saci cu griu din incinta Bazei de Receptie Malu Spart. Conform dosarului nr. 108/1988 de la Judecatoria Bolintin Vale, Badalau a vindut cei patru saci cu griu unui anume Gheorghe Dumitru pentru suma de 1.200 de lei, desi valoarea griului era de 2.570 de lei. „Profitind de neatentia muncitorilor din cadrul Bazei de Receptie Malu Spart, care serveau masa de prinz, a sustras (Badalau - n.r.) 4 saci cu griu in greutate de 12 duble dintr-un patul, pe care i-a transportat la locuinta inculpatului Gheorghe Dumitru cu autoturismul Dacia 1300 nr. 3-B-6440 proprietatea surorii sale, vinzindu-i acestuia cu suma de 1.200 lei“, se arata in sentinta data de judecatorii de la Bolintin. Procurorii care s-au ocupat de caz mentioneaza in dosar: „Anterior, inculpatul Badalau Niculae, mergind la domiciliul lui Gheorghe Dumitru, de la care a cumparat un curcan cu suma de 400 lei, a acceptat rugamintea acestuia din urma de a-i procura niste griu pentru pasari“. Ulterior, in urma unei perchezitii efectuate la Gheorghe Dumitru, au fost gasite acasa la acesta 581 de kilograme de griu, din care 143 de kilograme proveneau de la Badalau, conform declaratiilor date de Gheorghe Dumitru. In baza acestor probe si a declaratiilor date de catre Gheorghe Dumitru si Ionel Enache, martor la perchezitie, deputatul Niculae Badalau a fost judecat pentru furt din avutul obstesc si condamnat la un an de inchisoare cu executare la locul de munca. Instanta a fost compusa din presedinte Aurel Dumbrava, judecator Lydia Hirsman, procuror Ion Madin si grefier Georgeta Ursu, iar sentinta penala nr. 23 a fost pronuntata pe 26 ianuarie 1988.

Pentru a obtine o sentinta minora, avocatul lui Badalau, Constantin Ciobanu, a adus atunci urmatoarele argumente: „Inculpatul a recunoscut fapta, iar prejudiciul este foarte mic - 2.570 lei, pe tot parcursul a avut o pozitie sincera, este foarte tinar si are un copil minor“. In apararea sa, deputatul Badalau a declarat doar atit: „Regret fapta comisa si solicit sa mi se aplice o pedeapsa cu munca corectionala“. Un rol important in decizia luata de catre judecatori l-a avut si declaratia data de catre sotia deputatului PSD de Giurgiu, Rodica Badalau, care a cerut tovarasului presedinte al Judecatoriei Bolintin sa dispuna punerea in libertate a sotului ei, deoarece: „Prejudiciul cauzat avutului obstesc este modic, 2.500 de lei, si a fost indata acoperit; inculpatul este un element tinar, 27 de ani, si pina in prezent nu a mai fost judecat sau condamnat; inculpatul a recunoscut de la inceput fapta, a regretat-o, ajutind astfel la solutionarea urgenta a cauzei“. La dosar mai exista si o caracterizare a subinginerului Niculae Badalau facuta de catre cei de la Serviciul Personal al ICAPPA, in care se spune ca Badalau este membru PCR din 1987 si ca, „in caz de condamnare, sintem de acord sa execute pedeapsa la unitatea noastra“.

Niculae Badalau nu a facut, totusi, nici o zi de inchisoare, ci a fost doar arestat doua saptamini. Exact in ziua in care i se pronunta sentinta, pe 26 ianuarie 1988, Nicolae Ceausescu implinea 70 de ani si a dat celebrul Decret nr. 11/1988, prin care a amnistiat toate infractiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu inchisoare pina la 10 ani inclusiv. Badalau a facut recurs la decizia instantei din Bolintin, pentru a putea beneficia de efectele amnistiei, iar Tribunalul Giurgiu, in baza decretului dat de Ceausescu, a decis aministierea faptei. „Amnistiere inseamna inlaturarea raspunderii penale pentru o infractiune, adica fapta comisa a fost iertata, in sensul in care acea infractiune pur si simplu nu a existat“, ne-a explicat judecatoarea Lydia Hirsman, actualul presedinte al Judecatoriei Bolintin Vale, fost judecator in completul care l-a judecat pe Badalau. Prin urmare, in baza amnistierii faptei sale, Badalau nu a avut cazier. Datorita acestui lucru, el a putut sa fie in 2001-2003 subprefect al judetului Giurgiu, in 2003-2004, prefect de Giurgiu, iar din 2004, deputat.

Integral in Cotidianul.

























745 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ce mistooooo (Luni, 3 martie 2008, 7:19)

    toma [anonim]

    IIIIIUUUUUUUUUU
    ce marfa!
    unul dintre putinele articole inteligente din ultima vreme din cotidianul.
    mama frate ce mai vremuri am trait si eu nu tin minte ca eram prea mic. :))))


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică